zidit

Sonetul 20

Mi-a fost prezis că voi iubi cu foc
Pe-acel cu chip frumos ca o durere
Aşa mi-au spus – şi-a fost o înviere
L-am îndrăgit cu-adâncul meu noroc.

Ardea în tot: iubire mândru joc!
Şi suferea şi-mi dăruia putere
Să ard şi eu cu-a firii mele-avere
Sfinţind, în doi, al fericirii loc.

Ah, cum să crezi că va cădea în tină
Ceea ce soarta – cerul au zidit?
Ci nori nebuni îmi pregăteau ruină

Şi vânt spăimos, furtună ne-nţeleasă
Nu cerul meu, ci iadul a-ndrăznit
Din răul – rău pierzania să-mi ţeasă...

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erată la Balada Meşterului Manole

Ora niciodată n-a fost mai exactă
Decât în secunda când ne-am despărţit
Frunza din privire ţi-a rămas intactă
Ignorând o clipă vântul răzvrătit

Şi de-atunci iubito singura icoană
Care mă ţinteşte când mă uit în sus
Este chiar tabloul static în persoană
Care-mi spune zilnic n-am nimic de spus

Dumnezeul ăsta e la fel de mut
Ca şi Dumnezeul care ne-a-ntâlnit
Ca şi Dumnezeul care ne-a făcut
Ca şi Dumnezeul care ne-a zidit

poezie de Marius Robu din Aproape alb (27 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prolog

Calea-i pieptişă. Eu urc ne-ncetat.
Seara-i sublimă. În poartă îţi bat.

Bat-dar, distantă, tu nici nu tresari
Şi peste tot nestemate presari.

Turnu-i înalt şi amurgu-a murit.
Taina cea roşie-n turn s-a suit.

Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit?
Turnu-i de Însăşi Regina zidit.

Orice căluţ de pe brâul sculptat
Scapără flăcări, ca fermecat.

Sus se avântă cupola,-n azur,
Joacă-n ferestre văpaia din jur.

Dangăt de clopot. Veşmântu-asfinţit
De primăvară-i acum aurit.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Blok (28 decembrie 1903), traducere de Emil Iordache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperviziune

Prin câte hiperspaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături invizibili am fi mers,
Până ce şoapta cea dintâi ar fi tăcut.

Din câte stele în Ocean
Sclipirea-şi odihnesc,
Pe una numai, din alean,
Identic am ales.

Dar plini de colb stelar pe trup,
În păr cu radiaţii,
Pe Om noi l-am zidit din Lut,
Şi gheme de senzaţii.

Şi-n câte hiperpaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule

O lăcomie crâncenă, nebună.
Adună, omule, adună,
Căzneşte, fură, surpă şi omoară.
Îţi trebuie putere şi comoară.
Îţi trebuie palate şi veşminte
Să-ţi zacă-n ele hoit şi oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge.
Storci aur şi se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Şi-n beciul tău zidit îngheaţă
Neprihanita oamenilor viaţă,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e ruşine, omule, îmi e ruşine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, copilărie!

Legaţi ca nişte culmi
Prin frunze şi prin ramuri,
Mă legănau călăi de ulmi,
Zbârciţi de tras la hamuri!...

Sunau din tei, salcâmi, costrei,
Pe mine iarba mă furase,
S-au dus ca norii anii mei,
Au curs pe izvoraşe!...

Roteam un arbore pământul,
Zidit în mine, chituit,
Prin fânul ce-l dezmiardă vântul,
Era un vultur ţintuit!...

Jur-împrejur ardea mohorul,
Pe gâze mici dormeam butuc
Şi-n crengi se ma umplea ulciorul,
Ursit de inimă de cuc!...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus răstignit

Cu crucea-n spate, spre Golgota
Bătut, scuipat, batjocorit
Iisus, Care-a zidit făptura
De om se lasă răstignit.

Zdrobitul trup, cumplit Îl doare
Îl arde fruntea-nsângerată
Dar El e copleşit de milă
Pentru mulţimea-ntărâtată.

Iar în nedreapta-I pătimire
Se roagă Tatălui Ceresc
Ca să le ierte rătăcirea
Celor ce azi Îl osândesc.

Şi de atunci, de peste veacuri,
La fel de cruzi şi de haini,
Noi Îl mai răstignim o dată
Şi-L mai încununăm cu spini.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Băcanu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.

replici din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:46-49 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facerea lumii

când a zidit umanitatea
Dumnezeu a început
cu locul copilăriei mele
cu vibraţia luminii din curtea bunicii
cu mirosul de cais ars de pe verandă
cu răcoarea din antreul casei
şi gustul sfânt de brânzoice
rumenite în cuptorul cu vatră

a pilonit la umbra casei
leagănul acela care mă purta până la cer
şi liliacul care încărca aerul
în dimineţile copioase de vară

Dumnezeu şi-a desăvârşit creaţia
în palmele blânde ale bunicii
în rugăciunile ei umile
în înţelepciunea bunicului
şi evlavia privirii sale

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Iluzii în ambalaje de carne (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi

Doar verbe... "a iubi" şi "a rămâne"?!
Pe piele parcă-mi trece mâna ta
Ce ştie-a mângâia şi-a coace pâine
Şi-a smulge dintre nori câte o stea.

Eu sunt mereu atent la conjugare
Că-n viaţă au doar timpul "infinit",
Tu vino să-mi pui nota "sărutare",
În suflet eu să-ţi fiu cel "absolvit"!

Nimic n-ar trebui să le separe
În textul cu "Cei doi îndrăgostiţi
Atât se mai iubeau cu foc din soare..."
Ea dusă, el rămas şi scos din minţi.

Hai vino dulcea mea neîntinare,
În mine ţi-am zidit un mic palat!
Sub talpă îţi aştern boboci de floare,
Şi poate-ai să rămâi iubind curat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!