Toate rezultatele despre +st�p�nire +de +sine, pagina 3

Omul care se crede pe sine virtuos fiindcă se teme de un Dumnezeu mânios, va începe în curând să vadă virtute în supunerea faţă de tiranii pământeşti.
citat celebru din Bertrand Russell
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiinţa umană concretă a fost creată de Dumnezeu în vederea unei finalităţi supranaturale, fericirea desăvârşită ce nu poate fi atinsă decât în viaţa de dincolo prin vederea lui Dumnezeu. Această vedere nu poate fi căpătată de om numai prin capacităţile sale naturale, însă omul poate atinge o fericire imperfectă în această viaţă prin exerciţiul capacităţilor sale naturale, ajungând la o cunoaştere filosofică a lui Dumnezeu prin intermediul creaţiei sale şi prin dobândirea şi exerciţiul virtuţilor naturale. Finalitatea naturală, fericirea imperfectă, este pe măsura naturii umane şi a capacităţilor umane, dar cum omul a fost creat pentru o finalitate ultimă supranaturală, finalitatea naturală nu îl poate împlini;ea este imperfectă şi este îndreptată dincolo de sine.
citat clasic din Sfântul Toma de Aquino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Doar tu îmi trebuieşti
Doar tu îmi trebuieşti, doar tu! - repete
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale –
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerinţă de lumină -
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună cântecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,
chiar când tăcerea o loveşte cu putere -
revolta mea loveşte-n dragostea de tine,
şi totuşi strigă:
Pe tine doar te vrea, pe tine!
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Poeme
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!


A fi foarte activ şi a vorbi foarte puţin despre sine.
Sallustius în Războiul cu Iugurtha
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!


Primul pas al minţii spre conştiinţa de sine trebuie făcut prin trup.
citat din George Sheehen
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!



Nu-mi place moartea, stupidă, întunecată, autoreferenţială, mesager fără mesaj, nici măcar pentru sine.
aforism de Maria Luisa Spaziani din Aforismul în Italia. Antologia Premiului “Torino in Sintesi” (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!




40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!

Sonetul 46
Sunt inimă şi ochi încăieraţi,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,
Ea se râvneşte volnic de-al său hart.
Pledează inima că-i eşti în sine,
Un scrin în care ochiul nu răzbeşte,
Dar acuzatul neagă-aceste vine,
A ta splendoare–n el se oglindeşte.
Pentru dreptate, se convoacă
Juriul de cuget, inimii dijmaş;
Iar prin verdicte, inima o-mpacă
Şi ostoieşte ochiul pătimaş:
Căci lui, făptura ta i se cuvine,
Iar ei, iubirea tăinuită-n tine.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!




Şi cum calităţile la nevoie se cunosc, cred că inteligenţa unei femei se vede mai ales în acea încercare, care este boala. Nimic nu e mai dezgustător decât o femeie proastă, bolnavă... Îţi aminteşte, fără înduplecare, că omul e făcut din maţe. Sunt unele din acestea care vorbesc despre metehnele lor, fără necesitatea unei confidenţe măcar... În tren, în tranvai, în vizită... "A, eu sufăr de multă vreme de rinichi." "Nu mai spune? Şi cum vine? Că eu am o piatră la ficat"... "Nu, la mine e numai băşica... şi la ovare, de la o sarcina..." Şi dau lămuriri despre aceste beteşuguri, cu o mulţumire de sine, ca de nişte performanţe.
citat celebru din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de Nicolae Feraru
Comentează! | Votează! | Copiază!



Orice fiinţă se iubeşte pe sine.
citat celebru din Cicero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Plâng toţi acei ce se ucid pe sine.
Dante Alighieri în Divina comedie, Infernul (19 septembrie 1304)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

