petrecere

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un temperament liniştit şi voios, izvorât dintr -o sănătate deplină şi dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare şi dreaptă, o voinţă cumpătată şi blândă şi în urma ei o conştiinţă curată – acestea sunt însuşiri pe care nici avuţia, nici rangul nu le poate înlocui. Căci, lucru adevărat, ceea ce este fiecine pentru sine însuşi, ceea ce-i rămâne şi în singurătate şi ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie, decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora. Un om de spirit, în deplină singurătate, are o petrecere foarte bună cu propriile sale gânduri şi fantezii pe când un cap tâmpit nu poate scăpa de chinul urâtului nici cu cea mai felurită schimbare de societăţi, privelişti, plimbări şi petreceri. Un caracter bun, măsurat şi blând, poate să fie mulţumit în împrejurări strâmtorate; pe când cel lacom, pizmuitor şi răutăcios, nu va fi mulţumit nici în mijlocul tuturor avuţiilor.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Keith Mars: Aşadar, Veronica mi-a spus, de fapt, nu mi-a spus nimic despre tine.
Troy: Nu ştiu dacă asta e un lucru bun sau rău.
Keith Mars: Nici eu nu ştiu. (Amândoi râd.)
Troy: Atunci, dacă aveţi întrebări sau aţi dori o listă de recomandări sau alte lucruri...
Keith Mars: Aşadar, mergeţi la balul liceului?
Troy: Da, domnule, dacă nu aveţi nimic împotrivă.
Keith Mars: Nu, bineînţeles că nu. Şi după bal?
Troy: Cred că Veronica mi-a spus că trebuie să ajungă imediat acasă după ce se termină balul.
Keith Mars: Aşa. Şi veţi sta pe toată durata balului? Adică nu veţi pleca mai devreme ca să mergeţi la vreo petrecere sau la hotel şi să puteţi ajunge înapoi la timp?
Troy: Nu, adică, ideea e să mergi la bal şi să dansezi.
Keith Mars: Da. Bine. Atunci nu te vei supăra că ţi-am anulat rezervarea la hotel?

replici din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamnă grea, de peste veacul veacului,
Moartea şi-a bătut în mine cuiele.
Svârle de pe suflet haina dracului, –
Gândurile la văratec suie-le,
Ţipă sus, în ceruri, să ne mântuie,
Ploile, – netălmăcite şopote –
Singur, numai soarele, să bântuie,
Linişte ca după val de clopote. –

Murmurând în fumuri de descântece,
Arde-mi toate rănile iubirilor.
Viitorul pune-mi-l în cântece,
Iar trecutul lasă-l mănăstirilor.

Rupe toate sforile cuvântului,
Fă morman din jalnica paragină,
Arde tot şi dă cenuşa vântului,
Rând cu rând şi pagină cu pagină.
Vântul mi-o aduce de pe-o ramură,
Pe deasupra anilor şi-a sorţilor,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul II, Vol. III, Nr. 2, 15 ianuarie 1937, p. 90
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana şi tristeţea absolută

am ajuns la petrecere destul de târziu,
am avut nevoie de o cămaşă nouă şi am colindat toate magazinele de vechituri,
într-un final am găsit.
mi-a deschis un valet îmbrăcat bizar ce fuma trabuc şi abia se mai ţinea pe picioare,
în piscină pluteau tot felul de haine iar lumea se bucura de puterea de penetrare a
banalului.
la primul etaj era plin de eleve de la liceul cu predare în limba germană,
astea veniseră însoţite de bărbaţi ce le puteau fi părinţi.
una dintre ele machiată strident şi purtând o rochie deja sfâşiată
m-a invitat să facem turul de onoare pe o bicicletă fără ghidon.
am râs ca un pelerin căzut într-un canal colector de dame de companie
şi i-am arătat un semn universal din care a învăţat să stea deoparte de mine.

apoi te-am căutat prin mulţimea împerecheată de gesturi mărunte,
te-am căutat pe sub mese,
te-am căutat în privirile rătăcite ale unor drogaţi nefericiţi,
chiar şi în partiturile celor ce cântau jazz,
chiar şi acolo,
te-am căutat.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (26 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuta

deasupra restaurantelor, molatica,
o boare vine seara din azur
si peste zarva de cheflii, salbatica,
stapana e precum un duh impur.

departe, peste colbul suburbiilor
si peste somnul vilelor tarzii,
luceste-abia covrigul brutariilor,
ravnit cu scancet de atati copii!

acolo, seara, colindand maidanele
trec fantii cu gambete smecheresti
si deocheati, la brat, isi duc cocoanele,
sporovaind nimicuri si povesti.

pe lac plang vasle scartaind frenetice
si tipat se aude de femei,
cand luna-n nouri coase-ntruna petice,
nepasator strambandu-si discul ei.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Blok
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetările sărmanului Dionis

Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa limânare sfârâind săul şi-l arde.
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântec barde ­
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Un regat pentr-o ţigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!... Dar de unde? Scârţâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Şi cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.

Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - şi căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un şoarec, Doamne - măcar totuşi are blană,
Mi-aş mânca cărţile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete, şi nevasta - o icoană.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complotul bubei

I
Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmaşa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de şerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproşii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe braţe, pe coapse, pe frunţi!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!