am inteles

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurica: Tovarăşe judecător! Clientul meu are dreptul să ştie că, deşi sunt avocatul lui din oficiu, va trebui să mă plătească. Şi pe dumneavoastră. Şi dacă va primi, să zicem, pedeapsa cu moartea, înainte de executarea sentinţei va trebui să achite, suplimentar, contravaloarea celor cinci cartuşe... (Se uită în dosar). Un cartuş românesc face trei lei şi douăzeci de bani! (Calculează în grabă) Total, şaisprezece lei! Plus, cheltuielile de judecată...
Judecătorul: Pedeapsa cu moartea?
Aurica: Dumneavoastră hotărâţi.
Judecătorul: Cred că e prea mult, având în vedere clemenţa regimului democrat al zilelor noastre. (Răsfoieşte grăbit dosarul). Am înţeles că inculpatul a tăiat un viţel, proprietate personală... Viţelul era minor. Delictul se încadrează la pruncucidere!
Lupoi: Ce viţel, tovarăşe judecător? Omul acesta a subminat puterea de stat...
Judecătorul (autoritar): Vă rog să nu vorbiţi neîntrebat! Altfel voi cere să părăsiţi sala de judecată.
Lupoi: Sala aceasta este biroul meu!

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgăriţa bătrână

E bătrână – măgăriţa care ne-a arat ogorul atâţia ani.
Am înţeles asta-n ziua când s-a poticnit în genunchi pe picioarele din faţă,
iar cotiga a fost împinsă la deal de Tata,
folosindu-se de toată puterea lui.

În seara aceea, Tata i-a îmbrăţişat picioarele subţiri,
ca un om care îşi trece braţul peste umerii unui vechi prieten.
A spus: "Suntem bătrâni, şi tu, şi eu."

De-acum, măgăriţa-şi dea seama că nu ne mai era de nici un folos
şi şi-a pierdut interesul pentru apă şi fân.
Blana, numai zdrenţe, pe care o purtase toată viaţa
avea o cicatrice, de pe care căzuse părul, de mărimea unei palme.

I-am cerut tatei să o ducă la iarmaroc,
dar, înspre seară, s-au întors împreună,
asemeni unei tinere perechi, forţate de părinţi să divorţeze,
părăsind casa în zori şi revenind, timizi, în amurg.

În ziua următoare, am ieşit afară

[...] Citeşte tot

poezie de Niu Qingguo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu tractoriştii

Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Langa vagon, starnind din spuza jarul.
Morocanos, soferul a stins farul
Si a oprit masina-n campul gol.
Soferul se grabea, era-nciudat
Ca zabovim din nou si ca e seara,
Semanatura neagra de secara
Se intindea fara sfarsit in jur.
Cantau un cantec simplu ca pamantul
Sub raza lunei, brazdele arate

Se leganau in valuri platinate.
Ne-am asezat tacuti langa flacai
Si fara sa-si dea seama, si soferul
A inceput sa cante ragusit,
Uitand ca este noapte, ca-i grabit,
Si palma grea mi-a sprijinit pe umar.
Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Cu duiosie candida-n privire.
Cutremurati de-adanca fericire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv şi chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea repetiţii. Dum­neavoastră m-aţi învins imediat. Ceea ce am simţit este de nedescris şi dacă veţi binevoi să nu râdeţi, voi încerca să v-o împăr­tăşesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înţeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea şi o recunoşteam aşa cum recunoaşte orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaş, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu ştie muzica, şi a cărui educaţie se mărgineşte la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăţi frumoase de Weber şi de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreţia. Această muzică înfăţişează ceea ce e mare şi te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii şi solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simţi îndată cucerit şi sub­jugat. Una din bucăţile cele mai stranii şi care mi-a dat o senzaţie muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeţilor (Tannhäuser) şi de Serbarea nupţială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.

antimetabolă celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

lasă-mi Doamne, zările şi marea
să îmbrăţişez chemarea
a unei femei ce a păşit spre nemurire
nu am înţeles atunci durerea ce mă apasă
e har, este blestem
să văd cum mori în taina primei primăveri
lasă-mă femeie
să ţin în braţele vânjoase surâsul tău
rătăcit între buze arse de gânduri
lasă-mă să descopăr curcubeul privirii
să frâng în palme neştiutul
deschide-te femeie în noapte
mătasea verde învăluindu-ţi sânii
trupul gol să se răsfrângă în ape sub raza de lună
ştii, privirea ta a început să se confunde azi cu zarea...
seara îţi mângâia paşii
la cina poeţilor în altarul cuvântului
treceai dintr-un timp în altă eră
lăsând în urmă flori de iasomnie
treceai albă şi pură

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mi-a dăruit cheia vocaţiei mele. Am înţeles că dacă Biserica are un trup alcătuit din mădulare diferite, cel mai necesar, cel mai nobil dintre toate nu-i lipseşte, am înţeles că Biserica are o Inimă şi că această Inimă arde în Iubire. Am înţeles că numai Iubirea lucrează în mădularele Bisericii... Am înţeles că Iubirea cuprinde toate vocaţiile, că Iubirea este totul, că ea îmbrăţişează toate timpurile şi toate locurile... într-un cuvânt, că este Eternă!... O, Isuse, Iubirea mea... mi-am găsit în sfârşit vocaţia, vocaţia mea este Iubirea! În inima Bisericii, voi fi Iubirea... astfel voi fi totul...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!