Poezii despre ziua femeii, pagina 3
Omagiu femeii
Alegerea-i o-nțelepciune,
Ca ziua ei, femeii-n lume,
Să fie la-nceput de martie,
Omagiu și protest pentru dreptate.
La noi, pe plaiul plin de soare,
De ziua ei e sărbătoare,
O sărbătoare a primăverii,
A bucuriei și-afirmării.
E dârză și are îndemânare,
La trup mai mic, un suflet mare!
Gândirea ei, ca rod al minții,
Întregește sensul biruinții.
Prezentă-i pe scena mare,
Frumoasă... cuceritoare,
La patul greu de suferință,
Cu dăruire, cu știință.
O ne-ntrecută țesătoare,
Profesoară, învățătoare,
Aduce auru-n ogoare,
Cu chipul vesel, ars de soare.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Genunchi de femeie
Pe genunchi de femeie sunt țesute povești,
De amor, ori materne, mii și mii poți citi
Că o parte le știi, despre altele vești
Pe genunchii femeii... numai ea poate ști...
Pe genunchi de femeie ai crescut, alăptat
Pe genunchii rotunzi tu ai fost oblojit
Ai crescut, învățat, pe genunchi te-ai jucat
Pe genunchii iubitei, un amor îndârjit...
Pe genunchii femeii sunt însemnele vii
Că lucrează prin casă, ori la câmp, ei au rost
Pe genunchii ei fragezi, dacă vei vrea să știi
Sunt trăiri adunate, sunt iubiri, e și post...
Pe genunchii femeii au trecut umilinți
Și a stat aplecată într-o rugă, cândva
Pe genunchii iubiți au curs lacrimi fierbinți
Să ne poată ei spune... ne vor spune cumva...
poezie de Petrică Conceatu (17 mai 2020), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai frumoasă vacanƫă
Începe întotdeauna vara,
de ziua ta.
Am vrut să schimb anotimpul,
dar vara începe în continuare,
de ziua ta.
Ai vrut să mutăm vacanta,
anul acesta, de ziua mea,
dar vara n-a știut și-a început
de ziua ta.
E cu sau fără voia ta,
un fel de simbioză vara
între o fiinƫă cum ești tu
și anotimpul cu acest atu.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De Ziua Unirii
De Ziua Unirii
Ne ceartă străbunii
De lipsa iubirii
Impusă de unii...
De Ziua Unirii
Ne ceartă străbunii
De boala uitării
Adusă de unii...
De Ziua Unirii
Ne ceartă străbunii
De povara răbdării
Creată de unii...
De Ziua Unirii
Să chemăm străbunii
Cu puterea iubirii
Să Doară pe Unii!
poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta
Un suflet bun să ai
și-un gând frumos
în faptă și în grai
cu dragoste și-avânt
spre tot ce-i drept și sfânt
așa-ți dorim așa
de ziua ta.
Să fii în tot ce spui
cinstit și blând,
să nu fii nimănui
dator nicicând,
să mergi mereu curat
pe drumu-adevărat,
așa-ți dorim așa
de ziua ta.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua mea...
De ziua mea, aș vrea să se reverse
Din cer apoteoze de rubine;
Să curgă flori, parfumuri, cavatine
Și dans de focuri albe și diverse.
În casa mea, cu statui bizantine,
Să vie trubaduri de școli adverse,
Femei cu ochii plini de lumi perverse
Și critici cu condeie sanguine.
De ziua mea, să ardă-n trei altare
Tămâie, bronz și aur lucitor
Și vin, să cânte-n cupe și pahare...
Și-apoi, răpit de-un vers nemuritor,
Aș mai dori ca-n ziua asta mare
Să nu-mi sosească nici un creditor!
poezie clasică de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel de Ziua Morților
De Ziua Morților în cimitire
Pioși aprindem lumânare
Și cerem Domnului iertare,
După datini din psaltire.
Pentru suflete în nemurire
Și cereasca îndurare,
De Ziua Morțlor în cimitire
Pioși aprindem lumânare...
Lumini mii ard pe altare
În liniște de mănăstire,
Suntem plini de mulțumire
Amestecată cu-ntristare,
De Ziua Morților în cimitire.
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua de mâine
Am ucis
ziua de ieri
și-am chemat la pomană
îngerii,
șiruri, șiruri
s-au așezat la masă
ca niște cocori
binecuvântați,
la plecare mi-au oferit
cadou,
ziua de mâine.
poezie de Ion Țoanță din Rapsodie în mov
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Walt Whitman
Eu sunt om.
Atât de obișnuit, de-ți vine să râzi,
Râu cristalin între maluri năpădite de gunoaie,
Veacurile-și freamătă aripile peste mine.
Înfrigurare și groază
Laminez temerar în topitoriile mele,
Ascultând vuietul vântului, bătaia motoarelor
Și respirația femeii iubite.
Văd nori, pământ, hornuri, fiare și oameni;
Ating obiectele, adulmec mirosuri:
Eu sunt atât de obișnuit, de-ți vine să râzi.
Și ziua mea ca lotusul înflorește.
poezie de Oleksa Slisarenko (1919)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea vorbei
nespuse
cuvintele femeii sunt noaptea ca niște pui de tigri
aruncați din cuib
au gheare din oțel tânăr și ochi fără sânge de fiară
albastră
dimineața când se aud cântece de dragoste
prinzându-și părul
mâna caută precum un polițist trupul femeii cald
și plecat
ușa
deschisă spre nicăieri dă drumul tigrilor tineri
și e atâta lipsă de trup
încât aproape se simte în aer sânge din mătasea coastelor
nopții
cuvântul
o stare ca oricare alta
poezie de Vasile Pin (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!