tr�dare

Simplă

Am visat că s-a îndrăgostit de mine
cineva - şi am vibrat
când s-a uitat adânc şi lung la mine
- şi nu era adevărat.

Când m-am trezit, mai simţeam pe obraz
arsura acelor priviri.
Dar în oglindă am văzut pe obraz
două dâre de lacrimi subţiri.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un an de la întâmplarea cu Ines Garcia, podişul era presărat cu locuinţe precare, însă compania Nectariano Inc. a construit alături un hotel cu şapte etaje şi o bancă pentru pelerinii cu dare de mână. Tozgrec nu-i ocoli pe clienţii hotelului şi nu le ceru nicio umilinţă suplimentară.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu proclamă adevărul şi când nimeni nu-i dispus să ia seama la adevăr pentru că Adevărul, de bună seamă, este prezent şi pentru unii şi pentru alţii ca să ne ceară într-o zi fiecăruia "o dare de seamă"...

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi deveni o persoană cultivată care să îşi aducă contribuţia la întreaga cultură. Poţi fi acea persoană cu o dare de mână neobişnuită care să posede stilul şi individualitatea de care vor beneficia copiii tăi şi copiii acestora.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inceput

E-o dragoste ciudata,
Ce vine din stomac,
Asa... cu dare de fiori,
Cum parca nu mi s-a-ntamplat.

Sunt lacrimi concentrate
Cu tot ce am in mine,
Sunt simturile prea stilate,
Ostile si evoluate.

E primul strigat de chemare,
E.... Nu stiu. Inceput.
De-acum si in continuare
Nu prea mai sunt de cunoscut.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cei mai aşezaţi, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăştie pe acasă. Mulţi din ei se mai duc pe ospeţie pe la rude şi pe la prieteni să mai bea vreo câteva păhăruţe de vin, că-i păcat să nu bei nimic în ziua de duminică, — aşa-i ziua asta lăsată de Dumnezeu, că, neavând de lucru, trebuie să mai bei vin, măcar câtuşi de puţin, să te mai veseleşti, căci altfel îl bucuri pe ucigă-l crucea. Asta-i dat de la sfinţi.

Alexei Mateevici în Toamna (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Din ochi varsind lacrimi nevinovate
Ce sunt din iubire scuturate
Ma vaiet si ma pling mereu
Bunicuto pentru sufletul tau

Eu sunt aici, tu esti acolo
Si ne desparte de noi doua
Ploaie si vint, cer si pamint
Aceasta-i veata care-o cint

E viata care o traim
Desi trebue s-o iubim
Nenorocire si noroc
Dare trebue sa o suport

poezie de Virginia Baran (1 martie 2012)
Adăugat de Virginia Baran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visurile toate ce le-au cristalizat marii poeţi au fost stropite de lacrimi, gândirile mari ce-au chinuit mintea cugetătorilor au lăsat dâre de sânge şi cântecele de dragoste nu sunt de ajuns ca să liniştească tumultul râului roş care aleargă fără astâmpăr în noi. El însă nu vedea acestea şi, urmând să trăiască singur, cum nu mai putea să sufere oamenii, de la o vreme nu mai putu să sufere nici pământul.

citat clasic din Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica poate fi o cale de autocu­noaş­tere. Ea cere răb­dare, o simfonie nu se în­ţelege din pri­ma, dar pâ­nă la urmă e o for­mă de iniţiere. Pui un disc şi din­tr-o dată te simţi mai puţin sin­gur, muzica te poartă şi te invită să priveşti înlăuntrul tău. Şi ce găseşti acolo? Melan­coliile lui Chopin, fră­mântările lui Beethoven, transpa­renţa lui Mozart, gra­vitatea lui Bach, care scot la suprafaţă pro­priile tale angoase, spaime, nelinişti, bucu­­rii. Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echi­li­­brezi.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă pe pietre

apă pe pietre trupul tresaltă,
rănită-s de goana vremilor mele,
prin sângele albastru curg dâre de lavă,
grăbitele gesturi coc în cenuşă regrete.

aud tot mai greu în vacarmul comun
cădelniţa timpului rostuind liniştit,
răbdător şi solemnul ornic bătrân
ori clepsidra cu susurul ei aurit.

obsesii mărunte îmi macină viaţa,
în timpi se măsoară trăirile ei,
dar goana nebună n-alungă aşteptarea
din care singurătatea îşi face temei.

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!