furnicar

"Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău îşi învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălţămintelor." Şi tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui şi pe aceştia, în zigzag, şi, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învăţase dintr-atâtea călătorii, şi de la alţii, ştia că pe oameni, mai ales, cu greu îi poţi cunoaşte pe dinafară. Iar în buzunarul unui om, îi povestise o bunică a ei că picase odată peste un pumn de ouă furate dintr-un furnicar; bunica dăduse de veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise şi, în vreme ce drumeţul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.

Iubire, ură: viaţă. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire – netrebnic furnicar!

Îsi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.

poezie celebră de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumuseţea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuşi avu puterea să se gândească, drumeaţa, că, privind şi minunându-se numai, nu câştiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin mirişte, de cizma unui vânător, îşi şi puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneaţă şi destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusinţă, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea îşi dete toată silinţa să se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliştea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarăşe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O furnică

O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept nişte crăci.

Mărunţica de făptură
Duse harnică la gură
O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.

"Un' te duci aşa degrabă
Gândul meu mâhnit o-ntreabă
Încă nu te-ai lămurit
Că greşeşti şi-ai rătăcit?
Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina toamnei

În lumina toamnei izvorăsc nelinişti
Din tristeţi pornite într-un ochi neplâns,
Văduvite umbre de adânci oprelişti
Scormonesc păcatul prafului nestrâns.

Caravane tulburi trec în mare grabă
Parfumând văzduhul într-un damf vinos,
Vântură-n butoaie strugurii în boabă
Închinând licorii un profund prinos.

Doldora, gutuia rotunjeşte-n geamuri
Pân' ce isprăveşte ultim fulg de nea,
Ascultând tăcută muguri sparţi în ramuri
Într-un timp albastru ca de peruzea.

Curcubeu de frunze seamănă pământul
Alintându-i şoapta în mirabil strai,
Degradeu de galben tăinuie veşmântul
Toamnei cât e pusă serios pe trai.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olăneşti iubit

Pe coaste cu pomi, păduri
Şi o nesfâşită vale
Vezi case şi vile în jur
Mai sus, apele minerale.

Râul curge agale
Pe făgaşul lui în aval,
Oraşul e în sărbătoare,
Cu lume multă, furnicar.

Unii pleacă, alţii vin,
Să se calce în picioare,
Petrec concediul din plin
Şi beau apă de la izvoare.

Veniţi pentru odihnă
Şi de toate vârstele,
Se tot plimbă într-una,
Deşertând şi sticlele.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai Eminescu

Mihai, îţi mulţumesc c-ai existat
Şi încă mai exişti în fiecare,
Pe-acest pământ tu prea puţin ai stat,
Dar EŞTI în poezii nemuritoare.

În versul tău eu caut alinare
Şi ca-ntr-un templu intru, cu sfială,
În sufletu-mi se-aprinde-o lumânare,
Precum o stea pe-a cerului sineală.

Mereu mă-mbăt de-a ta "Melancolie"
În vraja lunii, "vatră de jăratic"
Şi "Replici" voi rosti cu bucurie,
Când nufărul suspină singuratic.

Iar când "Luceafărul" şi-aprinde-o rază
În smoala nopţii, ca un enigmatic far,
"Pe lângă plopii fără soţ" eu, trează,
"Din când în când" "Privesc oraşul furnicar".

[...] Citeşte tot

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicile

Furnicile urmează cucerirea lumii.
Pământul se furişează din calea piciorului
care-a călcat într-un furnicar şi se vede-atacat dintr-o dată.
Furnicile rod pereţii şi casele cad prăbuşindu-se.
Ele invadează lămpile şi lumina se stinge.
Ele pătrund în trupurile oamenilor
răvăşindu-le ca o flacără neagră.
Ele apar în pupilele devorate ale portretului.
Ele cad din ramuri în cămăşile descheiate
şi părul se-aprinde.
Dimineaţa şi-aleg domiciliul în ghete
şi numai cu apă le poţi alunga.
Le place în casa de bani să mănânce bilete de bancă.
Atacă tipografiile: în loc de litere vezi pretutindeni furnici.
Inundă calea ferată şi trenul venind deraiază.
Împresoară oraşele şi adăposturile devin de prisos.
Nimic nu te apără de miriadele de furnici înarmate.
Ele mor cu miliardele şi nici nu le pasă.
Sunt mai cumplite decât lămpile de sudat.
Se reproduc în vederea misiunii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Artur Lundkvist din Versuri, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!