ofta

Mocănească

Nea Alecu, "pui" de popă,
Cu o mamă interlopă,
Înfocat nevoie mare,
Se pregătea de votare...

Şi fiind în tren spre casă,
Cu-a lui "traistă mocăneasă",
Se zbătea pentru-a-nţelege
Cum e cu-a votării lege...

Cu doi ani şi nu-ştiu cât,
De amici a fost pârât
Că a votat, auzi "matale",
Pentru..."ălea unionale"...

Că văzuse cu stă treaba
Cu ăi care stau degeaba,
Aleşi de partid pe liste...
Au sloganuri... populiste...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Enescu (6 aprilie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânuia

penelul pix cu tragere de inimă
poetul pictor nebun cât trebuie
pentru un artist să fie sărat interesant
trăgea tuşe pe sâni şi coapse
dezvelite de inhibiţii prosteşti
arunca o mână de cuvinte
pe foaia smotocită de maşinăriile
fabricii de celuloză
sorbea însetată ideile care se legau
în versuri sau poezii cretine
despre un univers colorat sumbru
de o minte plecată după femei
nude visate de mic copil
le strângea de atunci în braţe
în imaginaţia bărbatului
ce ofta la fiecare surâs misterios
desena cu îndârjire ce visa
scria poezia mofturoasă
pentru femeia astenică iubită excesiv
iubea un colţ de coapsă

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a împotrivitul şi dezbrăcatul (satiră de dragoste)

Mă simt atât de goală lângă tine...
Am obosit să tot port haine geloase!
Să te surprinzi, privindu-te în mine,
Şi în canicular... şi pe geroase!

Mă simt ca un obiect ce-l vrei statuie,
Mă tot ridici şi iar mă tot cobori...
Iar voi ofta, când prind fluturii-n cuie,
Că nu eşti pregătit să te însori!

Mă simt ca o regină-ntru-un borcan,
Mă vrei să-ţi fiu numai pentru tine...
Nu-i firea mea s-aştept an după an,
Până te-nveţi şi tu să ai patine!

Măi, tipule! Tu mă cunoşti şi da şi nu... Cum pică!
Când ţi-aminteşti, dai peste mine cu fanfara...
Când vina una nouă, îţi par mică...
Şi parcă îmi arăţi unde e gara.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul, ca o vină

Mă amendează cititorii, că scriu mereu pe-aceeaşi temă-
Poeţii nu au cincinaluri şi nici, când scriu, vreo stratagemă.
Îngenuncheaţi primesc cuvântul, aşa cum vine de neunde
Şi versul, cu sfială sfântă, de ochii lumii se ascunde.

Tu, cititorule, primeşte-l şi dezgoleşte-l de pudoare
Şi nu-l huli că-i melacolic şi că tristeţea lumii-l doare!
El doar aduce la lumină o frământare de o clipă,
Tu să n-arunci cu pietre-n zborul sau în rănita lui aripă!

Şi de te-ai plictisit de lacrimi, condamnă toamnele la moarte,
Sau, la hotare, fă doar verii şi primăverii paşapoarte!
Atunci vei vitregi pământul de hibernări vindecătoare
Şi-ţi va ofta albul ninsorii, gonit în zi de sărbătoare.

Iar tu vei mai purta pe umeri înc-un păcat. Muza nu vine
Înveşmântată la comandă, în ce te-ar încânta pe tine.
Ea e magie trecătoare, valsând pe muzică astrală
Şi tu, un muritor, o, Doamne, vrei să-i ceri Muzei socoteală?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramă din copilărie

într-o zi de toamnă încinsă
oraşul de provincie târg de săptămână
privea cum pe podul îngust
se petreacea o dramă proletară,
de sub roţi de tractor se vedea zdrobit
un trup uman ce avea să fie îndelung plâns,
preoteasa se grăbise să ajungă în cimitir
să-şi aducă obolul părinţilor decedaţi
în grabă uitase să privească în faţă
lovită în plin se întindea acum pe caldarâm.
Ea, spunea oraşul, mai tot timpul era tristă, îndelung
ofta, din pricini multe suferea vădit,
preotul sufleteşte o plângea amarnic
văduv şi cu un prunc pe cap,
la înmormântare toţi chiriaşii popii au mâncat de post
şi de grabă să-l îmbărbăteze i-au ţinut isonul,
eu ca un prunc rătăcit în amiază îi priveam
cum vărsau vorbe şi din colţ de drum
le vedeam frământarea ce o povestesc,
acum de grabă voi semna, precum poetul întristat

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adopţie

Mac, mac, mac
Şi n-am să tac
Până nu mi-ai spune
Cine m-a născut pe mine?
Şi să-mi iei seama bine,
De ce nu semăn cu tine?
- Taci, micuţă, nu fi rea
Şi tu eşti fetiţa mea;
Cealaltă e o haimana,
Care umblă brambura.
A lăsat oul la poartă
Şi a plecat repede la baltă.
Stăpâna noastră a ghicit,
Mi l-a dat mie la clocit.
De eşti astăzi în viaţă,
Un mic bobocel de raţă
Fii cuminte şi nu plânge,
Nu te plouă, nu te ninge,
Eşti cu puişorii mei,
Care te iubesc şi ei,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea-i bate-n tâmple...

V-aţi întrebat vreodată câte gânduri adună un bătrân spre-amurgul vieţii
Fără-a desparte-amarul în bucăţi şi-al împărţi cu fiul, fiica sau nepoţii?
Preferă să îl strângă-n pumnul trudnic, să nu le-arate vreunuia tristeţea,
Să-i supere, nu asta îşi doreşte şi nici să-nşele în vreun fel blândeţea.

Singurătatea-i bate-n tâmple ostenită, iar clanţa porţii scârţâie de dor,
Şi-aruncă-un ochi în lungul tristei uliţi şi nu zăreşte niciun trecător,
Doar vântu-i răscoleşte hornul şubred şi şuieră şi-aţâţă jaru-ncins,
Mai trece-o noapte cât o zi de post, în zori găseşte pragul casei nins.

C-un ceai şi-un colţ de turtă împietrită, nestăvilita foame-o amăgeşte,
Apoi aprinde-opaiţul şi priveşte fotografii şi-obrazu-i umezeşte,
Dar cel mai tare-l doare pustnicia din care se hrăneşte fără vrere
Şi nicio rază nu se-arată-n depărtare, credinţa-i dă curajul să mai spere.

Va fi să vină timpu-acela-n care s-audă paşi şi să tresară-a bucurie?
E doar o-nchipuire-a bătrâneţii, o grea şi nemiloasă fantezie!
Nu ştie cât de lung îi va fi chinul şi cât va mai ofta în sinea lui,
Iertat va fi când obiditul suflet urcat va fi-n împărăţia cerului.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartirea de ea

La ce mi-ai scris in asta seara,
Ce-as mai putea adauga?
Am fost si-am stat la o tigara,
Si m-am gandit:"-Mai bine-asa!"

Am observat de ceva vreme,
Ca te racesti si nu mai vrei,
Oricum n-aveam de ce ma teme,
Caci sunt capabil s-o inchei.

Odata ce-ai vazut potopul,
Restul iti par doar ploi de vara,
Lacrimi ce-au ars candva ca focul,
Oricum n-au cum sa mai apara.

E bine cand traiesti de toate,
Stii orice greu sa nu -l mai simti,
In loc sa urli:" Nu se poate!"
Stai si zambesti, nu-ti iesi din minti.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de geografie

Noi doi suntem ca şi când ar veni, la Paris, un boşiman
să discute, cu un eschimos, despre vreme. Tu eşti dusă
cu pluta pe toate râurile din Europa şi din alte cinci continente
iar eu trag targa pe uscat. Tu ai toate
regretele din lume şi pe mine mă doare
de lume unde nu pot spune-n poem.
Ţie-ţi plac perdeluţele roz şi mie mi se fâlfâie.

Asta nu e viaţă, care ne-a adus pe noi laolaltă,
ci un şofer beat plecat spre Cancun şi ajuns la Calcutta!
Aş vrea să fie limpede, limpede. Limpede!
Nici un dulce din lume nu va stinge, vreodată,
amarul din noi: numai o clipă privindu-ne, cei mai mari cofetari
italieni şi turci îşi vor frânge mâinile a neputinţă
şi se vor împuşca în cap, cu gloanţe de plumb.

Noi doi suntem ca şi când ar veni, la Viena, un boşiman să discute,
cu un eschimos, despre vreme. Ca şi când cei doi ar supravieţui
numai şi numai conversând despre ploaie! Noi doi
suntem ca şi când, la Berlin ori aiurea, un boşiman şi un eschimos

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Suciu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!