fulgere apoi tunet

Puţinul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă şi-mi induc nefiinţa

închid în cerc patimile şi suferinţele
teama mă face să rămân în afară
şi nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forţat timpul prin sânge
fulgere de viaţă

neliniştea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime şi nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraş de lemn şi-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalţi apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanţa care creşte-n urmă şi care-n faţă scade,
Şi inima de-a fi acasă pe valurile albe şi nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride şi furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Şi talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un ţărm la altul.

Aşa că-nmormântaţi-mă,-n ora morţii mele,
Acolo unde cliperele înalţă albe vele;
Lasaţi trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Aripi albastre cântă zborul, fulgere taie cupola cerului în lumânări în clopotele tunetului tămâiate-n cădelniţe curcubeie,
Icoane înaripate slăvesc în coruri zborul, preotul albatros predică scriptura, gheare demonice zboară să-l îngenuncheze,
Psalmul vântului răspuns în inima neînfricată spulberând zările fără de sfârşit,
Zboară, zboară, zboară...
Coboară sărutând iubita, alinându-i dorul cu lacrimă de vultur, floare pană de condor
Demoni ce vor.... aripi să-i frângă cu trufia
de suflete răpitoare,
Fără frică, pizmă se înaltă suveran scufundat in ceruri fredonând neîncetat
Crezul zborului...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou din cuvinte

pietrele respiră un aer mirositor a veşnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbaţii îşi scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
şi aşteaptă nepoţii plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări

pământul respiră aerul purificat al morţii
anotimpurile s-au înfrăţit cu cerul
plouă rar şi mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă şchioapă prin gânduri
şi desfinţează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia păcătoasă

Femeia păcătoasă
Eu sunt femeia păcătoasă
tu eşti femeia păcătoasă
măr carnal
lună caldă
aromă densă de alge
şi lumină strivită
antica noapte ne atinge
a iubi este o călătorie pe apă şi pe stele
a iubi este o bătălie de fulgere
o bătălie dintre două corpuri cu gust de miere
sărut după sărut
marginile tale
călătoriile tale minuscule
şi focul transformat în delicioase inimi subtile
drumuri de sânge care se precipită
că o garoafă nocturnă
până se face sau nu se face noapte
în umbra ta
femeie păcătoasă, unde eşti,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa,Poezii/ Poems,Editura ADALEX,Sibiu,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarja brigăzii de cavalerie uşoară

I

Jumătate de leghe, jumătate de leghe,
Înc-o jumătate de leghe până la redute,
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.
"Înainte, Brigadă Uşoară, la asalt!" a strigat el.
"Scoateţi armele de-oţel!"
Galopau în valea Morţii
Cei şase sute.

II

"Înainte, Brigadă Uşoară, la asalt!"
A fost cineva înspăimântat?
Nu, deşi călăreţii-nţelegeau
Că ordinul primit era o nebunie.
Nu puteau pretinde explicaţii, oricum,
N-aveau datoria de-a-nţelege ce şi cum,
Datoria lor era să moară-n astfel de lupte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

spirale violet-aurii

aşa de tare şi
cu o viteză uimitoare saltă
fulgere subţiri, subţiri
teiubescuri zvelte…
tu nici nu ştii
tot atâtea scenarii
«drobi de sare», fericiri trec prin
ochii mei
Ultima oară secunda abia zbătândă
mi te închipuia la moartea mea
şi plângeam de cât amar
ţi-am provocat cu acest banal prilej
nu pentru mine, ci de plânsul tău
am plâns
îţi căutam – mort fiind – fruntea
să-ţi spun în culori că
te aştept într-o viaţă viitoare
mai bun
mai puţin susceptibil… şi la fel de
iubibile vieţile tale să le slujesc, tu nu,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel ce dă bidiviilor bice

Mă văd copil printre aglice
Ori lângă tufele de coacăz
Şi-mi văd bunelul cum dă bice
Căluţilor sătui de ovăz.

Mă văd apoi elev la şcoală,
Oştean în termen la pifani,
Îl văd pe tata cum se scoală
Cu noaptea-n cap, să facă bani.

O văd pe mama lângă plită
Cum fierbe oala la foc mic,
Mă văd jucând, în piepţi, c-o sută
Şi apoi nu mai văd nimic.

Trezit din vis, culeg aglice
Şi-ascult în vale cânt de cuc,
Sunt cel ce cailor dă bice,
Prea bine şti'nd unde mă duc.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul îşi alege propriul Anturaj

Sufletul îşi alege propriul Anturaj –
Apoi – închide Uşa –
În faţa Majorităţii lui – prezentul în derapaj
E nevoit să facă tuşa.

Indiferent – observă Rădvanele – oră de oră
Aşteptând la Poarta-i joasă intrarea în oraş –
Indiferent – un Împărat în genunchi imploră
În faţa lui pe Covoraş.

L-am cunoscut – dintr-o Naţiune, dintr-o mulţime –
Alege Unul – îndată
Apoi – închide Valva atenţiei şi se retrage-n sine
Ca o Piatră.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!