Toate rezultatele despre cer+luna, pagina 3
La noapte
La noapte am să împușc Luna!
La noapte, pe ulița de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta și briceagul,
Și-am să mă cert cu Dumnezeu!
La noapte-am să mă cațăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziș,
Am să înfig cuțitul până la prăsele,
La noapte, voi ieși din ascunziș.
La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpușc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.
La noapte, Luna-i sângerie
Și în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se știe,
Decât o mască a vieților pierdute în zadar.
[...] Citește tot
poezie de Simina Păun-Moise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În minunata lună mai
În minunata lună mai
Când dau bobocii-n floare,
În pieptul meu a încolțit
Iubirea vrăjitoare.
În minunata lună mai
Cu păsări cântătoare,
I-am spus tot ce mă doare,
Dorință și dogoare.
poezie celebră de Heinrich Heine din Intermezzo liric (1822)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grabă
Ah, cum smt femeile grăbite, imprudente,
Ai uitat un gând în gândul meu,
Nu pot să dorm, mă perpelesc pe el,
Și mă înțeapă.
Deschid ochii și dau de luna albicioasă,
Asta era!
Asta erai luna, o lună!
Ce distanță până acolo și ce mult timp...
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă și pastelată, și luna decembrie, albă și rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimțite, se trezește
și-și întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpțânată, de neînvins
înainte de a se cuibări încetișor în iarna care vine.
Noiembrie este secret și tăcere.
poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sfîrșit
În sfîrșit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrșit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrșit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrșit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrșit ne poți recunoaște:
noi suntem, generale,
soldații tăi din primul
și din al doilea
și din al treilea,
generale.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uite luna, nu e luna...
Uite luna, nu e luna!
Și-a ascuns din mers cununa,
Printre vârfuri lungi de brazi,
S-o urmezi cu cei mai dragi,
Pe poteci cu clopoței,
Să iubești umbrele ei,
Să-i descânți fruntea de aur,
Să-i oferi povești cu lauri.
Să-asculți vântul ce-o mângâie,
Să rogi noaptea să mai ție,
Când totu-i o feerie.
Ce ne-am face fără Lună?
Fără sfânta ei lumină,
Cine visele ar scălda?
În vorbe de Nu mă uita,
Decât ea și dragostea.
poezie de Valeria Mahok (11 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând lunii
Lună ce mă rătăcești
și mă zbați în raze reci,
ce mă-ntrebi și mă sucești
doar în vechile povești.
Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzești, să știi,
doar mă perpelești prin spini.
Vii și pleci când îți e zi
și mă lași mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o lași lună ochilor.
Lună, draga mea din nopți
tu ce totul luminezi,
tu ești cea ce mă mai poți
împăca dacă mă vezi.
[...] Citește tot
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Donald
O, lună, lună albă, lună luminoasă navigând pe cer,
Privește lumea noastră-nvolburată cu ochiul tău de înger
Și spune-mi, Donald al meu pe ce mări de primejdii pline
Umblă și-adu-l pe drumuri argintii înapoi la mine.
O, lună, lună albă, strălucitoare, obrazul tău e rece;
E-un norișor lângă tine sau pletele-ți plutesc buiece?
Dacă nu vrei s-ajung și eu slabă, rece și palidă ca tine,
Trimite, iuți, curenții maree și-adu-l pe Donald înapoi la mine.
O, lună, lună albă, strălucitoare, încântător ți-e nimbul!
Nu-i crin în lume care de tine să nu-și ferească chipul:
La fel, și eu îmi voi întoarce privirea de la tine, știi bine,
Dacă raza și mareea ta nu-l vor aduce pe Donald înapoi la mine.
poezie de Henry Abbey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara
Cu formele spectrale-ale eroilor morți,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă
Cu îmbrățișare tandră
Ca îndrăgostiților,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;
Luna strălucește împrăștiind lumină albastră
Peste oraș,
Acolo unde trăiește
O generație degenerată,
Rece și rea
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoți.
Voi, umbre înghițite de lună,
Suspinați deasupra cupei goale
A unui lac de munte.
poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raze de Lună
Rod al nopților promise
Iarăși stelele veghezi
Și le rogi să stea aprinse
Vremea umbrelor să-mi ștergi
Și dacă ai fii uitată
Dacă te-ai întuneca
Eu n-aș vrea să știu vreodată
În ce unghi ai luneca
Lună oarbă, dragă Lună
Ce să fac cu visul tău
Tu l-ai coborât din ceruri
Pe o rază-n gândul meu
Și-acum raza ta mă arde
Și mă poartă-n stele verzi
Și de spun cine mă crede
Nici tu Lună nu mă crezi
[...] Citește tot
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!