cripta

Cântecul din urmă

Am obosit umblând alandala
Prin hârburi, dudaie şi gloate.
Demult mi-e tocită sandala
Şi moarte iubirile toate.

Acuma, la actul final,
Numai strigoii-amintirii
Dănţuie crud, rătăcind, infernal
În jur, în meandrele firii.

Cerul e şi el putred, lălâu,
Nicio salvare nu-i ţipă în creştet.
Nicio minune în ciute, în grâu
Şi Domnul e veşted.

Meschin se dărâmă, rece coboară
Visul în cripta bolnavă.
Râme băloase, neguri omoară
Fruntea suavă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă - VIII

Ea aude, deasupra acelor ape tăcute,
O voce care strigă: "Cripta din Palestina
Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele.
Este mormântul Domnului, al lui Isus."
Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui,
Încă dependenţi de zi şi de nopte –
Sau pe insula singurătăţii, orfani şi anarhici,
De cealaltă parte a a apelor mari, fără putinţă de scăpare.
Căprioarele ne cutreieră munţii, iar pitpalacii
Înalţă fluierături spontane împrejuru-ne;
Mure dulci se coc în pustietăţi;
Şi, în solitudinea cerului,
Seara, stoluri de porumbei plonjează
În acrobaţii aeriene, lansându-se
În penumbră cu aripile larg deschise.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

A vrut să cucerească cerul,
C-o mână să despice zarea,
C-un semn să domolească marea,
Să-i fie clipei temnicerul.

Planetele să tină-n mână
În mare să scufunde luna,
Iar soarelui să-i ia cununa
Şi s-o mânjească cu ţărână.

A vrut castele, avuţie,
Rubine, aur, diamante,
Maşini, neveste şi amante,
Şi iahturi de călătorie.

A vrut să i se-asculte versul,
Din cale vântul să întoarcă,
Şi cu a sa voinţă, parcă,
Să cucerească Universul.
......................................

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Paşte

Din ceruri coboară o linişte-adâncă,
Aprinsă credinţă în noi se revarsă,
Iubirea ne cheamă, ne cere poruncă,
Doar mieii prin ţarcuri o lacrimă-şi varsă.

Ni-i viaţa-ncrustată-n a inimii stâncă,
Lină lumină licăreşte neştearsă,
Din ceruri coboară o linişte-adâncă,
Aprinsă credinţa în noi se revarsă.

Mirosul de ambră din pulberea arsă
În sfânta Lui criptă mai stăruie încă,
Din ghearele morţii viaţa e-întoarsă,
Speranţa învie din lacrima-i stoarsă,
Din ceruri coboară o linişte-adâncă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafiri crescuţi în icoane

Se scutură apusul în inima mea,
Fructele lui sunt nasturi de şoapte,
Îmi închid cămaşa la gât cu o stea,
Mă zbat în spectacol de noapte.

Gura lumii soarbe zaţ de cafea,
Ghicitori descriu frumos preaplinul:
Eu sunt eu, tu, şi tu, eşti cineva,
S-a înhumat în demiurg destinul.

Acum vocalizezi în toamna lungă
Aducând licoare amăgirii mele,
Canalii perfide se adună-n strungă
Să sugă lapte covăsit de stele.

Trufaşii îngeri locuiesc mai sus
De cripta hibernării in balcoane
Unde tu, iubire, surâzător ai pus
Trandafiri să crească în icoane.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte cunoscute

A revărsare-n trai şi-n criptă dală,
eşti imnul sincer săgetând iubire
senin pecete-n sânge bând, robire,
la stins de oameni setea siderală...

Foşnind mister, şopteşti pe-a mea privire
de strai lumesc văzându-te iar goală
în pielea ta cu preacuvânt egală
fiindu-mi leac pe câtă otrăvire...

Aşa, pe vagi cuvinte cunoscute
nu am vestire nici aflare-n fapt
mi-e singur dor de tine dulce rapt
pe mări talazului de-adorm în cute...

Pe-adâncul nopţii, dându-mi vis sentinţă
lăuntric port doar umbre drept ştiinţă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te uită... ianuarie!

Te uită ianuarie, cu ochii smintiţi,
De geruri şi urlet răzleţe
Prin neaua ce plânge copaci obosiţi,
Şi patul ce vrei a mi-l ninge.

Te uită degrabă, năvalnic coboară,
Cu foamea din minte priveşte,
Un pod plin de vise, legat şi de stele,
Ce gândul ţi-a dat a-l cuprinde.

Te uită, amarnica iarnă târzie,
E cripta cea albă din tine,
De stai amorţit printre multele şoapte,
Când inima calcă şi zile.

Te uită, posac îţi e pasul, bătrâne,
Laşi nopţile în urlet de haită,
Flămânde de mine... pereţii-s de gheaţă,
Grăbeşte... şi nu mă mai ţine!

poezie de Katherine Mag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perechea...

Se compară cu-adierea vântului în zăpuşeală,
Cu o pală de căldură când în cadru e răceală,
Cu un puzzle de "n" piese, neîndoielnic c-un incastru,
Cum e soarele armonic pentru cerul cel albastru;
E de-asemena ca arta într-o minte iscusită,
Cum ai căuta perechea de şosete potrivită,
Precum stă o rădăcină în pământ adânc înfiptă,
Ca surâsul în ferice sau ca lacrima de criptă;
Fiece fiinţă-n parte are umbra sa în lume,
Mai târziu sau mai devreme, se va contura în nume,
Într-un nume cu răsunet, intonat numa' spre bine,
Fără mod de-nstrăinare, un întreg din doi... în fine!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!