+moarte +nu +are

Tanti...!

Eu ţi-am vorbit frumos
nu cu «fă»
nici în zeflemea, de fapt
nu ţi-am cerut nimic, tu
pretinzi că ţi s-ar cuveni
ultima felie din soartă
şi tu s-alegi «când-ul»!
Ăă... Moarte – cum să-ţi spun
domnişoară sau... doamnă?!
Aha, te închipuiam «fată-mare»
nu-i nimic, treaba ta, ştii ce
n-o să tac oricum, aşa că
nu te-mpinge în mine doar
n-ai concurenţă, ia-ţi şi tu
o vacanţă, ceva, câteva veşnicii acolo
nu te mai zgâi aşa fălos
la amărâtul ăst de suflet
ţine şi tu dietă, a... vezi că
intrăm în postul cel mare...!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Champs d'honneur

Soldaţii nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut –
Cruci de lemn pentru cei ucişi fără judecată
Sunt înfipte peste faţa lor acolo,-n lut.

Soldaţii înspăimântaţi fac salturi, tuşesc, tresar...
Lumea bubuie, roşie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldaţii respiră-n şanţuri un aer pestilenţial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.

***Poezia este rezultatul unei experienţe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viaţă pentru că un soldat italian care se afla în faţa lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.

poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi ceasurile! Ce rost are să ne numărăm paşii spre moarte? Fără vârstă, viaţa pare mai lungă.

aforism de Valeriu Butulescu (ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri sociale

Locuim în cavourile pline de viaţă-ale unor bestii
Ucise pentru-a procura burţilor noastre suculente digestii.
Nu facem pauză-între festinuri pentru a ne-întreba dacă
Animalele, asemeni omului, n-au nişte drepturi anume.
Duminica, ne rugăm să fie lumină-n lume,
O lumină care pe drumul vieţii paşii noştri să-i îndrume.
Suntem sătui de lupte, de-a gloanţelor clănţănitoare toacă–
Gândul la război ne-nspăimântă peste poate,
Şi totuşi – ne îmbuibăm cu mii şi mii de trupuri moarte.

Precum corbul de stârv, ne hrănim cu trupuri de ied şi de miel,
Nepăsători la suferinţele şi la durerile pe care
Le pricinuim altor suflete, iar dacă tratăm astfel
Animalele făr' apărare, pentru sport sau pentru parale,
Cum putem spera că pe-acest pământ vom avea noi
Parte de PACEA pentru care ne-nchinăm în catedrale?
Noi care pe hecatombele atâtor victime şi-atâtor strigoi,
Rugându-ne lui Dumnezeu, ofensăm toate legile morale?
Această cruzime-şi zămisleşte progenitura – RĂZBOI.

poezie celebră de George Bernard Shaw, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace, inima mea

Pace, inima mea, ca să ne fie momentul despărţirii dulce.
Nu atât o moarte, cât o împlinire.
Fie ca iubirea să se dizolve în memorie, iar durerea în cântece.
Fie ca zborul spre cer să se termine ca o întindere a aripilor peste cuib.
Fie ca ultima atingere-a mâinilor să fie uşoară ca florile nopţii.
Rămâi nemişcat pentru o clipă, o, Sfârşit Minunat, rosteşte ultimele cuvinte-n tăcere.
Mă înclin spre tine şi ţin ridicată lampa pentru a-ţi lumina calea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul tânăr pe cel bătrân va învinge
În câmp războinic într-un ciudat duel;
În colivia de aur ochii îi vor crăpa
Două clase una, apoi să moară, moarte cruntă.

catren de Nostradamus din Les Prophéties, XXXV, Centurie I (1555)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, da, te ştiu eu

Ceea ce-mi dărui cu mâinile-ţi primesc
Nimic mai mult, iubito, nu-ţi cerşesc!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

Dacă-mi vei da o floare rătăcită, una,
În inimă o voi păstra pe totdeauna!
Dar dacă spini cu ea ţi-oi da?
Voi sângera şi voi răbda!
Da, da, te ştiu eu, cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

O dată, doar o dată ochii iubitori
Să-i nalţi în ochii mei, să mă-nfiori,
Şi viaţa mi s-ar face dulce foarte
Şi dincolo de moarte!
Dar dacă ghimpi vor creşte din priviri prelungi?
Îi voi susţine, pieptul să-mi străpungi!
Da, da, te ştiu eu cerşetor umil ce-mi eşti,
Tot cerul inimii tu mi-l cerşeşti!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

XII

Dacă din dorinţa de a face ceva, vrei să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Apa va cuprinde cu putere picioarele tale şi-ţi va susura taina ei.
Umbra ploii ce vine, se-ntinde peste dune, nori negri întunecoşi se odihnesc pe coroana albastră a arborilor, întocmai ca smocul de păr, pe sprâncenele tale.
Cunosc prea bine mersul paşilor tăi.
Sunetul lor face să zvâcnească neîncetat inima mea.

De trebuie să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Dacă trântită în voie – vrei să laşi să lunece pe-ntinsul apei ulciorul tau – vino, vino la lacul meu.
Iarba câmpiei e înverzită şi în depărtare florile sălbatice se ridică cu miile.
Gândurile tale – vor părăsi adăpostul ochilor tăi – ca şi păsările cuibul lor.
Vălul tău se va nărui la picioarele fiinţei tale.
De n-ai nimic de făcut – vino – vino la lacul meu.

Dacă cu ochii plini de somn – vrei să te cufunzi în apă limpede, vino – vino la lacul meu.
Lasă-ţi pe mal mantia ta albastră, căci o apă mai albastră te va învălui.
Valurile s-or înmuia să-ţi mângâie gâtul tău catifelat şi să-ţi şoptească mii de taine.
De vrei să te cufunzi în el, vino – vino la lacul meu.

Dacă nebună, alergi spre viaţa morţii – vino – vino la lacul meu.
E rece şi nemăsurat de adânc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!