Poezii despre muntii din loc, pagina 3
Iubirea pe furate
Munții tac și marea tace, universu-i sufocat
De tăcerea ancestrală ce se naște din păcat...
Eu la sânul tău, o viață, am tăcut și am cusut
Vise și săruturi multe, și tot n-am recunoscut...
Dacă-aș fi vorbit mai mult ai fi spus: nu te cunosc,
După clipe de iubire, jur că nu te recunosc...
Vorbăreții pierd întruna și plăcere, și iubire,
Cei tăcuți câștigă dublu, viața lor nu-i amăgire...
Munții tac și marea tace, tace în intimitate,
Când iubirea pe furate, din iubire-și face parte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecouri albastre
freamătă de doruri munții dintre noi
ascensiunea de ecouri îi alintă
scăldați de lacrimi și de bătrâne ploi
munții din noi de fericire cântă.
locuitori de soi pe planeta albastră
respirăm parfumul minunatelor flori
păsări îndrăgostite cântă la fereastră
și toate nopțile sunt vegheate de sori.
doina din izvoare rezonează în sânge
zâmbete pe buze parcă-s niște fluturi
auguste splendori sufletul le strânge
stelele se cuibăresc între săruturi.
oameni semănați iubire pe câmpia din voi
o să crească lanuri împlinind nevoi.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valuri în cer
Plutesc pe o mare de nori
Ce se n-văluresc în sufletul meu
Transformându-mă într-o fântână
Vie, ce se lasă cucerită
De sentimente stranii, necunoscute.
Munții plutesc printre nori
Formând lanțuri de veghe,
Pătrunși de paloșul Luminii
Ce se răzvrătește în inima lor
Făcându-i fântâni plutitoare-n nori.
O pală de vânt adie
Și mișcă munții din inima mea,
Ce transportă atâta iubire
Pe care oamenii nu o pot crede.
Mări, Soare, munți, vânturi
Toate se aleargă-n paradis
Spunând cu multă căldură
[...] Citește tot
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imposibila nuntă
Munții mei duhovnici au intrat în ceață
Clopote bătrâne bat pe mănăstiri
Când miroase-a iarnă, nunțile îngheață
Pentru noi lunatici, imposibili miri
Vin să ți se-nchine vânturi și dihanii
Viscolul asupră-mi cade ca un lat
Și ți-aș face-o nuntă cu un sat de sănii
Și cu felinare și cai înstelați
Îmbracă-te-n alb, preafrumoasă mireasă
Așa se cuvine în drama ce-o joc
Pe urmă plecăm fiecare acasă
Și munții vor pune misterul la loc
Pân-o să se-ntâmple tu vei fi căruntă
Mie o să-mi vină cea din urmă zi
Și va fi și-aceea tot un fel de nuntă
Și-mi vei duce grija și te voi iubi
Ți-am adus, mireasă, munții mei cu noapte
Nunți de animale se petrec în munți
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricine iubește o floare
Oricine iubește o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-oprește-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine iubește seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-și înalță suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine pe munții albaștri
privește granitul sever,
oricine pe căi de sihaștri,
străbate păduri de jugaștri,
e-aproape,
aproape de cer...
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închistare de seară
(țării mele)
Zăvoaiele nu mai cresc,
Munții se despăduresc,
Mările se neliniștesc,
Frunțile îmbătrânesc,
Copiii nefericesc,
Părinții se răzvrătesc,
Iernile înnebunesc,
Verile lungi se feresc
De seri, ce dezmorțesc
Umerii, ce-mi dezgolesc
Atunci când toate privesc
Cu ochii-nchiși nefiresc;
Așa că precupețesc
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și azi coardele lirei stau munții să despice
Legenda povestește de-un trubadur sadea,
Care știa, prin cântec, să-i dea pietrei suflare,
Să-nnobileze lumea, să îmblânzească fiare.
Chiar iadul îl vrăjise, cântând din lira sa.
Când, răvășit de dorul soției sale, care
Trecuse-n altă lume, el cânt divin cânta,
Se-nduplecă și Hades. Decise să i-o dea
Cu-o singură tocmeală: în tartar voie n-are
Să-ncerce s-o privească. N-a fost să fie-așa.
Îl sfâșia-ndoiala: e ea sau nu e ea?
Și o privi. Pe dată se destrămă o umbră
Ce-o înghiți de-a pururi nemărginirea sumbră.
Și azi coardele lirei stau munții să despice
De dorul ce ți-l poartă necunten, Euridice.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubindu-L pe Domnul, iubești aproapele!
Iubește, iubește aproapele
Cum cerul munții și apele,
Iubește mama și frații, iubește
Sufletul ce crește românește.
Iubește înotul și zborul înalt,
Iubește măreția oricărui bărbat,
Iubește copilul ce crește-ntre flori
Purtând în credință ecoul din zori.
Iubește și floarea ce crește-ntre spini,
Istoria păstrată în moloz și tăciuni,
Iubește credința primită ca dar
De la Sfântul Iisus prin cuie și har.
Iubește și hoțul, nu faptele lui,
Lasă-i nimicnicia în grija Domnului,
Îmbrățișează doar faptele bune,
Cu inima curată aleargă prin lume.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri
Tăceri de crememene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, și-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanța oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mișcător de prăpăstii, jivina îmi aține răsuflarea
după fiecare viu de stâncă și se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.
Tăceri de cremene și nori, tăceri de curcubeie
sunt munții frumuseți care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, și-mi opresc
o nouă prăvălire.
poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Munții, materie esență
Privind de milenii câmpia
Ca un bătrân copilăria...
Sacrificiu și consecvență!
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!