sun tzu munti

Prinţul o luă şi el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece paşi şi văzu pe sus un stol de şapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci şi dânsul îşi îndreptă cărările pentru care se ostenise atâta mare de vreme. Trecu mări, pâraie şi ape mari ca pe uscat, mai cutreieră ţări şi pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, şi, din văgăună în văgăună, din stei de piatră în colţi, din râpă în râpă, căţărându-se când pe muchi, când pe coame de munţi, ajunse la o peşteră. Intrând acolo, rămase ca lovit de trăsnet când văzu nişte palaturi ca de domn şi aşa de măiestrit lucrate, cum nu se văd pe pământul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o şi cunoscu. Un copilaş de drăguleţ se ţinea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, şi tot striga pe zâna ca să-i arate câte un fluturel. Pasămite zâna rămăsese grea când zburase de la masă. Şi acesta era copilul lor.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de cer

Dintr-un cuib de iubiri,
Prindem aripi peste nopţi cu trandafiri
Porţi de cer se deschid,
Dragostea mai sparge înc-un zid.
Îngeri albi ne privesc
Valsul nostru lin neomenesc.
Noi plutim peste timp,
Iubirea e un veşnic anotimp.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.

Ca-ntr-un vers de poem,
Dragostea e tot ce mai avem.
Legământ între sfinţi,
Sărutările între mări şi munţi,
Fluturi albi ca doi miri,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (15 septembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept să vii, măicuţă

Îţi scriu măicuţa mea acum câteva rânduri
Ascunsă printre umbre şi multele suspine,
Eu, puiul tău de om, aştern aceste gânduri
Cuprinsă de amar, visând că eşti cu mine.
Să ştii, că Buna plânge adesea pe-nfundate
În timp ce-mi împleteşte din resturi un fular,
Are privirea stinsă, iar sufletu-i departe
Şi parcă totu-i fum, doar lucruri în zadar.
Te-aştept să vii acasă, măcar de sărbători
Să-mpodobesc cu tine, crenguţele de brad,
Eu ştiu că-ţi este greu şi gemi spre cer şi nori,
Dar mamă, leacul meu sunt ochii tăi de jad.
Lui Moş Crăciun, aseară, scrisoare i-am trimis
Şi sper să înţeleagă din ruga mea fierbinte,
Eu nu vreau jucării nici darul mult promis,
Ci braţul tău duios şi-a tale dulci cuvinte.
Tu să-mi auzi chemarea, în ziua cea senină
Şi-atunci să pleci măicuţă, din neştiuta zare,
Întoarce-te degrabă, din lumea cea străină
La satul dintre munţi îmbrăţişat de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul

Strofa 1

În lume-s multe mari minuni!
Minuni mai mari ca omul nu-s.
Purtat de vânt, străbate mări,
Prin hulă şi prin val spumos,
Prin val vuindu-i vijelios!
El an de an, făr'de istov
Cu plugul lui cel tras de cai,
Răstoarnă brazda în pământ,
O!-n veci neistovit pământ!

Antistrofa 1

Născocitor, el prins-a-n laţ
Şi păsările din văzduh,
Şi jivinele din păduri,
Şi peştii din adânc de mări
În iţe de năvod i-a prins,
Şi fiarele de prin câmpii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Sofocle din Antigona
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul, punând capul scorpiei într-un burduf, şi în cellalt cărbunii ce făcuse, se întoarse la prăvălia stăpânului său, îşi luă fierul pentru care muncise un an şi se puse a-şi făuri o sabie şi un buzdugan. După ce le isprăvi, îşi încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, şi se rupse în două; o lepădă şi, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului, şi când căzu jos se turti; îl lepădă şi pe acesta. Acum ce să facă? Sta în loc şi fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, îşi aduse aminte a fi văzut, în codrul unde a crescut el, un fier gros înfipt în pământ. Se duse tocmai acolo. Când se apucă să-l scoată, ce să vezi? fierul nu era înfipt, ci era o vână din munţi. Se apucă de el, îl trase, îl smuci, îl răsuci, până ce, rupând vâna, o smulse şi o luă la spinare ca un voinic ce era, se întoarse la prăvălie şi izbuti a-şi face o sabie şi un buzdugan cari să-i fie tovarăşi nedespărţiţi. După aceea se duse cu tovarăşii săi la fântâna botezului şi le boteză, punând săbiei numele de Balmut ajutătorul meu, şi buzduganului Omorâtorul vrăjmaşilor mei; apoi se întoarse iarăşi la prăvălie ca să-şi ia ziua bună, fiindcă voia să plece să-şi caute părinţii.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o ţară

Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Herculane

Ad aquas Hercules
Sacras and mediam

Curge Cerna învolburată
Şerpuind prin Herculane,
Povestind în graiul său,
Amintirile romane,
Ce le-a strâns pe drum de ape,
De vreo două mii de ani,
De pe vremea încleştării,
Dintre daci şi între romani.

Peste pietre risipite,
Cerna-alunecă într-una,
Astăzi de-altfel, ca şi mâine,
Cum a curs dintotdeauna,
De o parte şi de alta
Şir de munţi tot stau de strajă,
Îmbărcaţi în haină verde
Şi învăluiţi în vrajă.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul coastei, peste mare

De-a lungul coastei, peste mare,
În număr zi de zi mai mare,
Din oraşe şi din colibe izolate,
Din vâlcele, din munţi cu coame late,
Aţi venit să vedeţi omul sau scânteia,
O, ignorante mulţimi din Galileea?

Trestia care se mlădie-n vânt?
Iarba care-i ţese lacului veşmânt?
Trestii tremurând, ierbi plutind în liniştea posacă?
Un om tânăr predică-într-o barcă.

Pe cine vreţi s-ascultaţi aici la mal de ape,
Voi, cei veniţi din ţinuturi de departe şi de-aproape?
Un învăţător? Mai degrabă căutaţi-i pe cei care
Stau pe scaunul lui Moise-n templul mare.

Mergeţi şi-i găsiţi, lor închinaţi-vă umil,
Acolo, departe la Ierusalim.

[...] Citeşte tot

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un lemn

Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munţi pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt...

Bucurie.
Miroase a pască şi-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Îşi numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând...

Jale.
Se aude un cântec de seară

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (13 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!