somnoroase pasarele...

Din loc în loc şi mai cât colea, se făcea că erau aşezate nişte stufişuri, unele rotunde şi cu flori, altele lunguieţe şi cu pomişori, iară altele făcute ca nişte ascunzători. Flori cu fel de fel de feţe şi cu un miros de te îmbăta. Mă rătăcisem căscând gura în toate părţile, uitându-mă la poamele cu care erau încărcaţi pomii şi ascultând la miile de păsărele ce cântau pe rămurele şi fără a se sfii de mine. Mai către mijlocul grădinei se făcea că era o fântână de marmură albă ca laptele, şi apa curgea pe de o sută de părţi, limpede ca vioara şi rece ca gheaţa.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărarea câmpului

Pe cărarea câmpului
Merge Maica Domnului,
Florile îi râd frumos
Îngerul cântă duios

Soarele o încunună
I se pleacă mândra lună
Păsărele i se-nchină
Cărarea-i numai lumină

Domnul din cer o priveşte
Şi cu drag îi zâmbeşte
Vino Eva de priveşte,
Tu Adame dănţuieşte

Că blestemul s-a sfârşit
Blândeţea l-a biruit
Fiul Tatălui iubit
Maicii sfinte dăruit

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pan

Acoperit de frunze veştede pe-o stâncă zace Pan.
E orb şi a bătrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă.
Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura îşi adapă zeul.

Ah, Pan!
Îl văd cum îşi întinde mâna, prinde-un ram
şi-i pipăie
cu mângâieri uşoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufişuri.
Orbul îl aude şi zâmbeşte,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Amor! la a mea durere
Nu fii aşa de cumplit:
Adu'mi dulcea mângâiere
Ce din mână mi-ai răpit.
Vai mie! că din simţire
Un ces nu'mi lipsesce ea!
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?
Precum florea, zăcetore
Făr' de rouă pre păment,
Se vestejesce sub sore,
Şi se usucă de vent:
Aşa întru despărţire
Se plânge inima mea!
Ah! în lume frericire
Pote-se fără de ea?
Între mii de păsărele,
Resună, cu vers plăcut,
Glasul bietei turturele
Ce socia 'şi-au perdut...

[...] Citeşte tot

poezie de Costache Conachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei fi bătrână

Când vei fi bătrână, cu păr alb şi somnoroase pleoape,
Şi vei picoti pe lângă foc, ia-n mână-această carte
Şi citeşte-o-încet, şi visează la umbrele catifelate
Pe care le-au avut cândva ochii tăi, şi la adâncile lor ape.

Mulţi te-au îndrăgit în momentele-ţi de graţie fermecătoare
Şi ţi-au iubit frumuseţea c-o dragoste sinceră sau prefăcută,
Dar numai unul ţi-a iubit sufletul rătăcitor în goana lui de ciută
Şi-a iubit şi tristeţile-acelui chip şi fiecare-a lui nouă-înfăţişare.

Şi-aplecată peste jarul din care,-arar, răsar flăcări mici, rebele,
Murmură, tristuţă, cuvinte despre Dragostea care-a zburat
Şi care-a trecut dincolo de muntele din toţii munţii mai înalt,
Şi şi-a ascuns faţa-n mijlocul unei mulţimi de stele.

* Poem scris în tinereţe de Yeats pentru Maude Gonne.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biata doică

Rotindu-se, planeta
ne duce zile şi nopţi în braţe,
o doică iubitoare care face
greşeli înfricoşătoare. Suntem loviţi de vulcani,
tornade, cutremure.

Ruşinată, ea ne oferă buchete de flori
şi răzoare cu cântece de păsărele,
şi apusurile lui Turner.

Biata doică, doar atâta ştie...
Ea, chiar dacă s-ar opri, legănând landoul
într-un părculeţ din spaţiu
şi conversând cu alte doici,
despre ce-ar putea sporovăi?

... despre crizele de nervi ale plodurilor
şi singurătatea de-a fi o doică
al cărui unic copil, draga ei Lună,
se află la mii de mile distanţă?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu şi codrul

Codrul mereu va cânta
Şi va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ţi s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Şi în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Şi iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În faţa ta eu mă plec
Şi cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă şi ele
Uiţi atunci, de toate cele...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu (3 octombrie 1887)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor şi se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, şi îi arătă cum se întrebuinţează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare şi la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu laţul, şi îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare şi mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieşi din pivniţă şi veni milogindu-se la muma voinicului ca să-şi facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegeşte nu ştiu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, şi da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste fiinţe de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt eu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!