unda

Homer şi Beethoven

E noapte, Homer scrie
poema Iliada,
frumoasă ca o zee,

în ochii-i trişti şi umezi
citeşti şi-o odisee.

Lui Beethoven, amarul
clepsidra îi inundă,
cu lacrima lui Homer,
se întâlneşte-n undă.

Ce-i viaţa fără văz,
oftând, Homer ne spune:

"O rază ce apus-a
când eu m-am întrupat,
o stea ce răsărit-a
în ochiu-mi înnoptat"...

[...] Citeşte tot

poezie de N. Petrescu-Redi (31 martie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi voi săpa fântâni

când visul meu
răsfrântul
va picura lumina
iar fulgii din comete vor fi în noi stăpâni
când ochii tăi
albaştri
am să-i ating cu mâna
în urma ta
iubito
eu voi săpa fântâni

din magică suflare
ce-mi netezeşte palma
cuprinsă de căldura desprinderii de vară
vor fremăta domoale amiezile
rod dulce
şi-n care firul apei
în tine
se coboară

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra

La fereastra casei noastre
stă o stea,
steaua ce leagă lumea de iubire,
stea care uneşte pământul cu cerul,
plutind pe o dungă verde
ce se propagă din slăvi,
tivită cu aur
şi cu icoana infinitului.
Mi-e inimă o stea,
culeasă dintre zâmbetul Lumini,
păstrată în cultul dreptăţii
ce smulge dictarea necredinţei
aruncând-o în ploia morţii, strivind-o.
Steaua mea străbate planeta,
pulsând sânge albastru în ape
şi-n lanuri raze din Soare
care coc deznădejdea
pocnind-o cu maturitatea,
rupând-o de pe pedestalul speranţei.
Steaua mea locuieşte-n Paradis

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De păinjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

O curgere a vieţii e un suspin de dor
Iubire şi cântec, un suflet în zbor
Privire duioasă şi adiere divină
O taină mirare din sfânta grădină.

Ce mare mister se ascunde în tine,
De te întrebi întruna, creştine,
Dacă totul e abur, o undă, un vis,
Dacă există aievea acel paradis?

De ce te prosteşti în banale himere
În lucruri vulgare şi efemere?
De ce crezi că totul e pură avere
Pe care nimeni în veci n-o va cere?

De ce crezi mereu că aici e esenţa
Şi nu vrei deloc să observi diferenţa
Când, de fapt, tocmai Sus e secretul
Şi tu ştii foarte clar că acolo-i concretul?

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi-vom spre neant...

Trăim plutind uşor, în versul alb al vieţii,
În dogme hrănitoare şi utopii duioase,
Cu dragostea în sânge şi, implicit, în oase,
Nefericiţi cum suntem, iubito, noi poeţii.

Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieţii
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeţii...

Tot inventând delicii şi voluptăţi candide,
Noi, surâzând, ieşim din crudul vid al vremii,
Şi, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Şi-n duhu-ţi de silfidă, îţi jur că m-aş inchide.

Ce grea şi ce uşoară ne fi-va despărţirea,
În sensuri, vai!, opuse, păşi-vom spre neant,
Pe marginea genunii – nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc şi n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinţi, la cer s-au dus...

Azi în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de pază-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost şi ea, cândva, înlocuită...
Puieţii firavi, puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru pace

Slavă ţie, Doamne, pentru-această noapte
Somnul meu în unda lunii s-a scăldat,
În abisul nopţii visu-nmiresmat
Mi-a cules miresme de naramze coapte
Slavă ţie, Doamne, pentr-această noapte.
A lăsat un înger porţile deschise,
Cântec fără sunet se-auzea-n sobor,
Unduiau azurul aripi fără zbor,
În abisul nopţii năzărit în vise
A lăsat un înger porţile deschise.
Doamne, dă aevea pacea ta cerească,
Care întăreşte din fricoşi profeţi,
Măduva ce-mpinge seva să-nflorească,
Doamne, dă-mi aevea pacea cea cerească.
Pacea lumii zace pe vărsări de sânge,
Şi rodeşte bobul viitoarei uri,
Pacea ta răsfrânge Raiul în făpturi
Cel înfrânt e-o jele care frânge,
Pacea lumii zace pe vărsări de sânge.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu poate fi gândită, dragostea nu poate fi cultivată, dragostea nu poate fi practicată. Practica dragostei, practica înfrăţirii îşi au locul încă în câmpul minţii, şi de aceea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu dragostea. Când toate astea dispar, atunci când dragostea intră în fiinţă, atunci vei şti ce înseamnă să iubeşti. Dragostea nu este cantitativă, ci calitativă. Nu spui "Iubesc întrega lume" ci, chiar şi atunci când iubeşti o singură persoană, ştii, de fapt, cum să iubeşti totul, întregul. Dacă nu ştim cum să iubim o singură persoană, dragostea noastră faţă de umanitate este falsă, fictivă. Când iubeşti, nu există nici unul, nici mai mulţi, există doar dragoste. Numai datorită existenţei dragostei toate problemele noastre pot fi rezolvate, şi doar prin ea putem afla împlinirea şi fericirea.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!