Poezii despre usturoi, pagina 3

Mi-am pus toamnă la borcan
Mi-am pus toamnă la borcan,
Cât să am pentru un an;
Cu aromă de gutuie,
Ca în minte să-mi rămâie,
Măcar până-n primăvară,
Cât o să stea în cămară.
Zeama de la două pere,
Plus seminţe de capere,-
De la struguri şase boabe
Furate de pe tarabe.
O lingură de piper,
Ca să treacă peste ger
Şi-alte mere ionatane
În obraz mai roşcovane,-
Două frunze de dafin,
Trei stropi oţeţiţi de vin,
Iar în loc de conservant
Un praf de ardei picant,
Doi caţei de usturoi,
Să-i sperie pe moroi.
[...] Citeşte tot
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Replică la replica Maestrului Nică Janet
Citeşte mult, că sunt puţini la noi,
Dar sunt mâhnit că ai acest necaz:
Te latră un căţel de usturoi,
Legat de un ţăruş solid, de praz.
Erau pe-atuncea turnători sadea,
Nu prea citeau, scriau doar anonime,
Că-n vremea-aceea spirtul s-mpărţea
Ca antidot, spre facere de bine...
Erau şi dascăli coadă de topor,
Ce cu elan elevii şi-au trădat,
Să urce la nivel superior
Sau pentru slujbe la inspectorat.
C-o ura izvorîtă din rărunchi,
M-am răzbunat cu mare satisfacţie
Punând mereu partidul în genunchi...
Prin secretara de organizaţie!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Încă e-adevărat - replică la poemul "Mai lasă beletristica..." de Valentin David
E-adevărat, sunt cititor fidel,
Plutesc în lumi regale, cu eroi,
Da-n plină zi, mă latră un căţel,
Bine-nţeles, căţel de usturoi!
E unul care n-are-n vene foc,
Şi, cu păreri din vremea lui Pericle,
Citeşte numai cărţile de joc
Şi-adesea, etichete de pe sticle.
Citind facturi, el crede că-i savant,
Dar adevărul este mult mai trist:
El vrea să-i pun, pe Goethe şi pe Kant,
În râşniţa-i de prea zelos marxist!
Ca om de rând, cobor în beci, oricum,
Dar la vecină, să-mi probez elanul...
Şi tot citind cu ea, se-aude cum
În casă, sus, îi sforăie... fazanul!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Obiectivele unui veterinar
Trusa, doctorul şi-o poartă,
Prin sătucul dintre vii,
Operând cu multă artă,
Utere şi fudulii.
Dornic satului s-arate
Că-i meseriaş de soi,
Fudulii, angro ar scoate
Din căţei... de usturoi.
Când vecina-i spuse:-"Maică,
Am chiţcani prin acaret",
Gându-i fu la şoricioaică-
Să-i monteze sterilet.
Şi s-a prezentat zevzecul,
Voluntar apoi, mătuşii
Pentru a-i castra berbecul-
Ce servea la spartul uşii.
[...] Citeşte tot
poezie satirică de Ica Ungureanu (decembrie 2013)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plachia de doradă
Nu e peşte ca dorada,
Cum ne spune şi balada;
Carnea-i fină şi gustoasă,
Este un regal la masă.
Oase are doar puţine
Şi-s uşor de scos ‒ reţine!
Pe-o plachie de doradă,
Aş da mulţi, mulţi bani, grămadă.
O plachie e divină
Şi e demnă de-o regină.
La cuptor, să iasă bine,
Pui doradă şi măsline,
Roşii, ceapă, usturoi,
Busuioc, ardei, apoi
Sare, cimbru şi piper,
Pui ulei, lămâie, "fler",
[...] Citeşte tot
poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (11 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânza
Greu suport, cu duşmănie,
Nopţile cu insomnie.
Stând năuc în orice noapte
Martor la diverse fapte:
- Gură slabă, hămesită,
Râşniţă fără de sită,
Zi şi noapte-ngurgitezi
Fără ca să reflectezi
Noaptea cât muncesc, săracul,
Eu, stomacul,
Şi cu vărul meu, ficatul,
Rinichii, pancreasul,
În tot ceasul;
Cum decurg destinele
Ştiu doar intestinele
Şi încheie-apoi plutonul,
Într-un mod cumplit, colonul!
Tu-nghiţi, pe rând, ori pe sărite,
[...] Citeşte tot
fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ciorba de salată
Vine vara călduroasă,
o ciorbiţă răcoroasă,
chiar de gură lăudată,
e ciorbica de salată.
Kaiser, şuncă sau costiţă,
tare bune-s la ciorbiţă
şi mai pui şi un ardei,
ceapă verde dacă vrei,
usturoi, mărar, salată,
supă de pui concentrată,
nu vegeta, delicat,
îi strici gustul, e păcat!
Separat faci o omletă,
c-o aromă mai cochetă,
de nucşoară rasă bine,
super, află de la mine,
când pufoasă, rumenită,
în bucăţi e ciopârţită,
o amesteci în ciorbică,
uite-aşa, la o adică,
[...] Citeşte tot
poezie de Elena Malec din Bucate Rimate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
sunt Hombre, cum nu mă mai ştiţi?
pe mulţi scăpat-am de bandiţi,
când bate vântul într-o parte
şi unii zic că nu am carte,
gândiţi-vă la muşchii mei
şi cum mă bat cu câini, cu lei
să salvez vieţi cam păcătoase,
s-ajungeţi teferi pe la case,
de tot ce nu pot apăra
e fiscul şi prostia, da,
în rest, eu sunt un cavaler,
în schimb numai chiftele cer,
cu cimbru, usturoi, piper
şi rumenite bine, sper,
s-aveţi alături şi-un ardei
mai copt pe plită, cu mujdei,
iar la desert o savarină,
cum? nu sunt gusturi de felină?
cine v-a spus, chiar vreau să ştiu,
să nu se facă prea târziu,
[...] Citeşte tot
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pe foc
ciorba de pui chinezească
să tai ghimbirul felioare
şi trei căţei de usturoi,
cum ai putea descrie oare,
parfumul dragostei în doi,
prin aburii de pui grăsan,
picuri uleiul de susan
şi morcovii căliţi cu ceapa
ardeiul, ţelina şi prazul
îi umpli imediat cu apa
sărată dacă este cazul,
ciorbiţa astfel ticluită
arată bine, aurită,
cum n-ai uitat să pui o urmă
din praful galben de curcumă
şi puiul lăfăind în zeamă
îl vei acri de bună seamă
nu cu oţet, ci cu lămâie,
zemoasă, verde sau gălbuie
[...] Citeşte tot
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sandviş cu iubire
Sub faldul nepăsării tale, mai prind o iarnă în infern
Şi mă cuprind istericale, şi-aş vrea sub mine să te-aştern.
Şi ca un sandviş cum se vede, să ne mai punem şi muştar
Şi-o foaie de salată verde, un castravete şi mărar.
Dulceaţă, deşi ştiu că-ţi place, nu e nevoie să mai pun-
Tu ştii, că-n mine, miere zace, iar tu eşti (nici nu pot să spun):
Aşa un fel de ardei iute, sau praf de usturoi, piper,
Ce simţurile îmi ascute, când eşti sub mine prizonier.
Parcă lipseşte-un pic de ceapă şi-o răzătură de ghimbir,
Chiar dacă nările ne-nţeapă, sunt eu parfum de trandafir.
Şi peste noi, o maioneză, de-aceea fără adjuvanţi-
Ah, ce profundă antiteză şi cât suntem de contrastanţi!
Şi totuşi, noi, ce simfonie suntem aşa îmbrăţişaţi
Şi ce ciudată armonie e-ntre dulceaţă şi cârnaţi!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
