Poezii despre mereu, pagina 3
Speranta in iubire
Speranta e tot ce a ramas
Dintr-o dragoste pierduta
Atunci cand a uitat de tine
Persoana mult iubita.
Ramai cu sufletu pustiu
Si inima ti-e franta
Continuand sa crezi mereu
Ca dragostea e sfanta.
Cand e furtuna-n viata ta
Si nori negri vezi mereu
Sa-ti amintesti ca dupa ploaie
Mereu apare-un curcubeu.
poezie de Marius Vintilă
Adăugat de Marius Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fericit
Tu esti femeia ce adeseori
Imi apari mereu, inca din zori
Tu ai facut ceva, dar nu stiu cum
Sa ne intalnim pe acelasi drum.
Un drum la care am visat,
Mereu, mereu dar suparat
Acum... zambesc, SUNT FERICIT,
Pentru ca eu pe tine te am gasit.
Cad in genunchi si iti multumesc
Pentru ca tu esti tot ce eu iubesc.
poezie de Marian Moraru
Adăugat de Marian Moraru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Şi ei şi voi şi tu şi eu...
Suntem natura plină de contraste
în care ne-adâncim mereu, mereu,
şi timpul ce la tâmple ne tot bate,
îl simt şi ei şi voi şi tu şi eu.
Şi-nveşmântaţi în albele odăjdii,
ne biciuim cuvintele mereu,
să bată înspre porţile nădejdii
la care stăm şi tu şi voi şi eu.
Şi viaţa se perindă-n cavalcadă
prin ochii noştri-atât de goi,
de dragul ei mai tragem o ocheadă
spre-un altceva şi eu şi tu şi voi.
Şi de-am putea s-avem în mână frâul
Şi herghelia s-o oprim apoi,
Tot mai puţini am trece râul
Care se-apropie tăcut de noi.
[...] Citeşte tot
poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ştiu sigur că n-aş vrea acum
Să schimb al vieţii mele drum.
Mereu împreună să fim,
Noi doi, mereu să ne iubim.
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorba nu-i mereu deajuns,
Dar a tăcea, mereu e drept,
Dacă nu ai vreun răspuns
Mai demn, vrednic şi înţelept.
catren de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Madalina Farcas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine?
Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?
Cine e acea persoană
Ce te apără de rău,
Ce te scoate din capcană
Şi te-ajută mai mereu?
Cine poate fi acesta?
Cine e, aş vrea să ştiu?
Ca să-l răsplătesc şi eu,
Ca şi el aş vrea să fiu.
Să fie un mare doctor, o fi doar un bun actor?
Cine e acea persoană, nu şti dragă cititor?
Imediat să mă anunţi, de-o să afli-n viitor,
Ca să-i mulţumesc şi eu, înainte ca să mor.
[...] Citeşte tot
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cand in cand
eu te-as saruta mereu,
si te port in al meu gand
si te-as alinta mereu
tu poate doar din cand in cand
si esti dulce si usoara
ca s-o adiere de vant
te-as tine-n brate mereu iubito
tu poate doar din cand in cand
am sa te port in al meu suflet
in sufletul meu cel frant
si te-as mangaia mereu
tu poate doar din cand in cand
si te ador iubirea mea
chipul tau ce-l vad razand
am sa te iubesc o vesnicie
tu nici macar din cand in cand
poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durere
Simt doruri viscolindu-mi iubirea
şi clipele lăsate de la Dumnezeu
catargele-n porturi anunţă sosire,
dar ea e aproape de mine mereu.
Simt doruri cum bat aprig în tâmple
vârcolacii se zbat în sângele meu,
vagoane de visuri vin să ma ducă,
dar ea e aproape de mine mereu.
Simt doruri sfârtecând dăruirea
şi viaţa aleargă pe drum teleleu,
fluierul cântă grăbindu-mi albirea,
dar ea e aproape de mine mereu.
Simt doruri cum ard - văpăi peste trup
şi crapă o soartă peste sufletul meu
iar tu eşti departe de galbenul lup,
dar e aproape de mine mereu.
poezie de Nicu Petria (mai 2009)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu sufletul ars topesc o ghiaţă
Ce creşte mereu a genune
Făcând cercuri pe-o floare de viaţă
Ce crede mereu în minune.
catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt o relicvă
Cincizeci de ani de amintiri,
de loialitate, de cinste, de prietenie,
de iubire.
Sunt propriul meu requiem,
cu mâinile la piept,
cuminţite în clocotul lor
fără urlete.
Aşa s-au născut, poate,
să mângâie, să mă mângâi singur,
să mă întorc în zilele mele
ca pe coridoare, orbecăind
cu atâtea statui,
în care sunt mereu eu, mereu voi
şi să mă iubesc mereu în vacarmul meu
care-mi tot vorbeşte de unul singur.
poezie clasică de Stephan Roll din Statuile de fum (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!