Poezii despre strigare, pagina 3
Anestezistului Bacalbașa (rondel pamflet)
Cu expresii de calmare
Când își intră omu-n mână
Bacalbașa? - sincer pare
Însă e... gloabă bătrână...
El cu mintea într-o rână
Spre "umor" având chemare
Cu expresii de calmare
Omul nostru-și intră-n mână...
Și să vezi la el strigare
Nu te lasă gloaba până
Nechezând - cioban la stână
Să te calce în picioare...
Cu expresii de calmare!...
rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineață albă
strivește-mă c-o ultimă strigare
luată din vârfurile plopului înalt
pe-o spirală de lumină
cu bucuria abandonului
ieșit din clipele rotunde
adunând secundele împrăștiate în palmele deschise.
vino în suspans
dezbrăcat de anotimpuri,
recompunând electronii întârziați
de pe marginea unui sincron necerut de nimeni.
vom face un fel de semn de împăcare
cu lumea, cumpărând dimineața
rătăcită printre frunzele căzute
și făcând-o a noastră,
dimineața visului alb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În loc de apocalipsă
Noaptea trecuse ca un patruped
Așteptam o dimineață din patru zări
Secole se rostogoleau ca niște sfere
Noi așteptam vestea în cerc
Pe alocuri se făcea strigare
Aici este Mesia aici este Mesia
Mai bine duceți Evanghelia la porți
Se auzea o voce angelică
Atunci apostoli plecară per pedes
Până la marginile pământului
Cei de bună credință erau purtați
De duh printre neamuri
Toți cei care vor primi botezul
Vor înainta pe calea desăvârșirii.
poezie de David Boia (26 aprilie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuri în eden
Din fir în păr la pătrat
Crește iarba veșniciei
Ca pe câmpiile Elizee
Până ajunge poetul
În postura de erudit
Un jalon ce sta de strajă
Pe gazon respingând
Fiecare tentație
Ca pe o minge de ping-pong
Cum a ajuns pandemia
Pe aceste meleaguri
Murmurau privitori în delir
Cu poeme de iubire
În tolbă va reuși să înfrunte
Orice obstacol pe traseu
Și acum trage cu arcul
În spectatori cu ștaif
Deschizând porți emergente
Celor ce vor veni spre eden
În timp ce s-a făcut strigare
[...] Citește tot
poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămân
Rămân coloana vertebrară
A celor care-au fost și sunt,
Rămân în fiecare seară,
Rămân un înger pe pământ...
Eu sunt izvoarelor, strigare,
Eu sunt al nopților sicriu,
Durerea voastră-n mine doare...
Mă-ntreb de nu e prea târziu.
Și voce-clopot am să fiu,
Să strig durerea ființei voastre
Cât înger am să pot să fiu...
Un vis spre zările albastre...
Voi scrijeli cu neputința
Lumina-n hăuri risipită,
Țară lipsită de credință,
Oh, țară, țară prea iubită!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Test
deodată nimic nu mai există,
cuvintele și-au ascuțit tăcerea,
desprinsă din nodul lumii
restul e o frânghie ce nu-mi aparține.
îngerii sudează un nou cer
fixând bucăți de albastru una lângă alta.
sentimentele netrăite sunt aspirate
sufocându-se unele în altele.
o bolboroseală ca o strigare lasă un ecou,
un zero apare peste nimic închipuind o imagine de mântuire.
frigul începe să curgă zgomotos în colțul străzii.
trec prin testul frigului ca o lepădare de ce-i înăuntru
încercând o altă piele, odată cu mersul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Priveste cerul
Te ai supărat pe mine tare
Suntem suflete în pereche
Te ascunzi aidoma si fugi
Mă voi intoarce printre fulgi
Zbor ușor ca pana de cocor
De două ori acum eu mor
Si simt cum inima se zbate
Eu nu am o singură moarte
Căci am iubit ca o nebună
Am inventat o lume bună
Ce a fost rău in lumea asta
Cu n zâmbetul trec si balta
Am vrut sa fie ca o glumă
Linistea îmi adun din lună
Si o pus usor pe chipul tău
Să fim apropiați tot mereu
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ședința de singurătate
traversăm tăceri nemăsurabile
încălțați în atâtea cuvinte goale
fără a avea vreo soartă precisă -
un punct diform de azi până mâine
se face linie orizontală
între pasul de ieri și pasul de azi
ceasul rămâne fără memorie
e doar o zgârietură adâncă în conștiința peretelui
secundele ca o introspecție
transformă gândul de piatră
în lacrimi
o undă cutremurându-se
sculptează în silueta imprecisă a sufletului
ședința de singurătate
oasele stau istovite în carne
așteptând o ultimă strigare
a îngerului desăvârșit
[...] Citește tot
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima strigare
Azi licitez iubirea...
O dau și la bucată, că tot e folosită
de cei ce n-au știut să pună preț pe ea!
Implozie de suflet, fragmente de trăire
s-au răspândit oriunde.
Împachetând în lacrimi, firave rămășițe
i-am pus un șnur din anii
prea mulți pierduți în van
și palidă la față cu cicatrici ce dor
o pun să defileze ca pe o primadonă,
sperând ca pân' la urmă să capete un rost...
Crezând c-a sa menire e să se dăruiască,
mereu pentru oricine fără nimic la schimb,
a ars fără-ncetare.
Furtunile ivite i-au întețit puterea,
zăpezile căzute au curățat tăciunea
iar ploile de vară scânteile în zbor.
Acum, când mi-am dat seama că nu e prețuită
am scos-o la vânzare...
Hai, cine dă mai mult?
[...] Citește tot
poezie de Angelina Nădejde (3 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.