Poezii despre uscaciune, pagina 3
Chemarea strămoșească
Atunci când a bătut a uscăciune vântul peste țară,
Ca la un semn, mii de corăbii pânzele-și săltară,
Iar căpitanii-n roi urniră și-n convoi plecară
Și n-au privit în urmă cum plânge a lor mamă.
Și-am fost și eu purtat de-acele valuri,
Și-am cunoscut și eu străinele meleaguri,
Și n-am privit nici eu deloc în urmă,
Cum stă și plânge și se vaită a mea mumă.
Și m-am trezit pășind într-o câmpie nouă,
Iar talpa mi-era goală printre spini,
Eu în călcâiul stâng îmi aveam inima
Și-n dreptul singurul meu ochi viril.
Și fiecare pas făcut mă-ndurera mai tare,
Simțeam că nu mai văd, că inima mă doare...
Și din călcâiul drept țâșneau lacrimi amare,
Iar stângul sângera din ce în ce mai tare.
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel ce mi-a salvat trecutul
[15 Noiembrie 2018, dedicată lui Robert V.]
Peste țara dintre ape
au venit să se adape sfinții.
Izgoniți de uscăciune
au plecat purtând cu ei
vechi istorii, mândre fapte
și povești cu semizei.
Unde pleci? de unde vii?
se întreaba între ei,
iar din ochii lor cei magici
curg cascade de scântei.
Eu, ce sunt acum om simplu,
stând la un pahar de vin
cu un înger dintr-acesta
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dispariția iernii
Copiii râd și parcă dănțuie,
Cu o mână ascunsă la spate, pe seceri.
Și, ca într-o joacă, râzând, - harșt -,
Dintr-o dată retează nasul părinților;
Plesnește sângele, dar nu înroșește zăpada,
Ci intră-napoi în pământ.
De-aia se crapă pământul, altfel
Și-ar face copiii lunecuș pe sângele părinților.
Bucurându-se ca de-o minune,
Cei mici le-așează nas nou:
Din morcovi de hârtie și câlți,
Prins cu zgârci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi
Știu că acum vor da să plece
Și-apoi le vor înfige cărbuni smoliți
În locul ochilor,
Înșurubându-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să știe;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paduri de ger
Ma plimb printre voi ca printr-o cetate
Unde frigul a pus lanturi si peceti
In dreapta si-n stinga stau drept marturie
Doar trunchiuri bolnave, trase prin sageti
E noapte si ninge, sint aici inchisa
Mi-e frig si mi-e ceata, parca as muri
Daca m-ar invinge frigurile noptii
Mi-as trage zapada si m-as inveli.
Ce uituc mi-e gindul, ce strain mi-e ochiul
De toate acestea: departe, neantul.
De ma trezesc miine din aceasta stare
Sint acelasi, omul sau poate sint altul?
S-a-ncarcat padurea de puieti de fag.
S-a cioplit orarul timpului in cuci.
Ah, copacii acestia cu privirea fixa
Cu tristete verde amintind de lunci
[...] Citește tot
poezie de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru negru de viață
picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt și dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată
Da?
timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau dușman
poate fi aproape sau departe
El este și nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieții le estompează
nu trebuie să purtăm mănuși, pe chipul feței.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alții ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existență, câci toți avem un început
din el am făcut primii pași, am gungurit și am privit cerul
și-am zis
toți am privit copacul și ne-am lovit și atunci
am zis
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!