aidoma

Piatra destinului

Parcă prea devreme
apune soarele.
Deschid fereastra--
luna îmi pare un miel nenăscut
ce balansează clopotul nopţii.

Cu toată puterea sângelui
te voi iubi,
obligând timpul
să-şi încarcereze proprii ochi.

Ştiu că orice suflet
e aidoma unei corăbii
ce-şi poartă destinul
ca pe o icoană
la care nu se închină nimeni.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Orhidee în cuib de zăpadă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A inventa o floare

II

Vai, înţelesul este mai iute decât timpul înţelesului.
Şi nici nu există înţeles ci numai
înţelegere.

Vai, înţelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o altă limba
Şi groază de-a fi primii, de-a fi singurii,
de a ne inventa mereu
în trecutul surâzând aidoma buzelor,
dezvelind dintîi albi ai prezentului
sălbatic.

...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de curcubeie

Versuri curg de printre nouri
Recitând în refren, doruri..
Nu ai vrea să mi le uiţi
Alergând prin ele, desculţi,

Şi cu talpa cu iz de ambrozie
Să le aprinzi-n curcubeie
Păşind aidoma unei zeie
Prelinsă-n rouă, tandru, femeie!

Că pe o ruginită cheie
Fredonându-şi doina de fier,
Pe crucile din cer de fulger!
Ce mi-s umbre de curcubeie..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiajor fictiv

Atras în spaţiu
Aidoma duhului
Serafic
Sau a unui meteor
Ceresc
Un voiajor sublim
Purtat în spaţiu
De elan angelic
Călătorind
Întâi cu gândul
Sau concret
În vehicul spaţial
Cu viteză super sonică
Sau una comparabilă
Cu cea a luminii
Prin univers
Va avea
Totdeauna
Răsăritul
În faţă

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (15 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar eu atunci...

Voi afla oare vreodată
cărui loc aparţin?
Sau acesta ţine de mitologie
şi de eluziv,
aidoma Atlantidei?
Îmi va fi dat într-o zi
să o întâlnesc pe ea?
O femeie cu ochii
asemeni unor hărţi,
care mă va conduce
într-o inimă
care simte
cu o stranie familiaritate;
iar eu atunci voi şti
că am ajuns acasă

poezie de John Green, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolidul

versul meu îl sorb din viitor
din esenţe pur universale
când în suflet fibrele mă dor
aidoma coardelor vocale
ce respiră cântec răguşit
strangulat cu funii ancestrale
versul meu şoptit de infinit
scrijelit pe file temporale
versul meu şi liber şi timid
versul meu ca sarea de pe rană
versul meu senil ca un bolid
dogorind pe sfera mea virană...

poezie de Iurie Osoianu (4 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Ceasul zorilor rumene,
Râul proaspăt, smerit,
Din ţarină lujerul ierbii
Prin paseri...

Poame pârguite primenesc
Sunetul înalt al fulgerului rebel!

Amândoi am dorit despărţirea?
Aidoma crimei se cutremură
Unealta trădării -- cât de puţini
Cunosc fapta-- partea de sine
Cerută jertfei!

Cum piere inima
În cel jefuit de iubire!
Ucigaşă vine uitarea
Cu singurătăţi de
Trandafiri sălbatici...

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii revin

Revin îngerii acum
Aidoma în munţii noştri
În grafică color
După ce au fost alungaţi
De noi şi de ai noştri
Din porniri păgâne
Din rele credinţe
Coboară acum
Peste piscuri
În zboruri sacre
În zale de lumină
În zile de sărbători
Cu zel şi elan
I-am aşteptat
Dintotdeauna
Ca să revină
De pretutindeni
Din spaţii juxtapuse
Din hiperspaţii
Dar mai ales

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (9 iulie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia îngerului

Plângi în colţul magaziei
şi lacrimile-ţi rămân în pânza păianjenilor
miraţi de-aşa muşte amare.
O slujnică din secolul trecut
se piaptănă fericită în pragul unei case
cazate chiar ieri la cutremur.
Nu poţi face nimic
pentru copilul smintit ascuns în boscheţi
ce scoate scântei şi funingine pe gură
ca un vapor cu zbaturi.
El e aidoma oului
cu aura pe dinlăuntru.
Dacă i-ai atinge măceşul din preajmă
ai cădea electrocutat.

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt nenăscut

Eşti permanent în mine
ca un vers care singur vine
aidoma unui cuvânt-obsesie
rătăcit prin univers.
Şi te păstrez,
te păstrez,
ca pe comoara iubită,
cu patimă
de om flămând.
Eşti versul nerostitelor cuvinte
ţinute închise
în minte...
să nu zboare.
Eşti aripa zborului
ce îmbrăţişează vremuri
încă nenăscute
şi dorite.
Şopteşte-mi dorul tău.
Eu aştept tăcut
să îmbrăţişez cuvântul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!