a �ti pe de rost

Şoapte de suflet

Doamne cât ne-am complicat!
Ce-o mai fi adevărat?
Cât mai e din ce a fost?
Cât mai are astăzi rost?

Mai iubim precum demult?
Mai e viaţa noastră cânt?
Mai dansăm precum dansam?
Fredonăm cum fredonam?

Nu mai vrem? Eu cred că da.
Suferim de a uita,
Însă cred că mai putem,
Important este să vrem.

Toţi simţim, puţin, mai mult,
Eu doar sufletu-mi ascult,
El chiar ştie, mă învaţă,
Parcă-mi dă o nouă viaţă...

poezie de Adi Conţu (26 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de a fi elev

Este cea mai frumoasă şi mai dificilă artă
din lume unică şi irepetabilă Toată lumea
o ştie pe de rost Însă nimeni nu o cunoaşte
Fiecare elev îşi inventează arta sa luând lu
mea de la capăt În fiecare copil Dumnezeu a
sădit o cale Cu fiecare copil adevărul vine din
nou în lume Condiţiei umane i se mai dă o şansă
Adevărul Binele şi Frumosul vin în fiecare zi la
şcoală
Numai Libertatea totuşi are zece minute pauză

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec am să rostesc

În noapte luna o să vină
Când vremea e întunecată
Ea vine să ne dea lumină
Când vine Dumnezeu în poartă.

Nu cred că e totul pierdut
Voi face la Domnul un demers
Să fie frumos ca la-nceput
Aici la noi în univers.

Vreau pe mine să mă păstrezi
Şi chiar vreau să mai rămân
Când pe mine mă visezi
Să fii din nou al meu stăpân.

Gândul nostru are rost
Şi un cântec am să rostesc
Să fie bine-n adăpost
Şi tu să zici, acum eu sosesc.

poezie de Eugenia Calancea (11 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curand am sa renasc...

Eu Sunt aici,
Pe-aproape-mi eşti Lumină
Să îmi agăţi ghirlande pe oglindă
Şi să privesc..
E lumea de dincolo de mine.
Tăcută cresc pe-o aripă divină,
Mă simt redevenind în tihnă,
Pe drumul începutului-lumină.

Te iscodesc printre mulţime,
Şi-mi urmăresc dorul cum vine
Şi parcă simt miros de pâine.
Sunt la un pas de prag de casă.
Mă lepăd de toate câte-am fost
Acum, că înţeleg ce are rost.

EL e aici,
Şi este pentru mine.
Ajută-mă, să înţeleg trăind,
Înainte de-a învăţa murind!

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre vis

"Noapte bună, iubito!" aş vrea să-ţi şoptesc
Iar tu să-mi răspunzi: "Somn uşor! Te iubesc!"
Să ne fie-mpreună şi drumul din vis
Printr-o lume în care destinul s-a scris.

Vom pluti pe al timpului val nesfârşit
Fără ţintă şi rost ori ceva de-mplinit,
Două suflete-n lumea ce-apune în zori
Când lumina o-apasă, prea greu uneori.

Noapte bună, iubito! La poarta spre vis
Ţi-am lăsat un bilet: "Te aştept, e deschis!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotica (VII)

Eşti culmea, măi femeie,
cu mersul de gazelă
păşeşti prin lumea noastră
dând rost la toate, clar,
din sute de condeie
te-mbracă în dantelă
poeţii-ntr-o orchestră
cu fluvii de nectar...

Eşti culmea, măi femeie,
cum te fixezi în cuget
şi, de-acolo, regină,
pluteşti peste supuşi,
că-i palat ori bordeie
aluneci până-n suflet
şi ne faci viaţa plină,
o lume de seduşi...

Eşti culmea, măi femeie,
cum ne ţii pe la uşi...

poezie de Petre Conceatu (9 septembrie 2002)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La şcoala vieţii

pentru mine cerul e mereu deschis
şi Dumnezeu mă priveşte cu milă
m-a învăţat să nu fiu om proscris
ci să urmez credinţa de sibilă.

m-a învăţat să fiu mereu umilă
să nu mă las angrenată de zbucium
să-mi fie inima cu iubire utilă
şi-n suflet să răsune mândru bucium.

am învăţat să am un rost în toate
masa de scris să emane lumină
să lansez cuvinte în eternitate
să-mi zburde fericirea în albumină.

am învăţat să-i iert şi pe nebuni
sacre învăţături primesc de la străbuni.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 72

Când o să întrebe lumea, cum socot,
Ce merite-am avut să mă iubeşti
Chiar de-am murit - ai grijă să negi tot,
Cu mine n-ai de ce să te făleşti.
Şi n-are rost să minţi aşa frumos
Şi-n mod nepotrivit să mă slăveşti
Când eu sunt mort şi zac acolo jos
Şi adevărul tu îl terfeleşti.
Dar ca să nu ajungi să minţi sfruntat,
Din dragostea ta mare, fă cum poţi
Şi al meu nume lasă-l îngropat,
Ca să nu fim batjocoriţi de toţi,

Căci mi-e ruşine viaţa să-ţi complic,
Iar tu te faci de râs pentru nimic.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Morminte plouă,-n slavă-s ţintirime
şi preoţi mici de apă-n trist, pe nară
tot zic un cântec de tăcere rară
stricat în pietre-n prăvăliri sub rime.

Seninului poeme însetară,
albastru-i stins şi ud şi sfânt, lăţime
şi-adânc în a enigmelor mulţime,
stelare-s stihuri fără călimară.

Pe gând metalică fantomă cade
luând în zboruri formă de eres,
da-i doar sămânţa fără rost de roade...

Iubiri erau, tot fără înţeles
cu fir lichid, subţire, să înnoade
lipsită-n vremuri fericire-n ghes...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Hercules
Comentează! | Votează! | Copiază!

În culoarea zilei pe aripile vântului

ni se
tocesc pe palme cuvintele
în culoarea zilei
când aripile vântului
ne amestecă privirile până la punctul
sublim

şi flori de vise
şi speranţe
ni se aşează pe mâini în tăcere
ca o inserare de flori într-un câmp de odihnă

ni
se cere
culoarea luminii
oriunde s-o folosim
în ea să ne scăldăm cuvintele
privirile
şi paşii pe care-i aşternem oriunde pe pământ

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!