zambet fals

Dedicaţie unei necunoscute

Nedescoperiţii tăi ochi
Se deschid imenşi ca un soare
Să îmi lumineze
Nopţile interstelare.

Un zâmbet este chipul ce-l porţi.
Plăcerea clipei şi a risipei
Care trece inconfundabilă
Petală parfumată şi imuabilă.

Întâmplarea îţi dedică cuvântul
Rodul chinului şi poate gândul
Crăpând bumb de primăvară distinsă
În această iarnă cu pistrui ninsă.

Joc de cuvinte, zaruri căzute
În numere potrivite, câştiguri mărunte,
Bucurii iluzorii... Icoana ţi-o port
Ca pe un stâlp la capăt de mort.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vei afla nicicând...

Nu vei afla nicicând
Ce haos adunat în chin
A fost în gând răsunet
Eliberat de zâmbet,
Ascuns de vorba sinceră şi simplă,
Tu ai văzut faţada îndelung clădită.
Curaj să fi avut să intri
În încăperi.
Jos, la parter, e-o cameră roz,
Pe-alocuri cenuşie.
Mai sus culorile-s mai clare
Şi încăperile mai pline
De amintiri, trăiri.
Iar unele sunt goale, întunecate
Te copleşesc.
Sus, la mansardă
Evident fără acoperiş
E-un pat
Să pot privi la cerul înstelat
Cu sufletu-mpăcat.

poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

In sânul lui Dumnezeu

Atâta măreţie e în nobleţea unui suflet,
Ce suferă stingher, fără să ceară-un schimb,
Ce-şi plânge simplitatea, ce nu alege strâmb,
Păstrându-şi demnitatea în fiecare scâncet.

Cu rugăciuni spre cer, se-ndreaptă pentru tine,
Umil si fără nici un gând ascuns...
Acolo sus, El ştie sufletul mai bine!
Şi făra de cuvinte, de lacrimi eşti pătruns...

Când doborât de viaţă, te afli-n apogeu,
Un zâmbet de la îngeri pe chipul tău răzbate,
Am renunţat la visul meu pentru eternitate,
Ca tu, sa fi purtat în sân, de Dumnezeu.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e zi întâi de mai

Azi e zi întâi de mai,
Azi e ziua de Armindeni:
Eu te cat, drăguţa mea,
Eu te caut pretutindeni.

Eu te cer de la izvor,
De la codrul cel de brazi,
De la vântul ce lovi
Bălsămind al meu obraz.

Întreb munţii cei înalţi,
De la râuri eu te cer:
De-au văzut cumva ascuns
Al vieţii-mi giuvaer.

Cu-al tău zâmbet răsfăţat
Şi cu dulcile cusururi,
Te-am iubit, copil drăguţ,
Te-oi iubi de-acum şi pururi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vis

Sub razele lunii,
Pe malul mării
În tainele iubirii,
În mijlocul fericirii.

Iubirea a-nceput
Cu primul tău sărut
Cu prima ta îmbrăţişare,
C-un zâmbet ca un soare!

Valurile se izbesc de ţărm,
În crâncena furtună...
Noi suntem împreună;
Doi visători... plini de dor.

O aripă de înger ne-a îmbrăţişat
Pentru-o clipă, eterna-nsufleţire,
Am simţit pasiune, nu iubire.
Cum a venit aşa-a plecat.

[...] Citeşte tot

poezie de Anamaria Fofiu
Adăugat de Anamaria Fofiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostă iubire

Un zâmbet trist pe faţă-mi plânge –
Nu-s nici posac – nici fericit...
Încet, încet îmi ieşi din sânge,
Dar nu regret că te-am iubit.

Au fost şi clipe însorite
În dragostea ce ţi-am purtat,
Ai fost şi prima-ntre iubite –
Dar cred că astăzi te-am uitat.

Ce vise-adânci de împlinire
Iubirii noastre-am zămislit!
Dar tu-mi zâmbeai mereu subţire –
Şi cred că asta m-a-mpietrit.

Iubirea mea, de astăzi fostă,
Tu nici nu bănui ce-ai pierdut...
Deodat-ai devenit anostă –
Şi nu mă dori – cum m-ai durut.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cucoana Aglaie, soţia vechilului, veneau neveste cu ouă şi cu găini slabe. Dumneaei avea un râs ciudat şi o căutătură ascuţită: — Da' ce-am să fac eu cu găinile, femeilor? — Dă-ne ce ni-i da, noi n-avem cu ce le hrăni! Cucoana Aglaie prindea a vorbi multe: întreba de una, de alta, despre cucoana preuteasă, despre cucoana învăţătorului, apoi rostea cu foarte mare mirare: — De ce-a fi bătând aşa vântul? — S-o spânzurat careva... ziceau femeile cu sfială şi, c-un zâmbet trist, aşteptau rostul cucoanei Aglaie asupra soartei cobăilor lor.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estoril

Casele cresc în pădurea de pini
albe sau ca şofranul,
lucind pe coline.
Mai potolit oceanul
mângâie locul sorin.
Largul prieşte nălucilor line.

Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri
se mai leagănă încă
întârziaţi în furtuna de ieri.

Îmbrăcată în zâmbet şi aur
Cora brodează
subt oleandri, subt alungitele foi.
Timpul ce iese din casă,
cât de uşor 1-ai putea prinde
iar să-1 reţii cu un fir de mătasă.

Aceasta e pacea. Pacea, în care
creşte imperiul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad şi rai

Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.

Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.

Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el
Acei care-aveau mărul, dar n-au muşcat din el
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie.

Născut dintr-o culoare prea bine definită
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este în economia fiziocrată un element mai puternic decât toate naivităţile ei. Desigur, bătrânii ăştia de la 1750 habar nu aveau de mecanismul circulaţiei bunurilor şi ceea ce au imaginat ei în materia asta nu e numai fals, dar e romantic şi fantezist. Peste toate aceste erori, rămâne însă o intuiţie care valorează nesfârşit mai mult decât o statistică exactă, Economia lor pleacă de la pământ şi se întoarce la pământ. Iată o idee ţărănească, o idee simplă de viaţă, o idee care vine din biologie, din cele mai fireşti instituţii ale omului de toată ziua. Asemenea adevăr scurt, simplu, clar nu poate fi dărâmat de nimic. Dezorientaţi cum suntem, vom regăsi poate într-o zi acest adevăr care ne va readuce spre pământ, ceea ce va simplifica totul şi va instaura o nouă ordine, nu scornită de noi, ci crescută din noi.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!