+norman +maccaig

După

Am putea rosti fără încetare
"Iubire" până când incantaţia ne va face
Să uităm cât suntem de singuri?

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După moartea lui

pentru Hugh MacDiarmid

S-a dovedit
că bombele pe care le-a aruncat
au înălţat cădiri,

că acidul pe care l-a pulverizat
a deschis dureros
ochii celor orbi.

Din apele poluate de el
pescarii au scos
peşti uriaşi.

Noi, într-o stare de stupefacţie,
ne bucurăm de umbrele
cuvintelor vicioase răsădite de el.

Guvernul a decretat că
la aniversarea naşterii sale

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biata doică

Rotindu-se, planeta
ne duce zile şi nopţi în braţe,
o doică iubitoare care face
greşeli înfricoşătoare. Suntem loviţi de vulcani,
tornade, cutremure.

Ruşinată, ea ne oferă buchete de flori
şi răzoare cu cântece de păsărele,
şi apusurile lui Turner.

Biata doică, doar atâta ştie...
Ea, chiar dacă s-ar opri, legănând landoul
într-un părculeţ din spaţiu
şi conversând cu alte doici,
despre ce-ar putea sporovăi?

... despre crizele de nervi ale plodurilor
şi singurătatea de-a fi o doică
al cărui unic copil, draga ei Lună,
se află la mii de mile distanţă?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

Ridică o pietricică
şi o aruncă în mare.

Apoi încă una, şi încă una.
Nu se mai poate opri.

Nu încearcă să umple marea.
Nu încearcă să golească plaja.

El doar aruncă pietre,
atât şi nimic mai mult.

Ca un pisoi, jucându-se,
experimenta în aşteptarea viitorului

când vor fi atâtea lucruri
pe care va dori sa le arunce...

Numai dacă degetele lui se vor descleşta
şi le va lăsa să se ducă.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Londra spre Edinburgh

Sunt în aşteptarea acelui moment
când trenul traversează Frontiera
şi casa se apropie din ce în ce mai mult
cu şaptezeci de mile pe oră.

Renunţ la ultimele patru zile
şi la străinii prietenoşi care le-au locuit,
cedându-le trecutului
care devine cu fiecare minut mai mare.

E o urgenţă în fluieratul trenului şi în mine,
care spune acasă şi acasă şi acasă.
Aprind o ţigară
şi aştept zâmbind în colţ.

Scoţia, mă grăbesc către tine
într-un viitor al meu care
cu fiecare minut
devine din ce în ce mai mic.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Când puiul de drac, panica,
începe să rânjească şi să ţopăie
în inima mea, în mintea mea, în muşchii mei,
mi se arată drumul pe care l-am pierdut
prin ceaţa munţilor.

Eu scriu despre tine.

Când durerea care mă doboară
este pe punctul de a deveni de nesuportat,
o mână rece
îmi pune o pastilă pe limbă, iar durerea
slăbeşte şi apoi dispare.

Eu scriu despre tine.

Sunt focuri care trebuiesc suportate,
flacăra cruzimii, fierbintea coacere
a dorului de nestins, chiar
blânda lumină din candela păcii

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă unui om

El a intrat în companie asemeni unui aprinzător de lămpi –
iată, minţile greoaie, una după alta,
au început să vadă, să iradieze
o lumină benefică.

El a intrat în companie asemeni
unui polizor – iată, minţile greoaie
trimiţând scântei, unele către celelalte,
devenind ascuţite, devenind folositoare.

El a intrat în companie
fiind doar el însuşi – dar acum a devenit unul
din multitudinea de morţi a companiei,
unde nu sunt individualităţi.

Cu timpul, luminile benefice devin palide,
dar nu dispar. Lamele ascuţite
devin tocite, dar încă mai taie. El nu mai este:
dar tu îi poti vedea încă urmele – prin zăpada lumii.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virtuozul frustrat

Într-un colţ al câmpurilor din Crombie,
un măgar devine din ce în ce mai bezmetic.
I-ascult hi-ho-urile şi hi-ha-urile,
modulaţiile vocii şi-mi imaginez
sunetul rotund şi bogat
pe care vrea să-l propulseze-n spaţiu,
în planeta aurie de sunete orbitând
printre minunile acestei lumi.

Nu-i de mirare c-atunci când aude ce iese
din trombonul tusei convulsive
ochii lui se umplu de lacrimi
şi cutia capului i se apleacă
să prindă-ntre buze frunzele mărăcinilor – acceptând
că asta-i tot ce merită.

* Este cunoscut faptul că măgarii au voci puternice, comunică între ei în caz de primejdie şi răspund la anumite sunete muzicale, cum ar fi cele scoase de viori.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!