toamna de mihai eminescu

Kamadeva

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plâng pe patul meu deştept…

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-or trece anii...

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, cum sunt zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Căci prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi privim...

Unde sunt românii?
Cine îi mai vede?
Ţara asta moare!
Şi în vânturi piere.

Scoal-te Eminescu!
Să vezi ce-au făcut,
puii de nemernici
care ne-au vândut.

Mint şi mint întruna
la televizoare,
hoţii şi bandiţii
şi-alţi din lumea mare.

Unde sunt romanii?
Dacă ei mai sunt,
iartă-i Eminescu!
Cei buni sunt pământ.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-doamnă

Toamnă-doamnă, nimb de ploaie
Şi de vânt ni se arată,
Cu secundele greoaie
Şi gutuie-mparfumată.
Pus-ai colier de frunze
Şi-n condurii de tăcere,
Treci înspăimântându-mi, toamnă,
Liniştea ferestrei mele.
Ai furat sobor de frunze
Şi alai de spice, maci,
Iar acum pătrunnzi în suflet,
Scormoneşti... şi plângi... şi taci.
Oh, de teamă de furtună
Şi de iarna ce-o veni,
Te-ai ascuns în mine, toamnă
Şi în versuri sidefii.
Nu mai am acum nici verbe...
Toate, toamnă mi le-ai luat.
Ai venit cu frig şi ploaie
Şi pustie m-ai lăsat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Bolborosesc a chemare
Ploile toamnei acesteia...
Bolborosesc a must rubiniu dând în fiert,
A gutui, a târziu -
O voce de clopot ascunsă şi gravă...
O toamnă bolnavă...
Bruma se-nghesuie ca un ciorchine
La adăpostul ramurii frânte.
Frunzele cad în cascade de jad...
În ziua de mâine o altă toamnă,
Banală, pustie şi goală...
Ca o zi învechită, de şcoală,
Cu clasa gheboasă
Şi abecedarele vechi,
Cu muguri de vis la urechi...
O toamnă plutind
Peste lumea de nea, peste albul tâmplelor reci,
De bătrâni cuminţi, reumatici, dureros de apatici.
O toamnă prin care şi tu ai să treci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revizorul nostru

Şcolarul Durerii
ce rău a albit...
Anii, la urma urmelor,
anii.
Dar plânsul în hohote,
Plânsul, de ce?
Vai, revizorul nostru,
revizorul şcolar
domnul Eminescu,
a fost tras pe roată.
Când vei auzi creanga trosnind,
ia seama spun: e osul lui,
al revizorului nostru şcolar...
Minţi, şcolare, minţi,
am răcnit,
Eminescu a fost răstignit.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta toamnă

de-atâta toamnă
frunzele tresar pe ramuri
înfiorate de reci adieri
tristeţi ascunse
răscolesc apusuri grăbite
peste care stropi de lumină
se scurg purpurii
înroşind umbrele
în suflete amintirile dau năvală
sugrumând nescursele clipe
înlănţuind timpul
tâlhărindu-l de viitor...

e-atâta toamnă...
şi-n grădini miroase a gutuie
dar tu inimă rămâi
tot străină şi pustie

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de grădinar

A fost o toamnă veche, cum e un cântec vechi,
Şi eu cântam pe-atuncea şi surâdea grădina;
Luam licuriciu-n palmă şi-i reaprindeam lumina
Şi florilor brumate le sprijineam tulpina...

Şi-a fost o toamnă veche, cum este o durere...
Şi eu plângeam pe-atuncea, — grădina abătută.
Stins, licuriciu-n palmă părea o stea căzută,
Voiam să-ndrept o floare, dar putrezea tăcută.

Şi-a fost o toamnă veche, cum este o uitare...
Nici n-am mai plâns de-atuncea, nici n-am mai vrut să cânt.
Mort, licuriciul serii l-am risipit în vânt,
Şi peste flori brumate am aruncat pământ...

Şi-a fost în toamna aceea, o toamnă de mormânt!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!