vijelie

Făţărnicia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, filmat de tembeliziuni îngenuncheat pe un câmp pârjolit de secetă, înconjurat de o mulţime de preoţi şi de oameni, s-a "rugat" la Dumnezeu să dea ploaie roditoare

În loc de ploaie roditoare,
A dat furtună-ngrozitoare,
Cu grindină şi vijelie,
Cum nu dă nici chiar Sfânt' Ilie,

Şi, îngrozind mitropolii,
A zguduit din temelii
Pământul unde s-a rugat
Făţarnicul cel îngâmfat.

Căci, de când lumea, Dumnezeu,
Cum ştiţi şi voi, şi ştiu şi eu,
I-ascultă pe smeriţi, pe harnici,
Dar nu şi pe trufaşi, făţarnici.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (17 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul sufletului

Stau la fereastra
cu geamul de cristal
şi sufletul mi-e ca piatra
cea sclipitoare,
ce fuge prin tunelul
lung şi întunecat,
ce duce al meu voal,
fluturând ale mele neguri,
căutând lumina soarelui.
Sufletul meu zboară apoi,
ca un cocor spre primăvară
şi simte lumina caldă,
cu copaci înfloriţi
într-o lume ce doare,
iar durerea e piatra pe umerii mei
şi duce ecoul ascuns de vijelie
şi cântă la soare ca o privighetoare
ce aduce un zâmbet iubitor,
iar eu trăiesc din nou.

poezie de Eugenia Calancea (16 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul din zări

Voi, zări îndepărtate şi ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsaţi-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideţi o fereastră către Soare
şi nu mai tindeţi către infinit,
spre stele şi spre tot ce v-a minţit
c-aveţi în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
şi vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleaşi, sunteţi? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu eşti decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea

În cercuri tot mai vaste îmi depăn viaţa mea
şi-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca oricum.

Împrejurul lui Dumnezeu, turn străvechi, zbor mereu,
de mii de ani tot zbor fără-ncetare;
şi nu ştiu încă bine ce sunt:
o vijelie, un vultur, ori un cântec mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In arcane de padure

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză şi copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziş
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziş -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permanenţa iubirii

Nicicând orice iubire n-ar trebui să piară!
Atâta doar că jarul de nu-l hrăneşti, se stinge...
Prezenţa ei difuză se-aprinde-n suflet iară,
Dacă vreo stea mai nouă te-atrage şi te-ncinge...

Pot fi potop de stele, oceane de ispite,
Mieroase jurăminte şi glasuri dulci, de miere,
Iubirea când e sfântă, cu ziduri neclintite,
Rămâne-un Turn de Aur - mister între mistere...

Prin viscolele vieţii cu-asedii-n vijelie,
Cu lacrimi ne-nţelese, la margini de-ncercare,
Dar cu lumini în suflet, vei spune cu tărie:
Iubirea ce-a fost sfântă nicicând în veci nu moare!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!