narcis

Şi-amândoi aveau dreptate...

Mai există multă violenţă care încă nu s-a produs.
El se afundă-n corpul ei
Orbeşte, pentru că dorinţa îl face orb,
surd şi olog deopotrivă.

Dar ce este dragostea?
Este oare vorba de-o întrebare sau de-o sentinţă?

El va fi
desfăcut, iar ea va jubila înfiorată,
atrăgându-l în noaptea ei – ca pe o rochie
care trebuie descheiată.

Dragostea va fi făcută şi desfăcută, natural,
nenatural. Va fi invocată
ca o cauză, ca o formă de viaţă.
Va fi uitată.

Dar dacă dragostea
nu-i decât o încâlceală de muşchi

[...] Citeşte tot

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aştept... să tac...
Să casc... să dorm şi... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată şade
Şi blonda mea Scheherazade...

Fac ce-am făcut şi ieri
Şi totdeauna -
Mă bat cu vântul şi mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche şi unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton şi mărginit la minte,
Şi nu ştie să curgă decât spre Drăgăşani...

Fac pe Narcis în apa din fântână,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Ideea europeană, VI, nr. 147 (22 iunie 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culpabil de clasic

Încerc cu-ambiţia de euristic
Să-mi promovez preopinenţe
În ce cred eu c-am mai artistic...
Să-nving tabuuri, oponenţe.

Lecturile-mi sunt tot mai rare
În cursa spre-un original;
Să nu-mi clonez mod d-exprimare...
Vreau eticul să fiu, moral!

Nu ţin nespus la frumuseţe;
Nu copii Narcis, Freyja, Yiima!
Chiar Laură de-mi dă bineţe,
Nu sunt Petrarca pur... inima.

Pulsul mi-e ce mă înconjoară
Şi simt că-mi năpădeşte porii
Din piele, ţeastă... Iarnă, vară,
Din inimă-s arcuş viorii!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de sine

... îndrăgostit de sine n-am rival
nici crize de acută gelozie
atâta doar - mi-e inima pustie
şi sufletu-i pe undeva hoinar

şi sorb amarul dulce din femei
precum un vin ales cu jind aşi soarbe
atâta doar că sentimentele mi-s oarbe
şi cu temeiul bărbătesc... fără temei

nu sunt Narcis nici antic nici feroce
şi lângă mine îmbătate de iubire
nu nimfe plâng ci îngeri slabi de fire
avizi de sentimente reciproce

nici Don Juan nu sunt în versiuni moderne
atâta doar - femeile-s grăbite
se mulţămesc cu acte chinuite
şi n-au nevoie de zvâcniri eterne

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublă baladă

Iubiţi, de-aceea, cât vă place,
Fiţi veseli şi petrecăreţi,
Că pân' la urmă, orice-aţi face,
Capetele vi le pierdeţi.
Nerozi ajung cei prea iubeţi:
Salmon căzu-n idolatrie,
Samson în tagmă la orbeţi.
Ferice-i care nu le ştie!

Orfeu, care din flauturi
Şi din cimpoi da zvon vrăjit,
De câinele cu patru guri,
Cerber, aproape fu-nghiţit.
Narcis, că prea mult şi-a iubit
Chipul cel plin de gingăşie,
În puţ adânc s-a prăbuşit.
Ferice-i care nu le ştie!

Sardana, cavalerul care
Creta în lupte-a cucerit,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potretul unui băieţel

După ce a fost bătut la fund cu cureaua s-a târât în pat
Şi şi-a acceptat situaţia fără inutile lacrimi amare.
Pălăria unchiului, cu dungi roşii, era un lucru-amuzant!
Chicotea pe înfundate. Apăruse luna-nlăturând dispreţuitoare

Zdrenţele norilor cenuşii de pe cerul de sineală.
Se vedea clar – era mai palidă decât florile de narcis
Şi-i inunda patul cu mareea-i aurie. Pe pardoseală
Se roteau puncte leneşe. Cu ochii-nchişi, el suspina-ntr-un vis.

Nisipul era fierbinte. Fulgere de lumină trandafirie
Stropeau cu stropi de sânge plaja. Dincolo de gura peşterii
Sclipeau cu nepământească splendoare, c-o feroce glorie,
Zigzagurile constelaţiilor australe, cereştile imperii:

Ici, în balans, Crucea Sudului;* colo, sfidător, Marte pe cai mari;
Dincolo, răvăşind puzderie de stele-n juru-i, sălbaticul Centaur.*
Înăuntru, butoaie grozave, ca guşile unor înalţi funcţionari
Umflate de chiolhanuri, iar pe pereţi carpetele de aur

[...] Citeşte tot

poezie de Benét, Stephen Vincent, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec occidental

O, a sufletului bătaie de aripi:
Păşeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Şi urma cerbul roşu, floarea albastră şi gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi martiri înflăcăraţi
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute păşeau pioşii apostoli,
Acum războinici, treziţi din răni şi vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopţilor albăstrele.

O, voi vremuri de linişte şi ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări paşnici storceam violeţii struguri;
Şi împrejur străluceau dealul şi pădurea.
O, voi vânătoare şi castele; odihna serii,
Căci în cămăruţa lui omul medita la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călin

Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!