la*multi*ani*fratele*meu

Fata craiului din cetini

Un colţ întreg de lume s-a fost înspăimântat
De spada şi curajul lui Tabără-mpărat,
Domn mare şi puternic din ţara cu nenorii.
El trece-n şir de taberi cum trec secerătorii
Prin holdele răscoapte; cu braţul său robust
Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust
Şi zboară fortunatec prin rândurile dese
Şi-n veci cu biruinţă din grele taberi iese.
Deci dusu-mi-s-a veste prin lume şi prin ţări
Şi s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări
Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul şi de-a latul,
Voinic nu poţi să afli ca Tabără-mpăratul!
Dar totodată veste şi vorbă s-a pornit,
Că Tabără-i om dosnic şi-i trist necontenit
Şi cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbeşte,
Cât parcă ceva-l doare şi nu ştiu ce-i lipseşte;
Că-i tot mereu pe gânduri şi-i vecinic supărat.
Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat
Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele,
Frumoşi în zi de pace şi tari în zile grele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călin

Gazel

Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanny

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grăbit
Spre locuinţă.

El îi oferă braţul său,
Dar ea-i răspunse: "Domnul meu,
N-am trebuinţă!

N-ascult de tinerii frumoşi,
Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,
Cu-o vorbă dulce

Ei te seduc, te-adorm uşor
Ca mamele copiii lor,
Când vor să-i culce..."

El o priveşte drăgăstos,
Răspunde ea privind în jos:
"Mă cheamă Hanny...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

O, tu sărman-a sângelui nobleţe,
de faci pe om înfumurat să fie
aici unde iubim în două feţe,

tu n-ai de-acum să-mi pari o nebunie,
căci şi-unde-s moarte-a poftelor răscoale,
eu zic în cer, tu mi-ai stârnit mândrie!

Ce-i drept, eşti strai cu tot mai scurte poale,
cui, zilnic nou postav dacă nu-i pui,
cu timpul el te las-un coate-goale.

Cu — "Voi...", ce-ntâi fu-n Roma-n uz, dar cui
poporul Romei nu-i mai face parte
de-acel respect, cu — "Voi..." deci începui;

de-aceea doamna, stând puţin deoparte,
zâmbi ca fata ce tuşi la primul
Ginevrei greş, cum ni se spune-n carte;

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana de Bucovina

bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântaţi cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinereţe veşnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, aşteptată, neuitată.
dacă ar fi ştiut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munţilor străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrâneţe,
literele lor erau şchioape, urâţite de aşteptare şi adeseori cu adevărat triste.

bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brăţară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat ameţitor în Ţara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulţi nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toţi în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conştiinţa colectivă.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o bunico....
nu te du
eu te iubesc, nu ma lasa
NU MA LASA ....BUNICO

Tată

Tată, îmi este dor de tine
Când nu eşti lângă mine.
Dar ştiu... că lupţi zi şi noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.

Dar, te rog, să nu uiţi de a ta sănătate
Şi de inima care îţi bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.

Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulţi din ei te-au uitat.
Tu eşti bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.

Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ţi fim sprijin la anii grei!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn către necunoscuţi

Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuţi şi mereu contopiţi în mulţime,
Mari şi mici, veseli şi trişti, urâţi şi frumoşi,
Cutezători şi veşnic neliniştiţi ca plopii,
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,
Sau melancolici visând la pierdutele umbre,
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Şi calmele speranţe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit,
Tulnic de seară lină şi fluieră nebună;
Râzând şi plângând, aşteptând primăvara,
Ghicind ziua după formele norilor,
Întorcându-mă în amurg pe străduţe obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.

Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalţă oraşe şi schimbă temeliile lumii –
După ei veşnic umblă vântul şi ploaia
Sărutându-le urmele. Cu funtea înclinată,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!