rime incrucisata

Realism

Mă suflete, tâlhar de primăveri,
De azurii migdale şi tării
Întoarce şi tu coarda pe averi
Şi te ridică-n sure clădării.

Priveşte, am rămas doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba de imagini –
Din rime potrivim mereu panglici
Şi-n buzunar ne miaună paragini.

Ce te mai uiţi la acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la candori?
Imită larg atâţia histrioni
Şi-om hăuli şi noi între comori.

Poema noastră nu ne dă nimic
Nici în gâtlej şi nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea din colnic –
Mai bună e o traistă de pământ.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 48 (10 decembrie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte blândă

Noapte blândă, liniştită
Ce-mi inspiri versuri şi rime
Nu pleca de lângă mine
De luceafăr blond vrăjită!

De privesc din nou la stele
Ascultând tăcerea ta,
Tu iar zbori prin casa mea
Ca o caldă adiere.

Luna pare obosită
Moţăind pe-un palid nor,
Noaptea se stinge de dor
Şi lumină izgonită.

Pleci acum după o vreme
Să-i fi astrului iubită,
Noapte blândă, liniştită
Nu pleca aşa devreme!

poezie de Emil Utalea (5 noiembrie 2020)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul milei

Imbatranim, maestre
Bagi de seama?
Pe-al nostru scris trec ani si ani de zile incepem sa contam printre fosile
Revistele ce ies nu ne mai cheama!

Cu rime noi, cu ritmuri mai subtile,
Au rasarit atati poeti de seama!
De umbra noastra nimeni n-are teama! «Nu-nvie mortii, - e-n zadar, copile!»

Dar totusi, parca inima-ti invie
Cand vezi ca vreo cucoana te mai stie
In unele reuniuni burgheze

Si mai ales te prinde bucuria
Cand vezi cum, achitandu-si datoria,
Confrati mai tineri vin sa te lanseze.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum stelar

Dau veste toamnei care vine
Că nu mă va găsi acasă,
Îi las un bileţel pe masă:
"Eu însămi voi pleca din mine"!

Las lenjeria cu suspine
Sintagma dragostei contrasă,
Dau veste toamnei care vine
Că nu mă va găsi acasă.

Parfumului stelar din tine
Port preţuirea mea aleasă
Pe care o transform în rime,
Ca să rămână-n veci neştearsă.

Dau veste toamnei care vine.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi prea trist

Să n-ai în tine apă şi să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subţioară,

Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeţi cu-o tulbure licoare,

Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!

Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti destinul meu

Tu eşti destinul meu

cadenţa morţii zăbovind în uman
universul
petcetluind şi conjugând distanţe

tiparul meu de om nu crede în destinul cuvintelor
tu eşti îngerul care încă ştie să asculte

sunt atâtea rime şi metafore trăite cu tine
mi-a fost îndeajuns
n-am mai deshis vreo carte
scriu cu degetul pe goliciunea ta încovoiată

uniţi şi goi printre candele
aşteptăm liniştea ca un plăpând deşert
să ne înghită precum râul de sânge
a înghiţit toate crucile
acestei lumi

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Necunoscut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai să vii...

Strâng norii-n scama lor cuvinte
Iar eu le iau cu împrumut,
În timp ce te alung din minte
Doar un minut!

Mi-apari apoi zâmbind şăgalnic
Din insomnii de catifea,
Prelins izvor de dor amarnic
În calea mea.

Nici nu m-auzi, eşti prea departe...
În paşi troheici pe poteci,
Ca o nălucă-n rime sparte
Te tot îneci.

Hăitaş avid m-aleargă timpul,
Mă scaldă-n colbul de pe drum,
Îmi mută umbra anotimpul,
Dar, cui să spun?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Alina din Vol. de versuri "O fi târziu?" (2022)
Adăugat de Lavinia H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuţi

Cad fără şir, necunoscute,
Atâtea lacrimi omeneşti...
O! Câte adâncimi de inimi
Într-însele poţi să citeşti!

Dar lacrimile nu sunt slove
Meşteşugite de tipar,
Şi cartea lor e scrisă-n suflet,.
Şi titlul lor e: În zadar!

Acei ce plâng nu pot, adesea,
Să-şi tălmăcească plânsul lor
Pe note dulci, armonioase,
Pe rime care curg uşor...

Ei nu fac opere de artă
Din plâns, dintr-un suspin profund;
Dar câte operi de durere
În a lor lacrimi nu se-ascund...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alma mater

Părem a fi aparenţe interpuse
În secvenţe delicate de cuante
Peste campusuri străvechi
Ne deplasăm incognito
Visători cu nonşalanţă
În multe stări variabile
Până la bursa de senzaţii
Rătăcitori printre butade
Purtând nedumeriri suspecte
Suişuri infantile de poeme
În rime albe sau colorate
Iată cum o pecete indusă
Deschide uşa providenţei
O punte sacră peste neant
Să ne faciliteze treceri
Prin bunăvoinţa cerului
Contacte prelungite generic
De la certitudini la evaluări
Si clauze colective in drumul
Spre o nouă alma mater.

poezie de David Boia (28 septembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când înseră, baba se culcă în pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dând a înţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, şi habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă; acuşi la strujit pene, acuşi îmbăla tortul, acuşi pisa mălaiul şi-l vântura de buc. Şi dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece şi-şi spăla faţa, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră şi să-i bănuiască. Aşa se munci biata noră până după miezul nopţii; dar, despre ziuă, somnul o doborî, şi adormi şi ea între pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de mălai. Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap şi începu a trânti ş-a plesni prin casă, încât biata noră, care de-abia aţipise, de voie, de nevoie, trebui să se scoale, să sărute mâna soacrei şi să-i arate ce-a lucrat. Încet-încet, nora s-a dat la brazdă, şi baba era mulţumită cu alegerea ce-a făcut. Peste câteva zile, cărăuşii sosesc, şi tânăra nevastă, văzându-şi bărbăţelul, mai uită din cele necazuri! Nu trece mult, şi baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu, şi-şi ia un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintâi, cu deosebire numai că aceasta era mai în vârstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!