nichita stanescu gand

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi morţi

Te miri unde se află ochiul,
noi suntem lacrimile lui
risipă de sare,
risipă de apă.
de fier e risipă în cuie.
Vom spânzura de vederea noastră
stele gemânde,
nodul gordian nu-l vom tăia
ca şi cum Alexandru Macedon, încă viu
ar fi în faţa falangei!
Vom trozni între unghii, pietrele,
ca pe nişte păduchi ai munţilor,
clipind, face-vom ca întunericul
să se zdrobească de atâta vedere!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârşitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie banală

cândva într-un timp care
nu este al vostru
eram cu Nichita
Stănescu
la Arenele Romane
apoi la B. C. U.
la o Eminesciană
Caramitru recita balcoane
aurite
din nuferi
Buşulega ministru
trona marea adunare
eu acum scriu
rămăşiţe de cuvinte
adunate de la masă
cuvinte atunci...
nerostite.
dar nu puteţi să-mi interziceţi
să zic două cuvinte
ale lui Nichita.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (17 iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De stirpea cuvintelor

Strămoaşa noastră, marea,
apa, strămoaşa noastră,
ea din care am ieşit
ea de care ne este sete
e tot la fel de mult predestinată – uscării
cum suntem noi predestinaţi cuvântului
sub flacăra aceasta
predestinată să se ardă pe sine.
Lacrima care-mi curge pe obraz
dac-aş fi plâns-o tot timpul
aş fi putut să dispreţuiesc cuvântul
ca pe ceva cu mult mai etern.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi transmit

Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea
trăim, eari, era.
Va fi doamne, va fi
alb, roşu, gri.

Convenţie, convenţiune!
Pe cele cinci degete te pup minune,
pe cele două lungi picioare
pe cele două mâini cu subţioare

Oh şi deasupra capul verde
şi mai deasupra norul negru...
Vine un duh care mă pierde
tot demn şi tot integru...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezîmblânzirea

De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
De visare mă aflasem
Vino, tu, cu tine toată
ca să-ntruchipăm o roată
Vino, tu, fără de tine
ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta

Vaselica din Socoli
Suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat să-i fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsaţi pe pântec
de ruşine, lung şi trist -
c-a avut-o însuşi Crist.

poezie celebră de Nichita Stănescu (1955)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum Nichita e cunoscut drept poetul „Necuvintelor”. Aşa că, normal, fără cuvinte!

Colinda de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.

Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, doua vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut vreodată...

Ai văzut vreodată vreo pasăre
s-o usture aerul pe care-l zboară?
Crezi tu, iubito, că peştele
se zgârie de apa lui sărată?

Putem noi doi să credem oare
mirosului că nu se simte bine în nări?
Poţi tu, obositor să crezi că fără mine
ai naşte un răsărit de stea?

Haide, ne face pe piele băşici
behăitul caprelor pe care le mulgem.
Vrei tu să rămânem flămânzi?
Spune da, şi rămânem.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!