metodic

Într-un cuvânt: ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu Codreanu a înţeles ca nimeni altul pe vremea lui nevoia de a substitui omul vechi, individualist şi anarhic în manifestările lui sociale, cu omul social, ordonat şi metodic, care să împlinească pe coordonate strict naţionale şi solidare nevoile româneşti şi să le dea o nouă dinamică. Pentru aceasta el trebuie să sădească în acest om, în tânărul vlăstar ce se ridică la viaţă, simţul de disciplină acceptat cu religiozitate. Astfel înţelese, ordinea şi disciplina nu sunt decât expresia unui fel de dăruire totală, fără nici o reţinere psihică, unei acţiuni comune, drepte şi binefăcătoare pentru colectivitatea omenească. Nu sunt, deci, limitări dureroase şi înjositoare, cum le consideră unii, ci de-a dreptul virtuţi omeneşti, roditoare pentru cei ce le posedă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

E drept că ne pătimim din furia unui noiembrie
ce nu se mai sfârşeşte, dar ce idee,
ce idee ciudată să-mi spui că de atâta ploaie
nu ştii ce să mai faci să nu ni se infesteze iubirea
aşa că trimiţi uitarea în stoluri de pradă
să-mi devoreze sanitar visele pe care cu eleganţa
spleenului tău le sfâşii metodic primăvara,
să-mi bea mai apoi toată apa din ochi,
ciugulindu-i până la ultima picătură în care-ţi păstrez surâsul.

Îmi crapă privirile de la atâta deşert
în vreme ce tu îţi scrii rubicond poezia
curcubeielor din irişii altei femei
Îmi marchez discret orbirea cu un surâs de Ganika
şi caut un centru sigur de care să-mi reazăm
tristeţea, aşa că bâjbâi prin mine,
cu o mână strângându-mă în singurătatea mea,
Ca un copil speriat în fusta mamei,
cu cealaltă pipăind un flash din ziua în care
ne-am întâlnit pentru prima oară şi m-ai tras surâzând spre tine.

poezie de Simona Iagăr
Adăugat de Simion Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung şi plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, şi azi,
Plouă şi la ţărm de mare, şi la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galaţi şi în Bacău,
Plouă ca şi cum chiar ploaia a murit... şi-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră şi tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, şi greu, şi tare, plouă halucinogen,
Plouă cu neruşinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârşit,
Plouă straşnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbuşit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deşănţat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăşi, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peria şi hârleţul

O perie din sârmă oţelită,
fiind grozav de plictisită,
văzu pe lângă un coteţ
un vechi hârleţ
ce îi părea cam nătăfleţ
şi-atunci, ştiindu-i-se firea,
a început cu linguşirea
doar să se-amuze:

- Vecine, scuze,
dar văd că eşti abandonat
şi pe nedrept uitat,
deşi arăţi destul de bine,
iar dacă-o să mă laşi pe mine
să-ţi frec puţin rugina,
doar gospodarul o să poarte vina
de-a nu te folosi-n grădina
ce-aşteaptă-a fi săpată!
- Îţi mulţumesc, surată,
mă pregătesc niţel

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan-Cornel Rodean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intelligence-ul românesc poate ieşi din saloanele moderne, elegante ale congreselor, consfătuirilor şi seminariilor interminabile, având capacitatea de a se decupla de zona politicului corupt şi de a se concentra sistematic, metodic asupra prevenirii şi combaterii marii corupţii politico-financiar-economice, de asigurare a securităţii energetice a ţării prin protejarea, modernizarea sistemului energetic naţional, de susţinere a creării şi securizării sistemului de irigaţii naţional, de dezvoltare impetuasă a turismului, de asigurare a securităţii sociale (reducerea şomajului, reconversia profesională, asigurarea traiului decent), de dinamizare a securităţii educaţionale prin creşterea calităţii actului educaţional, întărirea sentimentelor patriotice, a educaţiei morale, oprirea exodului inteligenţei româneşti şi a crizei de sistem, de creare a fundamentelor sistemului meritocratic. Aceste obiective sunt esenţiale pentru modernizarea României şi nu interpretarea la nesfârşit a unor fenomene, procese ultrasecundare, fără efecte în asigurarea progresului social al ţării, aşa cum s-a procedat lamentabil de multe decenii.

Adrian Ibiş în Intelligence. Studii (2012)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai furişat în sufletul meu cu nonşelanţă, tiptil, metodic. Ca un impostor, purtând în umbra paşilor grei, zbuciumul acesta tacit al trăirilor surde. M-ai minţit frumos. Şi la rându-mi hrănindu-mă nestingherit cu fărâme de iluzie fragedă am agăţat de asfinţit toate evidenţele. N-am vrut să mă las pierdută în certitudini hilare când absurdul ne bate în piept cu toată puterea. Îl auzi? Un grăunte de clipă să-mi dai înapoi. Atât. Nu mă ispiti cu timp viclean sau păreri de rău. Nu lăsa cuvinte sărace, golite definitiv de esenţa binelui să prindă contur. N-am nevoie. Ne-am consumat mocnit, molcom până ce adevărul a smuls aparenţe stupide, topindu-ne măştile. Înţelegi? N-are nici un rost să trecem prin locuri pe care inima le asociază cu reminescenţe şi regret. Aruncă-mă iubirii despre care ştim atât de puţine. Pot fără noi. Până la urmă hazardul a întâlnit de-a lungul vremii prea mulţi străini care se credeau de neînlocuit...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfectiunea într-un amlagam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.
Cred cu tărie că omul este dator să se angajeze în lupta cu sine, consecvent şi metodic. Să nu renunţe şi să iubească intens, necondiţionat. Să se dăruiască pe sine, biruindu-se. Pentru că dincolo de orice aparenţă, la finalul călătoriei rămânem doar cu puţinul pe care l-am dăruit

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment final

Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atât cât mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.

Ţi-am răcorit deşertul din oaza unei vieţi,
noi împreună-n umbră am luminat misterul,
doi vânători în faţa, mereu, propriei săgeţi,
tot alergând bezmetic, tot evitându-şi fierul.

Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnaşi de rând,
eliberaţi pe viaţă, în plin oraş, în zeghe,
hălăduind abulic pe nişte străzi, visând
pierdutele detenţii, cu sare, rost şi veghe.

Vom fi bătrâni, uitato, bătrâni şi exilaţi
la-celaşi ţărm sălbatic al mării euxine,
pe care-l populează mereu nevinovaţi
ce mor privind cum valul sparge de mal destine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt emoţie. Uneori vibrantă, submisă, mistuitoate, alteori imposibil de anticipat sau descris. Tocmai amalgamul acesta copleşitor surâde cu jumătate de glas parşiv, dominându-mă într-o fragedă tăcere. Seamănă cu tine. Mă agaţă de timpul efemer, ispititindu-mi clipele cu toamnă, liniştea cu zbucium mestecat lacom, visul firav rămas în urmă, tribut veşniciilor.
Vreau să cred în tine! Să te gust molcom, printre suspine în lumina palidă a asfinţitului, dezbrăcându-mi fără pudoare haina amintirilor. Şi pe umerii goi, întunericul să-şi plimbe degetele subţiri, la adăpost de orgolii surde, într-o izbucnire de extaz blând. Să ştim amândoi cât de inutil e şirul vorbelor alambicate, strivite sub greutatea umbrelor. Mă descalt de trecut la uşi de suflet. Fără nici un discurs.
Te simt în toate felurile. Cum n-ai auzit niciodată, fără explicaţii plauzibile, mocnit, metodic, neînţeles. Un fel de nebunie plăcută, o explozie de simţuri, dincolo de raţiuni ipocrite. Te sorb în adâncuri de sine până ce consimţit ne păbuşim, sclavi ai poftelor, într-o prăpastie de abis. Vreau să te iubesc până mă satur. Atât.
Plouă cu Septembrie în rafale şi parcă am opri ceasul să ne odihnim de-atâtea doruri de necuprins. Ne-am lipit trupurile ude să nu fie frig, să nu fie sete de fiori. Te-aş lăsa să pleci şi să uiţi negreşit. Dar sunt emoţie şi cuibărită la adăpostul inimii tale mai am de hrănit prea multe iubiri..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!