o stana iarna

Cântec de iarnă

Eşti atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolaru
şi gândul creşte-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ministrul şi lupul

Pus de-un timp stăpân la stână,
De nimica nu-i mai pasă
C-are turma la-ndemână
Şi năravul nu şi-l lasă...

epigramă de Eugen Pop din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", Menţiune la concursul "Mircea Trifu" (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarna şi....

E iarnă şi soare cu dinţi,
Ce muşcă parcă din amurg,
Şi paşii tăi de ieri, cuminţi,
Acum în mine se tot scurg...

Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Şi parcă la mine în gând..

Plecaşi şi tot încremenise
Şi vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuţit...

Rămase numai iarna iar,
E frig şi începu a ninge,
Şi mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si sa fie iarna

arunc plictisit
bucăţi din scrisorile noastre
în coşul de gunoi
din mijlocul camerei
încet începe să plouă
cu zăpadă
şi dintr-odată
simt că aş vrea să dorm
o mie de ani
cu capul în braţele tale
şi să fie
iarnă

poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boemă

Se aşeza să ningă -
Ningea.
Doream,
Sunt ani de-atunci,
Să te-ntâlnesc
La sfârşit de stradă
Ce dă în câmp.
Îmi părea
Că tu eşti mai frumoasă
Iarna.

Doar corbii spuneau
Că stai acasă
Cu vreun prieten.
Reintram în târg.
Zăpada licărea
Electric
Pe fereastra ta.
Se ducea o noapte.
Citeam

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi nedrept...

Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, amurgurile-s reci,
N-aş vrea să simt parfumul tău când pleci
Şi să primesc acest blestem curgând,
În pieptul meu, ca o nestinsă lavă,
Ca un ecou ce vine din adânc,
Cu stropi de ceară, zbucium şi pământ
Şi-această iarnă mută, revanşardă.
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, ninsoarea se aşterne,
Aş vrea să simt privirea ta în gene
Şi glasul tău, în pieptul meu, curgând.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac alb înflorit în iarnă

Ninge uşor!
Din aripi rupte de îngeri
iarna ne dăruie zbor.
Pe neaşteptate
lacrimile mi-au îngheţat
şi s-au preschimbat în nestemate.
Cad pe pământ
picurând,
una câte una
petală,
îmi acoperă alb
inima
rămasă în urma ta
cameră tristă şi goală.
Înfiorată
printre gândurile tale
desculţ dansez
încercând zadarnic
de dorul tău
să mă eliberez.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!