adevarat

Numai muzica

Numai muzica e perfectă, îmi spunea
un prieten, şi moartea aş adăuga eu,
numai muzica şi moartea sunt perfecte.
sunt două femei fără cusururi
au părul buclat şi talia fină, au
gleznele subţiri şi mâinile mici, ştiu
să facă conversaţie şi să cânte la
clavecin, avere n-au, asta e adevărat.

Numai muzica e perfectă, îmi dpunea
un prieten, eu am adăugat şi moartea
în această paradigmă, uitaţi-vă la ea,
seara în special, când tocurile înalte
i se aud bătând în adâncul sufletului,
acest gang fărp sfârşit, fără lumină,
fără răspunsuri, fără iertare...

Numai muzica şi moartea.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flossie Cabanis

De la Bindle's Opera House din oraş
La Broadway e un pas imens,
Dar am încercat să-l fac, ambiţia mea a luat foc
Când aveam şase ani
Şi am văzut "East Lynne" jucată aici în localitate
De Ralph Barret,
Actorul romantic la modă, care mi-a încântat sufletul.
Adevărat, m-am întors înfrântă acasă,
Iar Ralph a dispărut în New York,
Lăsându-mă singură în marele oraş –
Dar viaţa l-a doborât şi pe el.
În tot locul ăsta tăcut
Nu există spirite înrudite cu al meu.
Cât de mult aş vrea ca Elenora Duse să fi venit în mijlocul tristeţii
Încremenite de aici
Şi să fi recitat aceste cuvinte

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

sunt cuvinte ce nu ar trebui rostite
ci doar păstrate pentru caz de extremă urgenţă
şi chiar şi atunci, ar trebui să fie doar şoptite

un cuvânt care doare este iubesc
pentru că îţi pui în el tot sufletul şi toată suflarea
şi aşteptarea doare ca un spin înfipt sub unghie

un alt cuvand care doare e adio
şi nu pentru că e sabia ce taie firul ce ne ţine legaţi
cu pentru că strânge în el toată amărăciunea şi depărtarea

e adevărat că poţi folosi cuvântul ca să răneşti
dar chiar şi fără cuvinte omul sângerează
pentru că o privire duce cu ea un întreg arsenal de moarte

sau de iertare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi?

De ce plângi?

De ce plângi?
Trag nădejde că nu întotdeauna din pricina mea,
Aşa cum m-ai făcut să cred de-atâtea ori.
Eu, cel adevărat,
Nu-aş încerca niciodată să te rănesc.

Ştiu că suferi
Şi că probabil mă urăşti.
Dacă adevărul trebuie spus,
Tu nu atât mă urăşti,
Cât, de fapt, îţi lipsesc.

Eu am mai degrabă tendinţa
De a te abandona şifonierelor tale închise,
Cu haine de femeie uşoară şi vibratoare...
În mod nesurprinzător, eşti construită din ceva mai durabil
Decât sunt făcute cele mai multe suflete
Pe care le întâlnesc în surzenia ceţoasă a sterpelor mele vise.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra

Sprijinit de pervazul ferestrei
aud chiar mişcarea pe calea lactee,
scârţâitul unei sănii de sticlă prin satul nordic,
aud cum întunericul se cerne pe emisfera cealaltă,
aud cum alături,
în casa toamnei însorite,
sufletul se scurge din trupul bătrânei femei.

Ştiu că din cele auzite,
din aceste fire lăptoase
s-ar putea desprinde un vers,
fluture negru,
prins cu acul de fila cărţii.

Dar această fereastră este adevărată
şi adevărată este această noapte
prin lâna vie a zăpezii,
şi adevărat este scrâşnetul axei pământului
când alunecă pe ea
cuţitul combinei în mina din apropiere.

poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrului

Ai apărut de nicăieri
Peren şi mândru ca o floare
Parca-ar fi ieri, -
Dar n-ai onoare.

Eşti impecabil îmbrăcat
Şi sarea noastră din mâncare
Într-un regim adevărat, -
Dar n-ai onoare.

Cu experienţa ta solidă
De procuror făcând dosare
Ai o imagine candidă, -
Dar n-ai onoare.

Curat, destoinic, vesel, sincer
Bărbat de stat - unic sub soare
Un ajutor căzut parcă din cer, -
Dar n-ai onoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Lupascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinicie cu fluturi de lumină

Luna a secerat ogorul de zăpadă.

Fără putinţă de învins,
doar în acolada sufeltului,
o inefabilă iarnă
în care amintirile,
cu sublimul lor imaculat,
suferă de insolaţie.

Cu buzele fierbinţi
întinse după fluturii plăpânzi
– care ne aduceau din ce în ce mai aproape –
în cuvinte puţine
şi foame infinită
în respiraţia sângelui,
am învăţat să fim.

Frenezie cu mistuire empatică!
Fără obligaţii contractuale,
dar...

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia şi eu

Sufletul meu e un prinţ închis într-un turn,
Scrutând viaţa prin cinci micuţe ferestre.
El e o prinţ cernit, prizonierul trupului.
Iar sufletul tău, care a zburat în clipa-n care-ai murit,
Este o o aripă strălucitoare, pe deplin eliberată...
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

Câte pot înţelege privind lucrurile! Pentru mine, lucrurile
nu sunt ceea ce sunt ele cu adevărat, ci felul in care apar
celor cinci simţuri cu care Dumnezeu controlează
întregul percepţiilor mele, fragila mea realitate.
Astăzi, acolo, tu ştii deja totul... eu, recunosc, nu ştiu nimic!
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drag, maestrului Valentin David

Amice dragă, mă jigneşti pe faţă,
Eşti plin de draci, din ochi îţI sar scântei,
Din vorba ta se scutură mătreaţă,
Căci o dăduşi, de-a dreptul, pe ulei.
Adevărat, privit din depărtare,
A fi profesor nu e prea de fală,
Dar cântărindu-ţI dura cuvântare,
Se vede treaba, n-ai prea fost la şcoală!
Şi nu mă face, drag amic, acuma,
Ca dascăl ofuscat şi plin de pizmă,
Să cred, cu dinadinsul, iartă-mi gluma,
Că m-am luptat degeaba cu o cizmă!
Eu te respect, ca pe o Lună Nouă,,
Ai şi talent, aş spune, cu căruţa,
Dar fii mai blând, măcar o lună-două,
Să treacă bine nunta lu' Olguţa!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil nove

Nimic nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce să te mai oboseşti zadarnic,
În orele nopţii de toamnă târzii,
Adormi în pace. Să nu-mi scrii.

Totu-i vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ţi amintiri cu gândul harnic,
Căci ştiu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.

Nimic adevărat. Pustiu ca în prerii
Un gând mă-nconjură amarnic
De te-aş chema ştiu: n-o să vii.
De aceea e mai bine să nu-mi scrii.

Nu studia nimic. Catrene parodii
Nici versul epigramelor zburdalnic
Totul ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!