Poezii despre inevitabil, pagina 3
Rolls-Royce cu pisică
să vezi numai cum dormeam în poziția mea preferată
și inevitabil te-am visat
erai mai frumoasă decât în realitate
te priveam așa dintr-o parte zău
și parcă-mi venea să cobor coboram
să vezi mașina parcată în curte era un Rolls-Royce
așa că m-am grăbit să închid poarta am închis-o
și atunci a apărut un fel de pisică
urcam repede scările până la etajul patru descuiam
încet și intram tiptil înăuntru
erai a naibii de frumoasă aveai ochii închiși
ți se zbătea luna sub pleoape uite-așa
te visam când deodată m-am trezit
și am început să scriu versuri tembele
poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva
Pentru copiii Holocaustului și pentru copii de la Nakba
Ceva inevitabil s-a pierdut
s-a pierdut ca niște vapori palizi învăluiți în razele lunii,
dispărând duși de-o pală de vânt înspre întinderile stelare
incomensurabile și pustii.
Ceva de necapturat a dispărut
a dispărut în vârtejul de frunze și-n iluminările toamnei,
scuturat în ceață împreună cu foșnitul subțire-al ierbii uscate
și-al amintirii.
Ceva de neuitat este deja trecut
împins dintr-o scânteie în nimic sau în chiar mai puțin,
a cărui finalitate a fost măturată-într-un colț, unde zace
în praf și-n pânze de păianjen și-n tăcere.
poezie de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâlnirea
Ai venit lângă pat
și te-ai așezat privindu-mă.
Apoi m-ai sărutat am simțit
ceară fierbinte pe fruntea mea.
Voiam să rămână acolo un semn:
așa am aflat că te iubesc.
Pentru că doream să fiu arsă, marcată,
să rămân cu ceva la sfârșit
mi-am tras rochia peste cap;
brusc, chipul și umerii mi s-au împurpurat.
Se va întâmpla inevitabil, întâmplare de foc,
așezând o monedă rece pe frunte, între ochi.
Stai întins lângă mine; mâna ta trece peste fața mea
Ca și cum la fel ai simțit și tu
trebuie să fi știut, atunci, cât de mult te doream.
Vom ști asta întotdeauna, și tu, și eu.
[...] Citește tot
poezie de Louise Gluck, premiul Nobel-2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Subconștient de poem
treceam prin subconștientul
unui poem mână în mână inimă
în inimă și amândoi într-un
panamera decapotabil doar sâ
nii tăi rămăseseră în afară
ca un decor cu munți și ză
pezi între noi cuvintele fă
ceau cearcăne de atâta nesomn
în față drumul culegea flori
și le arunca pe parbriz atunci
am văzut amândoi cum un pom
n. b. pomul cunoașterii se apro
pie cu viteza mc2 supra 2 cu ca
re îți voi descheia fermoarul
rochiei într-o cameră de hotel
accidentul părea inevitabil se
vedea deja pomul strigând făcân
du-ne semne ca o barieră de tren
brusc timpul a început să se di
late și dincolo de fermoarul ro
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memoria ascunsă
noaptea se prăbușește opacă peste cuvintele îngrămădite în așternutul retinei
coborâte din piscul nebuniei
îmi șiroiesc pe buze
se vor întrupate
să trăiască în sine
în chip nou printre noi
copilăroase își strâng în grabă silabele
caută versul inevitabil prevestitor de poem
fără greșeală de cartografiere
scris cu sentimentul unei pasiuni repetate
nenumerat fără înțeles vor să-mi cânte la miez de noapte
își întorc privirea spre mine
personaj nefolositor la care ar trebui să renunțe când răsăritul le surprinde încercând să facă ordine
vânându-le neatenția în zori mă apropii de ele
trag cu urechea și râd auzând cum vorbesc singure
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când adevărul doare!
Ești îndoctrinat și nu poți distinge,
O adevărată realitate ce te va învinge.
Începi să simți că tot ce ști e o minciună,
Când adevărul doare, nu-i deloc o glumă!
Tot ceea ce ți s-a spus când erai mic,
Acum descoperi că de fapt nu ști nimic.
Și afli din ce în ce mai multe informații,
Descoperi adevărul care-i doare și pe alții!
Și te mai întrebi de ce atât de multă ură,
De unde până unde atât de multă incultură.
Și mai realizezi că realitatea este foarte dură,
Că adevărul doare foarte tare în lipsă de cultură!
Acum că ai crescut descoperi mult mai multe,
Și înțelegi prea bine că viața-i un mare munte.
Ce inevitabil va trebui să-l escaladezi dacă vrei,
Ca adevărul să nu doară, recunoscând realitatea ei!
poezie de Ovidiu Kerekes (10 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.
Cu tine...
Cu tine am fost amabil,
dar eram nefericit,
s-a produs, inevitabil,
inefabilul sortit.
Eram veseli ca beția
ce produce aroganță
și amabili ca mândria
copleșită de speranță.
Ne-a tot pândit nenorocul,
piaza rea deznodământ,
n-am știut unde ni-e locul,
nici n-am făcut legământ...
Nicicum nu doream trufia
și modest treceam prin viață,
niciodată semeția
nu dă omului prestanță.
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de cometă
S-a mai sfârșit ceva
înspre inevitabil
din crezul că există infinit...
a mai murit
încă o stea
așa,
cum credem că-s mereu toate pe cer
la fel de mari și împânzindu-și strălucirea...
deci e-un sfârșit etern, indiferent de nu se vrea,
e infailibil
ca și orice asfințit;
de unul singur, la fel de stingher
la fiecare, în orice ochi închiși... și-ntr-una, într-una
căci se știe, e scrisă calea...
S-a topit Elenin, o cometă
s-a șters, o dâră-n van-speranță
și-a mai rămas, se poate
un pic de gheață,
aproape fără importanță,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În umbre se stinge ultima zeiță
Când cea din urmă strălucire a stelei cade
și-ntunericul apucă-n ghiare universul,
înstrăinat și plin rămâne în crepuscul,
sufletul sufocat printe umbrele-n cascade.
La dilatarea umbrelor pictate-n posade
se stinge-ncetișor ultima zeiță de dor,
mintea liberă devine aripă de condor,
intelectul lasciv se refugiază-n Ade.
Amabil și amăgitor se-apropie Morfeu,
prinde avant, apoi zboară peste umbre și-n zbor,
retează orice capcană seculară din sobor,
răpit de libertatea unui vultur fariseu.
În amintiri se pregătește a se întoarce
la calea îngropată sub lespezi prăfuite,
cu orice pas adăugat în clipe-asfințite,
scanând pânza dezolată, ca zeița Circe.
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uși fără chei
Bezmetic umblu,
Încurc ușile prin viață,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai știu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uși demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Ușile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuși în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuși, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă ușă închisă?
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!