cunoaste-te pe tine-insuti

A te cunoaşte, nu înseamnă a-ţi cunoaşte caracterul cu calităţile şi defectele sale sau a cunoaşte limitele condiţiei umane. Dacă nu ar fi decât aceasta, chiar şi copiii ar fi capabili de a se cunoaşte. În "Cunoaşte-te pe tine însuţi" ce este acest "însuţi"? Braţele? Picioarele? Creierul? Nu. Sentimentele? Gândurile? Nu. Acest însuţi e o parte de Dumnezeu, o scânteie, un spirit nemuritor, ceva ce nu se poate defini, foarte îndepărtat, foarte sus...

citat celebru din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cunoaşte-te pe tine însuţi". "Tine însuţi" nu e coada care mişcă aici în planul fizic, ci e capul, spiritul care este în înalt. Adevărata căsătorie este adevărata cunoaştere. Dar omul nu a realizat încă această căsătorie în el însuşi; el o realizează numai în afara lui: peste tot el face branşamente, legături, plasează circuite în uzine, în administraţie, în politică, în economie, peste tot, cu excepţia forului său interior. Acolo, nu mai ştie să branşeze nimic, de aceea se simte incomplet.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care a realizat această fuziune cu Eu-l său superior se găseşte în pace şi în lumină, se simte nemuritor. El a ajuns la un grad de conştiinţă atât de elevat, atât de vast, încât consideră toate creaturile ca şi cum ar face parte din el însuşi, iar el nu mai are inamici, nu mai poate face rău la nimeni, el iubeşte toate fiinţele pentru că simte că el însuşi trăieşte în toate creaturile. El se supune unei morale superioare. Iată un nou sens al formulei:: "Cunoaşte-te pe tine însuţi".

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermii şi El Dorado sau gândind despre America

Cea mai îndepărtată parte a întregului
trecut prin sabie şi foc
rezistând cunoaşterii;
cunoaşte-te pe tine însuţi se spune,
dar asta nu ţi-e îndeajuns când identificat eşti
cu groapa de gunoi
chiar tu, gunoiul aruncat la pubelă
chiar tu, viermele, chiar tu, mocirla,
delir al evidenţei orbitoare.
Ah, această lumină părtaşă la crimă!
Acestei orori trebuie să-i rezişti
noaptea întreagă,
vorbind cu lucrurile mărunte
atât cât mai ai vreme
pentru că nicicând culmile
nu vor ajunge la pace
iar gândurile tale în această lumină
ar putea deveni reale
– săbii hăcuindu-te în absenţa Femeii.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!