p�m�nt ghicitori

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!