Serioase/triste despre cind esti bolnav, pagina 3
Ce bine mă simt...
Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniștea Ta
și scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu brațul, puternic, și ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
și scapă-mă, Doamne, de lume.
Ajută-mi privirea spre Tine să țin,
predat închinării depline,
așterne-o maramă pe tot ce-i străin
și scapă-mă, Doamne, de mine.
Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniștea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
și umple-mă-n totul de Tine.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți oamenii își vedeau de lucru, ca și cînd nimic nu s-ar fi
întîmplat. Și cînd au văzut-o pe Măria, a doua zi după ce și-a îngropat bărbatul, c-a și plecat cu Bator de căpăstru, unul mai pestriț la mațe a zis:
- Iată și pe Fefeleaga!
Și, de-atunci, Fefeleaga i-a rămas numele. Dar ea nu s-a încrezut niciodată în oameni, nici nu le-a cerut ajutorul.
citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Infernul, cu șirul lui de cumplite suplicii, norii îl mută de sub pămînt pe cer, întruchipîndu-l în smoala neagră a nebuniei lor. Niciodată, însă, nu se dovedesc atît de minuțioși, și nici atît de frenetici, ca atunci cînd dau la iveală visele ultimilor împărați romani. Atotputernicii cezari ca și brontozaurii, cînd au simțit că speța li se stinge ce groaznice coșmaruri au avut!
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-o-ncet, n-o spune tare
Spune-o încet, n-o spune tare:
Iată aceștia suntem noi.
Cînd e singur fiecare,
Sufletele nu-s în noi.
Stăm alături, eu și tu?
Sufletele noastre sunt în noi,
Cînd suntem doi.
Altfel nu!
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
- a fi bolnav
- A fi bolnav înseamnă a trăi într-un prezent conștient, într-un prezent sie însuși trans-lucid, căci teama de trecut și de viitor, de ce s-a întâmplat și de ce se va întâmpla, dilată clipa pe măsura imensității temporale.
definiție celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Poezia la sate
Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orișicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!
Cînd aș sta să scriu mai bine,
Și am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-așa:
"Domnișorule, poftește,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg și cînd re-ntors, firește,
Nu mai știu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
[...] Citește tot
poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet bolnav
Mi-e sufletul bolnav, o știi!
De spleen și de melancolii,
Și doruri triste nențelese,
În vagul lui brumos se țese.
Mi-e sufletul bolnav, o știi!
Din dragostele vechi, târzii,
Rămas-au rănile deschise
Cu sânge și ruini de vise.
Veghează deci la căpătâi,
Cu mâna albă mă mângâi,
La pieptu-mi fața ți-ai plecat,
Să bată inima-a-ncetat.
Și capu-mi cade tremurând,
Eu voi muri, presimt, curând,
Pentru mormânt un imn îți cer:
Să-mi cânți un vers trist din Baudelaire!
poezie clasică de Dimitrie Karnabatt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
A ști să nu știi cel mai bine este, a nu ști să știi boală înseamnă. Numai cel pentru care boala boală înseamnă nu este bolnav. Înțeleptul nu e bolnav căci pentru el boala boală înseamnă: prin urmare nu e bolnav.
Lao Tse în Cartea despre Dao și Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La bătrînețe, cînd viața ta înseamnă trecutul, uneori nu știi cum să fugi de unele amintiri; dacă le-ai putea șterge, dacă ți-ai putea ucide trecutul... Trupul îți rămîne de piatră, iar sufletul se face un ghem de îngrijorare. Dar durerile sufletului au altă intensitate decît la tinerețe și chiar decît la maturitate; la tinerețe spui de multe ori "Aș da ani din viață să..." ; la bătrînețe, cînd viața ta nu mai înseamnă nimic pentru nimeni și chiar pentru tine, nu ești dispus să mai dai nicio clipă pentru nicio cauză. Devii avar cu puținul capital care ți-a rămas. Singurătatea și bătrînețea două pustietăți.
citat din romanul Preludiu de Ileana Vulpescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când crezi în Dumnezeu ești nebun fără să înnebunești. Este tot așa, precum poți fi bolnav fără să ai vreo boală.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!