chip

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilsa: Rick, trebuie să vorbim.
Rick (beat): Aha. Am păstrat prima sticlă, ca s-o beau cu tine. (Îi dă un pahar.)
Ilsa: Nu. Nu, Rick, nu în seara asta.
Rick: Mai ales în seara asta.
Ilsa: Te rog... (Rick toarnă în pahar.)
Rick: De ce-ai venit tocmai în Casablanca? Există şi alte locuri.
Ilsa: N-aş fi venit dacă aş fi ştiut că eşti aici. Crede-mă, Rick, ăsta-i adevărul, nu am ştiut...
Rick: E ciudat cum vocea ta nu s-a schimbat. Încă o aud în urechi: "Dragul meu Richard, voi merge oriunde cu tine. Ne vom urca într-un tren şi nu ne vom mai opri..."
Ilsa: Rick, nu! Ştiu cum te simţi.
Rick (zeflemitor): Ştii cum mă simt. Câte zile am fost împreună, iubito?
Ilsa (e pe punctul de a plânge): Nu le-am numărat.
Rick: Eu, da. Am numărat fiecare zi. Cel mai bine mi-o amintesc pe ultima. Finalul furtunos. Un tip stând pe peron, în ploaie, cu o privire comică pe chip pentru că inima tocmai i-a fost scoasă din piept.
Ilsa: Pot să-ţi spun o poveste, Rick?
Rick: Are un final furtunos?
Ilsa: Nu-i cunosc finalul încă.
Rick: Bine, continuă. Spune-mi povestea. Poate va apărea şi finalul pe parcurs.
Ilsa: Este vorba despre o fată care tocmai a ajuns în Paris din oraşul ei natal, Oslo. Ea a întâlnit, în casa unor prieteni, un bărbat despre care i se povestise mereu. Un bărbat curajos şi deosebit. El i-a arătat fetei o lume frumoasă, plină de ştiinţă, de diferite gândiri şi idealuri. Tot ce ştia şi devenise i se datora lui. Ea nutrea pentru el sentimente de admiraţie şi veneraţie... sentimente pe care le credea a fi iubire.
Rick (cu amărăciune): Da, frumos. Am auzit odată o poveste. De fapt, am auzit multe poveşti la vremea mea. Se împleteau cu sunetul unui pian ce cânta jos, în salon. Începeau mereu cu: "Domnule, când eram copil, am întâlnit un bărbat." (Râde.) Ei bine, cred că niciuna din poveştile noastre nu este foarte amuzantă. Spune-mi, pentru cine m-ai părăsit? Pentru Laszlo, sau sau au existat alţii în afară de el? Sau nu eşti genul care spune? (Ilsa se retrage încet, plângând. Rick îşi lasă chipul în mâini, trist, ştiind că a spus cele mai nepotrivite lucruri.)

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!