scufunda

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

între patru pereţi stă un gând
sugrumat de lipsa unui aer latent
reţinut de tine,
pe o rută exterioară
un gând...
un gând zboară depărtându-se de colivie
euforic în zigzag umblând
peste apartamentele vecine, peste blocuri
ajungând într-un vid
pe care şi-l închipuie o mare,
aromatizată cu scorţişoară şi rom
poate era o vară toridă,
căci iceberg-ul mă scufundă
într-o dragoste
dulce amară.

poezie de Justin Dumitru din Miraj nocturn (noiembrie 2011)
Adăugat de Stiv26
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pierzi dragostea, pierzi totul. Pierzi visele, speranţele, încrederea, demnitatea, respectul de sine, dorinţa de viaţă... Altarele din suflet se prăbuşesc cu zgomot, iar icoanele la care te-ai închinat cu credinţă şi veneraţie se scufundă în mocirlă. Lumea moare sub ochii tăi şi nimic nu pare s-o mai poată salva. Totuşi, în adâncul sufletului, rămâne o minusculă sămânţă de lumină, din care poate izbucni orcând, din nou, focul dragostei.

Pavel Coruţ în Vara ultimei iubiri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zăresc

Nu mai zăresc şi-aş sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?

Şi cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?

Nici apele, nici vîntul n-o-ntrerup.
E pas de sfînt, e pas de lup?

Se duce, doar se duce şi nu vine,
Cărarea-aleasă numai pentru mine.

De cînd o umblu fără de răscruce,
Nu vreau să merg şi ea mă duce.

M-aş odihni... Secundă cu secundă
Potecă înapoi mi se scufundă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zaresc...

Nu mai zaresc si-as sta s-ascult
Poteca merge inca mult?

Si cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur calator?

Nici apele, nici vantul n-o-ntrerup.
E pas de sfant, e pas de lup?

Se duce, doar se duce si nu vine,
Carare-aleasa numai pentru mine.

De cand o umblu fara de rascruce,
Nu vreau sa merg si ea ma duce.

M-as odihni... Secunda cu secunda
Poteca inapoi mi se scufunda

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opţiunea editorilor

În curând voi fi mort.
Vor rămâne, poate, zece poeme
în care copiii idioţi
vor găsi animalul numit okapi, furnicarul,
pe Napoleon, pe Savonarola,
Kamceatka, insulele Sondei.
Profesorii lor, tembeli ca şi ei,
vor scoate de-aici, fără multă osteneală,
câteva lecţii de istorie şi de geografie.
Mai târziu, devenind adulţi
se vor scufunda, la rândul lor, în proză.
Totuşi, un filozof de provincie
va scrie despre opera mea o teză stufoasă,
indigestă, tâmpită.
Editorii vor refuza s-o tipărească,
şi, după cea mai bună logică, poemele mele
vor muri de îndată.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Maria Banuş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru

am alunecat pe o coajă de banană
şi cu fundul înfipt în noroiul cleios
răvăşit şi lipsit de putere
priveam orgoliul
cum se scufundă în mine

în urmă câţiva copii
mototoleau sub limbă expresia
aceea cu fu... pe măta

faţa îmi ardea ca o torţă
fiind sclavul neputinţei mele
am tăcut...

lumea îmi părea o biserică fără altar

nu ştiu de ce dar am avut senzaţia
că toate cuvintele au fost spuse...

de atunci învăţ să reţin

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume proprii

Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Şi tot ce era mai de preţ pe acolo
A fost făcut sul
În nişte nume proprii
Cărora li s-au dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.
Şi când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Ţâşnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulţim din răsputeri
Avuţia de nume proprii a lumii!
Şi dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă,
Către porţile altor planete.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosul dă măsura necesarului: dar în ce fel se poate măsura ceea ce este de prisos? Sunt totuşi unii care se scufundă în plăceri şi, obişnuindu-se cu ele, nu mai pot trăi altminteri şi sunt cu adevărat nefericiţi pentru că ajung în situaţia în care ceea ce este de prisos să le devină necesar. Nu se bucură de plăceri, ci le sunt sclavi şi ajung să-şi iubească propriile lor nenorociri;se ajunge pe culmea nefericirii atunci când faptele nedemne nu numai că amuză, ci fac chiar plăcere şi nu mai există nicio cale de a le îndrepta pe cele ce erau cândva defecte, iar acum au devenit obiceiuri.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!