apa trece pietrele raman

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsa şi gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apei...

Apă, apă cristalină,
Apă lină
Cu lumină,
Ia şi-ncinge-mi dragostea
Şi alungă-mi pacostea...
Apă, apă de izvor
Du mândruţei al meu dor
Şi aşterne-i un covor
Ţesătură de amor...
Apă, apă de fântână,
Ce-ţi stă basmul prins de mână,
Ia şi spală-mi lacrima
Răcoreşte-mi patima...
Apă-adâncă şi întinsă
În ascunsuri te laşi prinsă
Du-mă-n spumă
Şi mă-ndrumă
Către săruturi de humă,
Către-atingeri drăgăstoase
Cu prinoase

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (4 mai 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Pe malul apei caut nepăsarea,
Nepăsătoare trece viaţa mea,
La cap de drum indiferentă marea
Indiferent m-aşteaptă şi mă vrea.

Pe mal de apă cânt nepăsător
Şi-mi înţeleg această nepăsare
Doar el, ce-a fost indiferent izvor
Doar ea, ce-o fi nepăsătoare mare.

Apa şi valul, veşnic împreună
Indiferent ne curge şi ne sună.

poezie de Marius Robu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii rămân prieteni. Cei care nu rămân... înseamnă că n-au fost.

Ada Milea în interviu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Prietenii rămân" "Cei care nu rămân... înseamnă că" au gasit ceva mai bun

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns

[...] Citeşte tot

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand orbul plange

Traiesc singur, inchideti usa grea,
N-astept pe nimeni aici in lumea mea.
Si nu astept nimic de la voi
Chiar daca m-as tiri prin apa sau noroi.

Sunt un om sarman, sunt un orb si-atat
Care plange si nimic mai mult.
Si cand orbul plange, Dumnezeule
Doar pietrele sunt ude.

Am avut un prieten care m-a ingrijit
Dar s-a imbolnavit si-ntr-o zi a murit.
Intr-o grea iarna pe ceata si viscol
A disparut si de-atunci locul sau este gol

Camera e rece, mi-e frig si n-am cui
N-am cui, n-am cui sa spui,
Cind un orb plange-n frig
Si pietrele se fring
Numai oamenii nu.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum toată apa se scurge din găleată printr-o gaură căt de mică, la fel toate bucuriile vieţii (iubirii) nu rămân în sufletul omului dacă el nu e iubitor fie şi numai faţă de un sigur om.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu pietrele de picioare şi fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, şi aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare şi îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni niţel, şi să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpăţână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binişor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei şi o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Ţugulea cu ai săi sta pe o măgură şi se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimişi să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec orele

Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!