Epigrame despre destin, pagina 3

"Da" el, "da" ea, au spus
Jurând solemn Celui de Sus,
Şi-n loc de tihnă şi lirism
Trăit-au ani de... dadaism!

Românii - de-obicei isteţi -
Sunt urmăriţi de o năpastă:
Deşi în piept au şapte vieţi,
Ei o trăiesc pe cea mai proastă.

Arzând în patimi şi iubiri,
I-e dat românului să fie
Bogat în cuget şi simţiri
Şi-nconjurat de sărăcie.

Fir de ploaie şugubeaţă,
Din văratic nor mă smulg,
Către-o inimă de gheaţă
Şi mor... fulg.

În viaţă, e o cărăruie,
Ce uneori spre culme suie.
Dar după ce străbaţi o cale,
Porneşte muntele la vale!

epigramă de Virgil Petcu (iunie 2008)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit mutilat
Suflet întinat
Gândul deformat
De-un destin... forţat!

Ajuns, acum, o fire calmă,
Află de la bătrâna soaţă
Că liniile lui din palmă
Se pot citi la ea... pe faţă!

Coana mare-a-nmormântat
Ieri, al patrulea bărbat;
Mâine, cu averea mea,
Fi-voi, cred, al cincilea.

Ce înseamnă, bunăoară,
Soarta asta şugubeaţă:
Ea cântatu-i-a-ntr-o seară
El,... în strună 'ntreaga viaţă!

O viaţă eu m-am chinuit,
De mi s-a dus în lume fala
Şi lovituri am tot primit,
Se confesa ieri... nicovala!

<< < Pagina 3 >

destin