tors

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

1. E-alint de cald şi dor acasă
Iar masa-ntinsă – în arome;
Zăpezi în streaşină, diforme,
Îşi plimbă iarna capricioasă...

2. Doi paşi-nainte, unu-n urmă,
Căci vântu-i iute-n solzi de seară;
Îţi naşti în suflet primăvară
Iar "caldul" viscolul îl curmă...

3. E ger în urma din zăpadă
Şi-n scârţâitul porţii noi;
Şi-i tremur printre fulgii-roi,
În vuiet: preţ de serenadă...

4. Cuptorul doarme-n foc aprins
Iar plita farmecă obraji -
Roşind, se-alintă-n zâmbet, calzi-
Iar ochii-s dor de viaţă-ncins...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (12 februarie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de iarnă

Suflă viforul afară
Şi pătrunde-n pod avan,
Ba c-un urlet ca de fiară,
Ba c-un plâns de copilan,
Ba vuieşte, ba încearcă
Să ia stuful îngheţat,
Ba loveşte-n geamuri parcă
Un drumeţ întârziat.

E pustiu în cămăruţă
Şi-ntuneric... Ce gândeşti?
Spune-mi pentru ce, măicuţă,
Stai tăcută la fereşti?
Poate-al viforului vaier
Te-oboseşte, draga mea,
Poate fusul tors din caier
Te adoarme făr' să vrea?

Hai, prietenă-a sărmanei
Mele tinereţi pustii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin, traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, tot mai trişti, castanii...

Ci, tot miroase-a ploaie - dar ploaia e departe,
În târg, se zbate-un clopot, vestind o nouă moarte...
Au înflorit castanii – dar trist şi abătut –
Şi peste ei, tristeţea, ca fumul, a căzut.

Castani-aceştia tandri şi atât de maiestoşi,
Azi, nu-mi mai spun nimica, deşi-au rămas frumoşi;
Sub floarea lor ciudată – de candelabru întors
Cândva, în copilărie, cuminţi visări am tors...

E-o primăvară tristă, ce doar arar zâmbeşte
Şi simţi nesiguranţa în aer cum pluteşte...
O pasăre buimacă s-a năpustit în geam,
Zvârlită-n vânt sălbatic, de-un frânt, dar verde ram.

La fel, se zvârl speranţe, din suflete vioaie –
Ce repede se frâng – de nu pot să se-ndoaie
Sub buimăceala lumii, sub rătăcirea ei,
Ce tot mai greu apasă - cu dezinvolt temei.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilaria

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Carte: Exil într-o lacrimă. Editura: Minela
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria

m-am născut în ziua în care albul din cireşi plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paşte)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruţă
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineaţa pe jos cinci kilometri
uita de mama şi de burta ei ţuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

aşa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ştergar alb

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!