chemarea lunii

Clipe mirosind a toamnă

Merg cavalerii nopţii să ceară lunii vamă.
Copacii, în iluzii, pierd frunzele pe rând.
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând;
Să bem din cupa nopţii şi, nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet mai trece-un dor flămând,
Trist, căutând un loc unde-ar putea să doarmă.
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară, el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă şi în gând
Cu stropi plesnind de clipe cu iz, discret, de toamnă.
Doar dragostea cu vise, un licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blândeţe în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea în nopţile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Şi spre-a uita de drama naturii-n agonie,
O noapte să ne pierdem într-un poem divin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (2008)
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul iernii

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valţul rozelor

Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Şi suspină — cum se suspină...
Şi suspină — cum se suspină...

Albeaţa lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum treci de azi spre mâine

Să nu uiţi ceva de toţi ştiut:
Un sărut rămâne un sărut,
Un oftat e numai un oftat;
Ce-i important rămâne...
Cum treci de azi spre mâine.

Când iubiţii se privesc,
Ei, de fapt, îşi spun "eu de iubesc",
Pe asta poţi conta, asta rămâne,
Indiferent ce-ţi va aduce viitorul...
Cum treci de azi spre mâine.

Şoaptele de iubire şi lumina lunii
Nu se vor demoda-n vecie,
Inimi pline de tumult,
Ură, gelozie...
Femeii îi trebuie-un bărbat,
Iar bărbatului perechea lui nurlie;
Trăind, iubirea-ţi este pâine,
Întâmplarea-i veche, de bună seamă:

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Herman Hupfeld, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezastru2011

noaptea caldă dinaintea despărţirii.
noaptea idilică şi faza asta indiferentă a lunii,
momentul în care
e bine să îmbrăţişezi trecutul ca pe un prieten bun
condamnat la o sentinţă uşoară, pe care ştii sigur că,
de scârbă, n-o să-l vizitezi niciodată
la vorbitor.

te speli pe mâini de oamenii pe care îi cunoşti,
în tine trenează, vaporoasă, laşitatea,

aerul viclean al oraşului înecat în caprifoi
şi gaze de eşapament.

heatwave:

femeie în capot cu nasturii pocniţi
îşi mângâie fruntea
năduşită
cu o sticlă

[...] Citeşte tot

poezie de Olga Ştefan din Saturn, zeul (2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi albe

Ar trebui să-i mulţumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alţii dorm, eu mă trezesc,
Şi vamă dau melancoliei.

Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aş vrea să dorm, dar nu mai pot.

Şi scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat şi auriu.

Iar plopii zvelţi de lângă stânci,
Înalţi soldaţi scoşi la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei care luptăm pentru visul nostru, suferim mult mai mult când lucrurile nu merg aşa cum trebuie, pentru că nu putem să revenim la vechea scuză: "Ei bine, oricum nu-mi doream prea mult asta." Ne dorim cu adevărat să ne atingem visul şi am pus totul la bătaie pentru el. În acest fel, noi, războinicii luminii, trebuie să ne pregătim să avem răbdare în timpurile dificile şi să fim conştienţi că universul conspira în favoarea noastră, chiar dacă nu înţelegem în ce fel... Când suntem la începutul bătăliei pentru visul nostru, nu avem experienţă şi facem multe greşeli. Secretul vieţii este, totuşi, să cazi de şapte ori şi să te ridici a opta oară. Aşadar, de ce este atât de important să trăim chemarea noastră personală dacă trebuie să suferim mai mult decât alţi oameni? Pentru că, odată ce am trecut peste înfrângeri – şi o facem mereu – suntem stăpâniţi de un simţ măreţ de euforie şi încredere. Dacă te crezi demn de lucrul pentru care lupţi atât de greu să-l obţii, atunci devii un instrument al lui Dumnezeu, ajuţi Sufletul Lumii şi înţelegi de ce eşti aici.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
şi au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenţie o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
şi seamănă
cu frunza de viţă-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii şi munţi:
linia vieţii, a inimii, a capului şi a norocului;
munţii lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur şi al Lunii...
Braţul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore creşte-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit munţii

Călătorind spre înlăuntrul fiinţei
am întâlnit munţii
cu piscuri ninse, bătute de vânturi.
De-acum singurul scop e ascensiunea
dar cui îi voi mărturisi lupta
şi modul cum există în noi teama de înălţime.
Neumblată e valea pe care am fost cu tine
să căutăm izvorul pârâului rece:
cărările-s înfundate, animale sălbatice stau la pândă.
Va trebui să ne adăpostim în coliba ruinată
cu toate ambiţiile noastre uitate.
Va trebui să mă părăsesc, să mă lepăd de laşitate,
convins c-o să revii printre bujorii poienii
unde ne-am spus jurămintele lunii,
unde cuvintele au rămas neterminate de teamă
să nu se transforme în cântec.

Vine toamna,
nu mai simt cum păşeşti de uşor
prin gândurile mele sărace,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând versuri cu Sir Ishii din Ţinutul Rădăcinii Soarelui

Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu – o velă între ocean şi cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele preţioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e ruşine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reuşesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Aşa că spuneţi-mi, cum mi-aş putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?

NB* Qiu Jin este eroină naţională a Chinei

poezie de Qiu Jin, 1875 – 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!