pasarea+pe+limba+ei+piere

Limba mea

Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...

Când mă ninge, când mă plouă
Şi-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...

Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.

Şi când rănile îmi sânger
Roşul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea domesticită sta în colivia ei - iar pasărea liberă în pădure.
Întâmplarea le întâlni când vremea apropierii lor se născu.
Pasărea sălbatică strigă: "O! Draga mea prietenă - hai să zburăm prin largul pădurii".
Pasărea din colivie şoptea: "Vin-o aici, aici amândouă trăi-vom în astă colivie".
"Oare între zăbrele - putea-voi să-mi întind larg, larg, aripile mele?" - spunea pasărea liberă.
"Vai! - n-aş şti în ce loc să-mi fac cuib sub întinsul acestei bolte înstelate" - spunea pasărea întemniţată.

Draga mea - vino să cântăm - cântarea pădurilor.
Apropie-te de mine şi te voi învăţa vorbirea celor ştiutori.
Pasărea pădurilor răspunde: "Nu - niciodată cântecele nu se pot învăţa".
Pasărea din colivie spune: "Vai! deloc nu cunosc încă al pădurii cânt".

Sunt dornice de atâta dragoste - dar niciodată în zborul lor nu-şi vor putea atinge aripile.
Printre zăbrele se privesc şi dorinţa de a se pătrunde le e zadarnică.
Îşi flutură aripile şi neîncetat îşi cântă: "Vino lângă mine, dragostea mea!".

Cea cu aripile libere strigă: "Nu - nu pot - mi-e teamă de porţile zăvorâte ale coliviei tale".
Cea întemniţată rostea: "Vai! cât de vlăguite şi pline de moarte-mi sunt aripile!".

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Alexandru Cristea, versuri de Alexei Mateevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de cărbune

Pasărea de cărbune
se pulverizase în praf. Aerul a strâns-o
în pumn ca pe o minune.
Craterul
din pământ ascundea inima ei
într-o sirenă ce anunţa
o nouă viziune.
Acum morţii îşi dezgroapă mormintele
şi stau oamenii statui
aşteptând crucea să spună cuvintele
ultime
la procesiune.
Pasărea aceea de cărbune
zbura prin labirintul
de mine prăbuşite deasupra târnăcoapelor
ce creşteau în loc de iarbă
lovind a păşune.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba ce-o rostim

E frumoasă limba noastră,
dar nu mulţi ştiu s-o rostească,
e frumoasă şi s-asculte,
că acum are stiluri multe.
Vreau ca odată-nvăţată
să nu se mai uite vreodată,
să dureze-o veşnicie,
că sună frumos în poezie.
Noi suntem trecători în viaţă
şi încă limba se învaţă,
copiii trebuie să ştie,
limba noastră-i poezie.
S-o ducă peste hotare,
cu respect, nu ca oricare,
căci limba ce-o avem în dar,
pentru noi n-are hotar.

poezie de Eugenia Calancea (30 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Borfaşii puterii

Au pus borfaşii mâna pe putere -
O hoardă criminală şi spurcată -
Popor român, că România piere,
Comoditatea ta e vinovată!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Cloacă de negre lipitori livide -
Popor român, când România piere,
Opune-te puterii ce divide!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Adunătură cu purtări cupide -
Nu contempla, când România piere,
Popor român, la arme, nu te sinucide!

Au pus borfaşii mâna pe putere -
Şi ţara noastră acum e colonie -
Popor român, când România piere,
Refuză să plăteşti borfaşilor simbrie!

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Ciuca (14 noiembrie 2011)
Adăugat de Virgil Ciuca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

limba română

Limba română...

Limbă dulce,
Viers de cruce,
Freamăt plin de melodie,
Cu flori prinse în pălărie
Şi la pieptul de pe ie,
Românească împărăţie.

poezie de Valeria Mahok (22 octombrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba poeţilor

vino şi vezi
e ziua în care se prăbuşeşte o limbă
poate cea de pe urmă
e limba poeţilor
pe sub dărâmături strigătul căutându-şi cuvintele
ca o mamă copiii
de acum
nestăvilită e durerea
de neconceput e iubirea
ca şi cum s-ar fi dezvelit deodată tot urâtul din lume
vino şi vezi
e limba poeţilor
sau limba în care
oamenii au învăţat pentru prima dată să moară
în depărtare
poeţii chemând poezia pe nume
ca şi când în deşert s-ar ruga pentru ploaie
vino şi vezi
se prăbuşeşte o limbă
cum nu va mai fi niciodată

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea albastră

La răsăritul vieţii
pasărea albastră
cântă pentru mine
întoarcerea în timp,
o mângâi cu privirea
în contopiri albastre
plutind pe diadema
mării de argint.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!