Poezii despre trecut, pagina 3
Ca in fiecare primavara
Astazi a trecut prin mine
o singuratate.
Si mirosea ca in fiecare primavara.
A trupul tau,
in care se odihneste gandul meu,
frant pe din doua
sa incapa tot si sa nu-l ploua,
cu ganduri si cu roua.
Si mai mirosea
a trupuri de flori zdrobite,
a sange si lut
Cu sanatatea pe jumatate pamant
Si uite asa a trecut prin mine
si am trecut si eu prin ea,
o singuratate.
Ca in fiecare primavara.
poezie de Marius Gîrniță din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăirea
A trecut moartea pe lângă mine
m-a salutat
și a murit!
Și după ce-am trecut de ea
am plâns
am râs
și-am huiduit!
Și am trăit-o
și-am trăit!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te teme de trecut
Nu te teme de trecut.
Este urât,
dar este al nostru,
nu rămâne legat de minciunile
cu care ai fost hrănit încă din copilărie.
Învață istoria de la neamul tău.
Găsește adevărul
pentru a-ți feri sufletul din calea răului.
Învață Coranul.
Învață Biblia.
Descoperă rostul vieții și al religiei.
Nu te teme de trecut.
Este dureros,
Dar este real.
A fost vărsat sânge și oamenii au murit,
dar iubirea și solidaritatea au supraviețuit.
Învață limba strămoșilor tăi.
Reconectează-te la pământul din care te-ai ivit.
Regăsește cunoașterea
care ne-a fost furată.
[...] Citește tot
poezie de Zuhura Seng'enge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au trecut anii tinereții (La jubileul de 50 de ani al tatălui meu)
Au trecut anii tinereții
Și tu, tată, îmbătrânești,
Dar tu pentru mine
Veșnic tânăr ești!
Au trecut anii tinereții
Și părul îți albește,
Dar tu să nu fii trist,
Căci lume și așa te iubește!
Să nu te temi de moarte,
De moarte mai bine să te păzești,
Căci viața e frumosă, tată,
Dacă știi să o prețuești.
poezie de Vladimir Potlog (23 septembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Strofe pentru Augusta XI
Când totu-n jur era pierdut,
Găseam un reazăm doar în tine
Când am trecut prin ce-am trecut,
Pământu-i bun, chiar pentru mine.
poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anul școlar
a trecut, iar privirea
pe care-am irosit-o timp de un an
pe tine a
trecut și ea în rândul privilor drepte:
pe tine a
ș fi vrut să te iubesc, dar erai
mereu în rândul copiilor
(?!) iar
copiii de școală mereu
erau adulții cu dragoste multă
pentru mărul și laptele vegetal
al sânilor tăi prea puțin
acrișori uite că a trecut
anul de când
tu nu știi cât de mult te iubesc
iubita mea profesoară
de sprijin mortal!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Camera așezată
pe etajeră uitată deschisă
a trecut de la școala
on-line
la foșnetul din miezul nop
ții să
țipi amantul nu se pre
face te iubește - a mai trecut
o zi din viața ta
și lumea a văzut - și acum
aproape
plângi cu plânsul tău ne
rod al iubirii
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu trecut, prezent și viitor
Venim cu toții din trecut.
Am călcat aceeași urmă.
Unul câte unul ne-am născut
Și am devenit o turmă.
Tot cu toți trăim prezentul,
Dar călcăm o altă urmă.
Folosind bine talentul,
Ne deosebim în turmă.
Încrezători în viitor
Nu ne mai uităm în urmă.
Avem suflu-nnoitor
Și nu mai suntem o turmă.
Cu trecut, prezent și viitor,
Timpul tot așa se scurge.
Omul iese-nvingător,
Viața mai departe curge.
poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epodă
Iubire, trecut pasional,
Cadouri,
Aurore de aur,
Și rubin la orizont,
Cu fantezii de muncă,
Zori de ziuă,
Dimineți de vară
Și aspru ger,
Iarnă...
Romantice scrisori,
Mărturisiri,
Iubire, trecut pasional...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a trecut
S-a trecut supărarea,
S-a trecut și amor,
Se trecură cu toate,
Se trecură ușor!
Am pierdut ochii negri,
Ochișorii fierbinți,
Ce n-au fost niciodată,
Ce nu fură cuminți.
Am pierdut buze roșii,
Buzele ce-mi zâmbeau,
Prea de tot ele mândre.
Ah prea mândre erau!
Nici măcar rău nu-mi pare,
C-amintirile trec,
Timpul trece și zile,
Zile plec, zile plec...
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!