hora

Hora zburda în cerc larg, se întindea ca un şarpe, atingea cu şfichiuri alintătoare, când pe femeile de pe margini, când pe bărbaţii din bătătura cârcimii. Bucuria jucătorilor izbucnea în frânturi de strigături, în floricele de paşi ritmaţi.

Liviu Rebreanu în romanul Răscoala
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusuri de soare

Gene îngereşti
visând peste lume.

****

Hora epuizată a soarelui
dansând pe cântec păsăresc
în agonie.

****

Sărutul soarelui
smuls inocent
de pe fruntea florilor
în răcoarea înserării.

poezie de Valeria Mahok (17 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purani de Videle ( Dor de copilărie)

Câmpia e semănată cu lumini,
Atingerea lunii
Naşte flori nemuritoare
Şi-o verde hlamidă înfloritoare
Mătură unda argintie
A Glavaciocului
În blândă şerpuire
Printre sălcii pletoase,
Stufoase şi umbroase.

Sunt copilul născut
În sat de câmpie,
În Purani de Videle.
Mi-e dor de uliţele colbăite,
Mi-e dor de muzica
Cântată la cobze hărăzite
Ce se-nălţa în amurg
Până în alte dimensiuni.

În razele de lună

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (20 iulie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă ultimă

Dimineaţa
când a venit medicul închisorii
era prea târziu.
Trupul lui Ion
se crispase pe scândurile patului.
Spumă verde se ivise în colţul gurii.
A început să râdă de Sultana
că nu ştie să facă paşii la horă.
Pe urmă a înjurat boii
care întârziau la jghiab
şi a murit.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de nuntă a fratelui celui mai mare viind, se duse şi fiul ce mic la împăratul, însă singur, căci nu putea să ia şi pe zână, măcar că era să-i fie logodnică. Când, se pomeni cu dânsa că se prinde în horă lângă dânsul. Nu mai putea de bucurie, când o văzu. Se fălea, nene, cât un lucru mare, căci alta ca dânsa nu se găsea în toată împărăţia lor şi a vecinilor. Toţi nuntaşii rămaseră cu ochii bleojdiţi la dânsa. Iar ceilalţi fii de împăraţi şi domni cari erau poftiţi la nuntă dedeau târcoale roabelor ce venise cu zâna, şi care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. Şi astfel se veseliră până seara. La masă, zâna se aşeză lângă fiul cel mic al împăratului. Mâncară şi se chefuiră până la miezul nopţii. Apoi se duseră fiecare la ale sale. Fiul cel mic al împăratului se duse în cămara lui. Zâna după dânsul. Se culcară şi dormiră ca nişte împăraţi ce erau ei. Când se sculă dimineaţa şi văzu pieile de bufniţă tot acolo, îl apucă un cutremur de scârbă, aducându-şi aminte de cele ce păţise de la dânsele.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofă ultimă ...

Dimineaţa
când a venit medicul închisorii
era prea târziu.
Trupul lui Ion
se crispase pe scândurile patului.

Spumă verde se ivise în colţul gurii.
A început să râdă de Sultana
că nu ştie să facă paşii la horă.
Pe urmă a înjurat boii
care întârziau la jghiab
şi a murit.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă antică

Pe mal de râu scăldat în soare,
Visez o horă de naiade
Fermecătoare, zâmbitoare,
Cu frunze verzi în cingătoare!
Şi ochi de basme şi balade!
Prin pânza verzilor răchite,
Pândind la şolduri şi la sâni,
Văd ochi de fauni, ochi păgâni
Şi mâini şi guri nestăpânite!
Dar faunii din umbră sar
Şi joc fantastic se încinge...

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâţi feciori de împăraţi şi domni al său se deosebea prin isteţimea, boiul şi înţelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în nişte haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosiţele ei împletite cu meşteşug şi date pe spate îi atingeau pulpele şi ea era aşa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat şi numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, îşi povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era ruşine feciorului de împărat să râză şi să vorbească aşa înaintea tătâne-său şi apoi toţi fiii de împăraţi îşi dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuşi de schimbarea ce simţea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El îşi pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, şi se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frescă

Adâncurile mării se miră,
Fluvii şi valuri se minunează,
Câmpii şi colnice stau surprinse,
Dealuri şi măguri rămân uluite,
Munţi şi piscuri privesc înmărmuriţi,
Meteori şi planete roiesc în extaz,
Galaxiile se prind în hora uimite,
Universul tresare uluit aievea,
Oamenii se crucesc cu privirea
Cu toţii de panorama în sine.

poezie de David Boia (16 mai 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai sfetnicii şi curtenii lui Limir-împărat erau cam puşi pe gânduri, căci, de! multe s-au întors cu susul în jos şi mulţi dintre cei de pe treptele de sus s-au coborât ceva mai în rând cu talpa scării. Iar Ielele, nebunele, au rămas cum fuseseră, dar de atunci încoace, când se întâlnesc pe la răscruci, se mai prind şi numai singure în horă.

finalul de la Limir-Împărat de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!