Serioase/triste despre mielul bland suge, pagina 30
Fiind un popor blând și pașnic, românii peste tot se stabilesc ferm și atât de bine își răspândește naționalitatea, că oamenii din alte popoare, conlocuitoare cu acesta, treptat se românizează. Așa au românizat mulți sârbi, bulgari, unguri. Această capacitate extraordinară de a româniza oameni din popoare total diferite se explică prin faptul că românii nu pot și nici nu vor să învețe o limbă străină. Dacă nu este absolut necesar, românii nu vor depune niciun mic efort să vorbească ceva cu vecinii. Ei îi lasă pe aceștia să încerce să le vorbească. Vecinii într-adevăr cedează, învață limba română și vorbesc cu veniții. Încetul cu încetul, această limbă devine una comună acolo unde mai înainte nu se auzea deloc. Românizarea oamenilor din alte popoare e promovată și de femeia română, care este luată în căsătorie, pentru frumusețea ei, de vecinii slavi și maghiari.
Feofil Puțâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mandolinate
Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea din apus.
De nu mă-nșel,
Era-n april:
Copil și el,
Și ea copil!
Cum s-au văzut,
Dragi și-au căzut.
Cum și-au zâmbit,
Și s-au iubit.
Și-au hoinărit
În jos și-n sus,
Spre răsărit
Și spre apus
[...] Citește tot
poezie celebră de Șt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ștergarul
La cina cea de Paște, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a așezat Isus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le atine talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
Chiar eu?... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
Dar tu? Tu cel mai tânăr? Eu stau lângă Stăpân...
Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felicitare
Azi am găsit, și nu din întâmplare,
Mergând în satul vetrei din străbuni,
Uitată, de demult, felicitare,
În ceaslovul cel vechi, de rugăciuni.
A mai trecut un an, nădejdi, regrete,
Le-am împletit în suflet, rând pe rând,
Duioșii ochi cu-acele margarete,
Ce înfloreau în mine-atât de blând.
Și recitind cu-aceeași încordare,
Aceleși slove ce atâtea-mi spun,
Am retrăit profund a ta urare,
Trecutul încercând să-l recompun.
N-ai înțeles, erai cea adorată,
Tot ce-aș fi vrut vreodată să-mi doresc,
Ai fost și ești cea mai frumoasă fată,
Dar drumul către tine nu-l găsesc.
[...] Citește tot
poezie de Ionel Adrian Gugea (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada sufletului
timpul s-a trântit la picioarele
pupilelor noastre hipnotizate
îmi transpiraseră aripile de emoție
aceeași privire
pe care-n orice secol aș recunoaște-o
slăbiciunea mea atemporală
tot câmpul conștiinței plin de tine
dezbrăcându-mi toate învelișurile
frenetic atingându-mi cuprinzându-mi
eul profund
Suflet!
suflet cu ochi mari
topind asfaltul sub picioare-mi
doar galben fluid pe clape de aer
cu degete lungi alunecând
ușor fără semne de întrebare
de ezitare atât de blând
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Alb
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odihnă veșnică!
Odihnă veșnică în ceruri!
Puterea de-a se înălța
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!
Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenușă
Aici, în patima lumească.
Aici e doliu, plâns și jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ți se deschide, suflet blând...
Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cerești,
Acolo poți plăti prin fapte
Deșertăciunile lumești.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
De vreme ce tot ce există și se petrece pentru om nu e prezent imediat decât în conștiința sa și nu se petrece decât pentru aceasta, e evident că predispozițiile conștiinței sunt ele însele lucrul cel mai important și că lucrurile depind mult mai mult de ele decât de figurile care apar în ele. Ceea ce un individ posedă pentru sine, ceea ce îl însoțește în singurătate și ceea ce nimeni nu poate să-i ia sau să-i dea, iată ce e mult mai important decât ceea ce posedă sau este în ochii celorlalți. Un om de spirit se simte excelent într-o singurătate totală grație propriilor gânduri și imaginației sale, în timp ce un prost se plictisește chiar dacă își petrece timpul numai în spectacole, serbări și ieșiri în lume. Un caracter bun, blând și moderat poate fi mulțumit în circumstanțe care lasă de dorit, în timp ce un caracter rău și plin de invidie nu va fi mulțumit nici dacă este acoperit de bogății.
Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un temperament liniștit și voios, izvorât dintr -o sănătate deplină și dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare și dreaptă, o voință cumpătată și blândă și în urma ei o conștiință curată acestea sunt însușiri pe care nici avuția, nici rangul nu le poate înlocui. Căci, lucru adevărat, ceea ce este fiecine pentru sine însuși, ceea ce-i rămâne și în singurătate și ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie, decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora. Un om de spirit, în deplină singurătate, are o petrecere foarte bună cu propriile sale gânduri și fantezii pe când un cap tâmpit nu poate scăpa de chinul urâtului nici cu cea mai felurită schimbare de societăți, priveliști, plimbări și petreceri. Un caracter bun, măsurat și blând, poate să fie mulțumit în împrejurări strâmtorate; pe când cel lacom, pizmuitor și răutăcios, nu va fi mulțumit nici în mijlocul tuturor avuțiilor.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita și marea
iubito, marea agitată împingea cerul în sus
și lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrățișa într-o mixtură de forme și culori
un pescar mă aduse la țărmul plin de scoici și sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.
iubito, visasem că in zori murisem
și moartea mă ținea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, își dorea, și să-i fiu iubit
însă ușile inimii sigilate cu sărutul tău
mă țineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe țărmul infinit
iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutați de scoici și de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeața cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i nimeni
Nu-i dor, și nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ți se pare
Că se topește-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai ști de vieții mai ai ceva să-i ceri...
... Și nu ți-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ți s-o fi gândind altcine
Târziu îți pare-o șoaptă ce inima ți-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăznești nici capul să ți-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...
Și când pe alte țărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ți audă măcar în vis cuvântul...
Și când pe alte țărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ți audă măcar în vis cuvântul...
Și nimeni să-ți recheme blândețea unei șoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!