dovedi

A mea iubită dragă

A mea iubită dragă, ce-al meu obraz alinţi,
Aşa, cum al meu creştet, în mâinile-ţi fierbinţi
Şi-n poală-ţi stă ferice, sedus de raza ta,
Aşa, îmi vine, ţie, acum mă confesa.

Şi-a mea mărturisire e-un sentiment deplin
Prin care eu evocu-ţi amorul ce-ţi susţin,
Şi-ţi sunt dator a-ţi spune întocmai precum simt
Păstrând speranţa vie că-i crede că nu mint.

Căci cum privirea-ţi tandră, asupră-mi surâzând,
Cu strălucirea-i caldă, inundă-al meu străfund,
Senzaţiei născute voinţa îmi supun,
Cu tâmpla mea fierbinte ce-o reazem pe-al tău sân.

Iar pentru că iubirea-şi impune-al său izvor
În seri precum aceasta, ce-afundă-ne-n amor,
Înspre a sa urmare, la pieptul tău cuprins,
Cu dragoste-al meu creştet, de-a tale braţe strâns,

[...] Citeşte tot

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (9 noiembrie 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Speranţa-i o voce ce –mi sună în ureche
Şi-mi spune în taină, cu glas scăzut, ades,
Încrederea în mine să nu mă părăsească
În viaţa mea, pentru ce urmează a se întâmpla.
Fără deznădejde, amar sau vreo tristeţe, să trăiesc,
Căci zorile de zi în fiecare dimineată se vor ivi.

Speranţa-i ca o lampă aprinsă ce-mi arde- n trup
Şi-mi luminează calea spre-o destinaţie necunoscută,
Dar de mine mult dorită, aşteptată şi râvnită,
Cu ea la plimbare pornesc şi sigur nu greşesc
Şi voia Lui încerc din răsputeri să o găsesc.

Speranţa-i rozul trandafirului peren şi-nfloritor,
Simbol ce ascunde-n el un mister fermecător,
Mă aplec spre el, căuş din palme fac,
Mă las ademenită de prospeţimea şi vigoarea lui,
Adulmec lacom un parfum suav, năucitor,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (30 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Vieţii

Eu sunt Lumina lumii
Cine dar azi mă urmează
Va avea lumina vieţii
Şi fiinţa în veci trează

În noapte el nicidecum
El însuşi nu va umbla
Ci al vieţii sfinte drum
În veci el îl va avea

Fariseii plini de necredinţă
Domnului atunci i-au spus
Tu vorbeşti de-a Ta Fiinţă
Deci te lauzi o Isus

Şi deci a Ta mărturie
Nu este adevărată
Prea puţin de ea se ştie
Nouă nu ne este dată

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa

Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că nu sunt decât o păpuşă de cârpă
şi mi-ar oferi în dar o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ce gândesc,
deşi în definitiv aş putea să gândesc tot ce spun.

Aş da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele,
ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult,
înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii,
pierdem şaizeci de secunde de lumină.

Aş merge în timp ce alţii ar sta pe loc,
aş rămâne treaz în timp ce toţi ceilalţi ar dormi.
Aş asculta în timp ce alţii ar vorbi
şi cum m-aş bucura de savoarea unei îngheţate de ciocolată!

Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viaţă,
m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci şi
sufletul.
Doamne, dacă eu aş avea o inimă,

[...] Citeşte tot

poezie de Johnny Welch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi spre Apus

Nu e nimic de mirare, nu este nici-o surpriză
Ca-n orice mare dispută începe altă repriză.
Prima ne-a aparţinut, a doua, rezultat confuz
A treia, chiar de la-nceput lăsă pe nea Ion mofluz,
Ori poate în apatie, dacă nu chiar în neştire,
Pentru că în cruciadă rămase fără oştire.
De mirare ar fi fost mai degrabă rezistenţa
Cu echipamentul nostru, muniţia, subzistenţa,
Efectivele reduse, spaţiul vast de acţiune,
Măsurile militare lipsite de raţiune,
În timp de vânt nefavorabil şi iarna în perspectivă
Când încă nu se cunoaşte singura alternativă.
Cam atâtea elemente ne sunt egal împotrivă
Nu ne rămânea decât să navigăm în derivă,
Uşurel sau în viteză, după cum va fi furtuna,
Făcând ce vrem noi, amicii, inamicul sau Fortuna.
Deci, fără exagerare, erau multe componente
Care produceau confuzii, în rezolvări de momente.
Care generau impresii, sentimente neplăcute,
Premize viu discutate şi reacţii pe tăcute.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre viaţă

Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.

Nu fi exagerat de umil şi de respectuos,
ai putea sugera că te simţi atât de măreţ şi de deosebit
încât este necesar să te porţi în felul acesta.

Nu fi prea înţelept,
asta deranjează pe mulţi;
mai degrabă faci un pas înapoi –
astfel vei părea mai deştept decât eşti.

Nu căuta să arăţi prea bine,
oamenii vor crede
că eşti bun doar pentru aşa ceva.

Fă-ţi un prieten
sau doi;

[...] Citeşte tot

poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul a II

Ţiganii trimit la Vlad solie,
Să le scurte cale delungată.
Dar', întracea, cum pe dăscălie
Trebuieşte-a să-arma ş-a să bate
Sfătuiesc. Pe Romica răpeşte
Cel rău, iar Parpangel pribegeşte.

Grija ţiganilor cea mai mare
Acum răzăma toată-în bucate,
A rămânea-înapoi fieşcare
Să sâlea, lângă cele-încărcate
Carră cu mâncări, iar la-împărţală
Era multă sfadă şi cârteală.

Dar' ş-altă nevoie le sta-în cale,
Căci pe nemâncat nu putea merge,
Zâcând că l-e greaţă cu rânze goale
Să trapede-atâta şi s-alerge!...
Când era sătui, punea pricină
Că le-ar fi rău şi făcea hodină.

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!