Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

partid politic

Replici despre partid politic, pagina 3

Valeriu Butulescu

Poporan (cască): Doamne, ce somn m-a apucat!... De nepermis!... Într-un asemenea moment de cotitură istorică!... Tocmai acum, când trebuie să mă concentrez. Să-mi golesc sufletul şi buzunarele în faţa opiniei publice... Mi-am învăţat textul pe dinafară, aşa că voi vorbi liber! Liber şi neîngrădit! Liber şi neinhibat!... Pentru că, nu-i aşa? (Solemn). Libertatea este mai mult decât un concept! Este suma drepturilor unor oameni lipsiţi de obligaţii! Obligaţiile împiedică poporul să voteze aşa cum trebuie! Jos obligaţiile!
Grivan (saltă capul, dar rămâne întins pe covor): Populism ieftin, domnule senator! Raportul individului cu societatea în care trăieşte nu poate fi definit numai prin drepturi! Obligaţiile sunt imperios necesare!
Poporan (uimit): Extraordinar!
Grivan: Statul, patria şi poporul nu sunt mărimi abstracte! Sunt valori supreme, faţă de care dumneavoastră, ca om politic, ar trebui să vă simţiţi pe deplin responsabil!

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Lupoi: Alo! Da! Să trăţi, tovarăşe colonel! (Pauză) Rugul aprins? Sigur că am auzit!... Noi auzim tot şi vedem orice! (Pauză) Rugul aprins... este o diversiune iredentistă şi revizionistă... Am învăţat asta la şcoala de partid! (Cu entuziasm demagocic). Pe un rug aprins au pierit mari precursori ai mişcării proletare! Şi tovarăşul Giordano Bruno, şi tovarăşul Jan Hus, şi tovarăşa Ioana D'Arc... (Descumpănit). Am înţeles, să trăiţi... Un rug românesc?!... (Mirat). Incredibil! S-a aprins un rug şi în Bucureşti? (Pauză). Noi nu avem tulumbe în gestiune, tovarăşe colonel! N-ar fi mai bine să anunţaţi pompierii militari?... Aha! Pricep! Nu e în cartierul Militari! E la mănăstirea Antim... (Pauză) Da, da! Aveţi dreptate! Sunt un dobitoc!... (Speriat.) Nu ştiu unde e mănăstirea Antim, tovarăşe colonel! Vreţi să mă încercaţi? Eu sunt ateu convins! Nu merg nici măcar la biserică, darmite la mănăstire... (Pauză). Da, da! Sunt un dobitoc! Am reţinut acest amănunt. Nu trebuie să repetaţi!... Am auzit! Noi auzim tot şi vedem orice!... Mă voi informa... Am înţeles, să trăţi!... (Pune telefonul în furcă, puternic consternat).

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de (2013)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Lupoi (privind spre sandviş):... Şuncă de Praga, salam rusesc şi muşchi ţigănesc!.. Câtă solidaritate internaţională, între două felii de pâine albă! (Pauză). Ca să prindă putere, organul puterii trebuie bine hrănit! (Muşcă din sandviş). Am nevoie de calorii! Că m-am ascuţit, mai rău ca lupta de clasă... Munca securistului e grea! Muncă de... cum îl cheamă? (Încearcă să-şi aducă ceva aminte).... Că doar am învăţat astă iarnă, când am fost la şcoala de vară!... Cum dracu' îl chema pe ăla?... Un grec tâmpit, care primise o piatră de moară în gestiune... El o ridica întruna, pentru că aşa avea ordin, dar piatra se prăvălea înapoi, la loc comanda!... (Îşi freacă fruntea cu palma). Muncă de... Iosif?... Nu, ăsta n-a fost grec! A fost dictator... Muncă de... (Faţa i se luminează). Muncă de Sisif!... (Pauză. În scenă se strecoară, pe nesimţite, colonelul Adam. Lupoi îşi continuă monologul, fără să-l vadă). E vorba de zădărnicie, aici... Prind un duşman al poporului, îl bag la zdup... Şi în loc de pace socială, dau peste alt duşman! Tot al poporului, se-nţelege. Unul mai înrăit. Îl bag şi pe acesta la zdup! Vreau să plec şi eu în concediu, la Căciulata, când vine sursa şi mă informează. (În şoaptă) Cetăţeanul Mistică unelteşte împotriva noii orânduiri! A scris trei poezii, cu care subminează statul popular... (Tare). Dar eu nu voi permite aşa ceva! Partidul m-a pus de pază! Liniştea poporului a fost trecută în gestiunea mea! Am datorii mari faţă de partid. Partidul m-a scos din puşcărie! Partidul mi-a dat o pâine albă... Partidul mi-a dat grade şi tărie! (Scoate o sticlă de vin din birou. Ia poziţie de drepţi, cu sticla sus.) Trăiască şi înflorească partidul muncitorilor şi ţăranilor! (Bea zdravăn. Declamă)... Partidul e-n toate! E-n cele ce sunt...
Şi-n cele ce mâine... vor râde... la soare...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de (2013)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >


Articole culturale referitoare la partid politic

Mai multe articole despre partid politic la Blog.Citatepedia.ro »


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătăţeşte şi prin votare. Nu uita să dai cel puţin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!