Replici despre dispus, pagina 3
Traian: În plus, nu i-am dat doar mașina, ci și celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ți-am spus. Nu ți l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; mașina și telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Mașina și telefonul?! Eu mi-aș da și viața pentru Luci, i-aș pune totul la dispoziție, iar tu faci gălăgie pentru niște obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înțelegi că nu-ți poți permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înțeleg! Luci nu știe că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu știe asta, cu excepția a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi și plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziție tot ceea ce-i este necesar; atât îți cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să știu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Și crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere și să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obținut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenția ta? Nici gând! Am prea multe pretenții, nu-i așa?
Diana: Nu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Totuși, mă ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper să înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga să gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Simpatic papagal...
Nistor: Tu de ce-ai venit pe la șefu'?
Mihai: Eu?! Vinerea viitoare am examenul de licență și vroiam să-i arăt proiectul meu de diplomă, să-și spună părerea.
Nistor: Ah, tu cu intenții din astea umbli... Ce-i, mă, ți-e teamă că n-o să promovezi? Vrei să trișezi?
Mihai: Nu, dar el știe mai bine, e mai priceput, deci, nu strică să-și spună părerea. În plus, luni am proba la mate' și i-am propus să mă ajute nițeluș.
Nistor: Aha... Deci, vrei să te ajute? Și șefu' a fost de acord?
Mihai: Da, a fost; de ce nu? De fapt, dacă tot ești aici, m-ai putea ajuta și tu cu ceva.
Nistor: Eu?! Scuză-mă, dar matematica mea... Eh, știe șefu' cum stă treaba; cât despre proiectul tău de diplomă, fiind vorba despre roboți, informatică, la ce ți-ar putea ajuta părerea unui geograf, doar n-ai și vreo hartă strecurată pe acolo?
Mihai: Nu, dar tu m-ai putea ajuta exact la geografie, am o probă și la geogra' într-una din zilele următoare...
Nistor: Așa ar mai merge; sigur, te-aș putea ajuta, da' nu acu'. Tre' să plec, că doar d'asta am venit pe la șefu': Să-l rog să mă ajute să scap de cei doi body-guarzi azi și mâine, în week-end, deci, nu conta pe mine zilele astea două.
Mihai: Să scapi de body-guarzi? E posibil?
Lucian: Da, l-am putut ajuta, dar sper să nu-mi ceri și tu ceva asemănător, pentru că... Deja l-am deranjat de prea multe ori pe dom' director pe tema asta; nu cred că ar fi dispus să intervină din nou.
Mihai: Păi, cu domnul director ați aranjat?!
Lucian: Cu cine altcineva? Și ia stai; să-l rugăm pe blond să se uite puțin peste proiectul tău de diplomă, înainte ca el să plece cu Nis; cine știe când se mai întoarce?
Mihai: Tatăl tău pleacă undeva?
Nistor: Da, mă; cu mine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuși aici?!
Stela: Doar pentru niște analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, niște minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Și așa ai fost pe tot parcursul ședinței de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuși vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să știi?
Stela: Doar dacă dorești să-mi spui, iar astfel, dacă ești sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot amintești; le poți face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Și iată, așa ai scăpat de mine! Te poți întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă amenințai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Și nici tratament. Singura recomandare pe care ți-aș putea-o face, ar fi să-ți petreci cât mai mult timp în compania domnișoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simți?
Lucian: Mihai... Nu știu ce ți-aș putea spune. N-am cuvinte... Știu că ești supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche și nu mă aștept la înțelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproșându-ți ceva? Nu vreau să te acuz de nimic și nici nu trebuie să te scuzi față de mine. Am înțeles că n-ai avut intenții neserioase și-mi pare rău pentru ceea ce ți-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aș avea de ce să te iert și sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te știu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ți-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie rușine și crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Și mai ziceai că te-am dezamăgit și că-ți pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ținut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puțin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aș fi meritat.
Mihai: Știu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aș pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reușeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aș fi meritat.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dacă voi mai pleca în această misiune.
Traian: Nu spune prostii; sigur vei pleca! Nu se va ajunge atât de departe încât... Fără tine, n-ar mai putea fi vorba despre nici un fel de misiune. Dar nu, nici nu vreau să-mi imaginez o asemenea posibilitate. Trebuie să se rezolve cumva situația asta; ia spune, acum, dacă tot suntem în oraș, ai fi dispus să mergem împreună până la domnișoara consilier acasă, să stăm puțin de vorbă cu ea și cu părinții ei?
Lucian: Poftim?! Nu, dom' director, mai bine nu!
Traian: De ce nu, băiete?
Lucian: Ce rost ar avea?
Traian: Am putea-o convinge să-și retragă reclamația; nu-i timpul pierdut.
Lucian: Nu, lăsați... Nu cred că ea și-ar retrage-o.
Traian: De ce nu crezi? Deci, ai supărat-o totuși cu ceva?!
Lucian: Nu, dom' director, n-am supărat-o deloc.
Traian: Luci, din cuvintele tale, așa reiese.
Lucian: Înseamnă că m-am exprimat greșit, deși s-ar putea s-o fi deranjat faptul că de vreo câteva ori m-a surprins când fetele din Institut s-au năpustit asupra mea; dar nu-i vina mea, nu eu le-am provocat!
Traian: Luci, eu te cred, dar cine știe ce-și închipuie domnișoara... Tocmai de aceea, pentru a evita pe viitor asemenea incidente, ar trebui să-mi spui numele acelor domnișoare, să nu te mai deranjeze altă dată. Uite, îți promit chiar că n-am să fiu deloc aspru cu ele, nu voi lua măsuri severe împotriva lor, iar dacă nu va fi cazul, nu voi lua deloc, nici un fel de măsuri; vreau doar să le conving să te lase în pace.
Lucian: Credeți că ați putea reuși?
Traian: N-ar fi imposibil, dacă ele se vor dovedi înțelegătoare și cooperante. Te rog, Luci, măcar atât permite-mi să fac pentru tine, dacă la domnișoara acasă nu vrei să mergem, să încercăm să oprim acțiunea pornită împotriva ta; dă-mi o listă, măcar cu câteva dintre ele și repet, te asigur că voi fi foarte înțelegător cu acele fete, admiratoarele tale, iar tu știi prea bine că eu nu promit în zadar.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la dispus
- Gelem, Gelem Samudaripen
- Mi-am pierdut răbdarea
- Cloaca (Prieteni pe viată)
- Ultimul anunt
- Port popular de nuntă (I)
Mai multe articole despre dispus la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la dispus
- a intervieva
- Un fizician australian a descoperit în dicționarul Oxford o greșeală veche de 99 ani
- a jigni
- a (se) influența
- That dude has a serious chip on his shoulder
Mai multe articole despre dispus la Blog.Ro-En.ro »